Și se tot rostogolește

Ieri a intrat în colimator și șeful DIICOT Alina Bica – Urmărită penal.

Pe 31 octombrie comentam amatoristic că shopingul la Paris al Alinei Bica nu este ce pare – Negru și alb, scriam că șefa a fost monitorizată.

Bica este vizată de o anchetă privind prezența sa într-o comisie de retrocedare din 2011. Când apar suspiciuni primii verificați sunt acești membri și este foarte probabil că informații despre Bica se știau mult înainte de numirea sa la DIICOT din mai 2013. Numire făcută de Victor Ponta. Mă întreb dacă premierul cunoștea sau nu aceste informații ?

Tot la Paris a fost si Ana Maria Topoliceanu care știe de la sursă cum este cu retrocedările, situațiile unor terenuri și PUZuri :))  ”Prințul” PUZ-urilor, Horațiu Țica – idilă cu Ana Maria Topoliceanu, protejata Elenei Udrea

Și bulgărele se rostogolește

Din păcate iar am dreptate. Mai jos aveți motivul pentru care diplomația românească ar trebui reformată și protejată de politic.

Marți am scris despre ambasadorii noștri

În UE, lucrurile sunt ceva mai complicate pentru diplomația națională din motivul simplu că apare al patrulea element: relațiile bune cu cetățeanul european.

Deci, o primă concluzie, dacă ai relații proaste cu proprii co-naționali automat ești pasibil să întri și pe terenul sensibil al drepturilor cetățeanului european.

În cazul crizelor de la ambasadele unde s-a votat, România, prin MAE, a reușit o performanță negativă unică pentru că a atras interesul public european într-o problemă delicată de tratare a votantului român.

Miercuri, bugărele a început să o ia la vale și bulgărele este Made in Germany :

“Comisia Europeana trebuie sa insiste in vederea unei investigatii amanuntite a evenimentelor. Aceasta sabotare a votului a fost o incalcare categorica a drepturilor cetatenilor europeni. Asta nu trebuie sa ramana fara consecinte”, a punctat presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag.

Asta este cam prea mult

Citesc că fostul ministru Corlățean a mai făcut una – Corlățean, acuzat că i-a cerut ministrului german de Externe să nu vină în România, în campanie. Asta în timp ce Victor Ponta l-a primit pe premierul italian în ultima săptămână de campanie.

Desprea asta vorbeam ieri când spuneam că politicul chiar obstrucționează diplomația. Și din nou întreb. Cum se poate asta ?

La medici există Camera federativă a medicilor care judecă malpraxisul, erorile din actul medical. Așa ar trebui să fie și la diplomați, pentru că există un corp al ambasadorilor care ar trebui să urmărească și să promoveze măcar un set de valori și standarde profesionale. Titus Corlățean, diplomat cu rang de ambasador, a încălcat o normă de conduită morală, a aplicat dublul standard, italianul era bun dar germanul nu. Nu distrugi relațiile diplomatice cu o țară doar pentru un obiectiv politic personal. Poate că vor avea ceva de spus măcar ambasadorii români. Să fie solidari și profesioniști și să sancționeze moral și public conduita unui ambasador ajuns  vremelnic ministru.

 

Ambasadorii României

A fi ambasador nu este nici ușor și nici simplu.

Dacă ambasadorul are câteva obiective de atins atunci, în mod standard, trebuie să se bazeze pe trei elemente: relațiile bune cu autoritățile statului în care a fost trimis, relațiile bune cu cetățenii acelui stat și relațiile bune cu co-naționalii săi aflați în statul respectiv.

Dacă relațiile amabasadorului merg prost cu cel puțin unul dintre cele trei elemente, nici restul de elemente nu se vor simți bine. Deci cele trei elemente sunt legate între ele.

În istoria diplomației avem tot felul de cazuri și situații în care un ambasador trebuie să gestioneze o criză la nivelul unuia sau mai multe dintre elementele enunțate.

În UE, lucrurile sunt ceva mai complicate pentru diplomația națională din motivul simplu că apare al patrulea element: relațiile bune cu cetățeanul european.

Deci, o primă concluzie, dacă ai relații proaste cu proprii co-naționali automat ești pasibil să întri și pe terenul sensibil al drepturilor cetățeanului european.

În cazul crizelor de la ambasadele unde s-a votat, România, prin MAE, a reușit o performanță negativă unică pentru că a atras interesul public european într-o problemă delicată de tratare a votantului român.

O altă concluzie ar fi că ambasadorul român nu poate să facă abstracție de faptul că politicul nu tratează cetățeanul așa cum îl tratează un diplomat aflat la ambasadă, deci dacă sesizează abuzuri politice trebuie să le sesizeze prin corespondență. Dacă o decizie politică încalcă dreptul unui cetățean român venit la ambasadă atunci primul ar trebui să fie ambasadorul care să sesizeze. Sigur se pune întrebarea: ce facem dacă sesizările trimise ierarhic spre centrala MAE nu sunt luate în calcul ? Aici intrăm pe terenul mișcător al diplomației. Unii ambasadori au recurs la interviuri, date după turul 1, alții au trimis scrisori la presă după turul 1, alții doar ”au scurs” spre presă informații și alții au tăcut.

În cazul acestor alegeri, organizarea dată de BEC, a avut o mare lipsă, de care politicul din MAE – Titus Corlățean a profitat. MAE și BEC au reușit performanța de a nu clarifica rolul Biroului electoral pentru disporă în relație cu ambasadorul. Oricum ambasadorul este ”slugă la mai mulți stăpâni”, în sensul bun, dar în momentul în care primește, prin lege, mandatul ca în probleme electorale să primească ordine doar de la Biroul electoral pentru străinătate, atunci știe ce are de făcut și evită, obligat prin lege, abuzurile politicului.

Sigur, ambasadorul mai are la dispoziție și un ultim resort, să demisioneze pentru a atrage atenția. Avem destule cazuri în țări ca Irak, Egipt, Africa, America Latină când ambasadorii trimiși să reprezinte se dezic de politica propriului stat datorită unor abuzuri. Pentru asta îți trebuie curaj. În cazul Românei, datorită sitemului semi-republican, ambasadorul este propus de MAE, și numit de Președinte. Toți ambasadorii unde au fost probleme cu votul sunt dintre cei susținuți de Traian Băsescu și nu cred că aceștia au avut aprobarea să protesteze înainte de turul 1. A ieșit ambasadorul Mazuru dat tradiv, după turul 1, ca să își salveze propria piele, dar nu a existat nici măcar un singur ambasador român care să tragă un semnal de alarmă înainte de turul 1. Diplomația românească a avut în septembrie conferința anuală, nici atunci nu au fost inițiative și puțin curaj din partea lor să spună că organizare este defectuoasă.

Noi nu am avut ambasadori care să demisioneze nici măcar în decembrie 1989.

Și probabil ar trebui să ne întrebăm de ce ? și mai ales dacă putem îmbunătăți statutul ambasadorului și trebuie să încercăm măcar. Dar nu cred că nulitățile din Comisia Parlamentară pentru politică externă au chef să investigheze cazurile de la toate ambasadele, adică să ceară declarații de la ambasadori, să solicite toată corespondența MAE-BEC-ambasade, să vorbească cu cetățenii implicați și să tragă concluzii pertinente. Ei se mulțumesc cu mai puțin, când ajung pe la câte o ambasadă să le stea mașina la scară, să primească o masă bună de la ambasador, un protocol, ceva, niște contacte, mici servicii personale din partea ambasadorului. Mda, cam multe pentru Parlamentul Nulităților.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 3,295 other followers