Scrisoare deschisă domnului Mihai Răzvan Ungureanu, Primul Ministru al Guvernului României

În atenția Domnului Mihai Răzvan Ungureanu
Stimate Domnule Prim Minstru,
Ultima dată când ne-am întâlnit, precizez pentru cititori că a fost absolut întâmplător, a fost anul trecut la Târgul de carte din septembrie. Vă scriu acum tot legat de cărți, mai precis despre locul cărților, adică despre biblioteci. Eu merg frecvent la Biblioteca Centrală Universitară, acolo au colecții deosebite, un sediu excepțional și un trecut unic.
Am mai scris aici despre BCU, așa cum îi spunem toți, și am observat mici schimbări, dar temporare, s-a revenit la categoria super-premium în materie de prețuri studențești exclusiviste. Mă rog, asta este, probabil că o asemenea instituție bugetară nu intră în vederile Ministerului Educației, am impresia că devine o societate comercială.
Între timp v-am urmărit deciziile în materie de evaziune fiscală și semi-eșecul ANAF care nu a reușit să colecteze toți banii planificați și mă gândeam să vă dau o veste bună. Nu trebuie să vă amărâți pe cei de la Fisc, trebuie să lărgiți aria de colectare a banilor iar aici vine vestea. Se poate rezolva problema cu cei care administrează treburile la BCU, la biblioteca noastră studențească !
Să știți că sunt foarte eficienți în colectat bani, cum scriam în postul anterior, au pus niște prețuri piperate la bufet, prin decembrie 2011 au inventat taxa foto, separat de vechea taxă pentru copiator. Iar în această lună a fost inventată taxa pe internet ! Taxă în valoare de 3 lei later edit: precizez, 3 RON pe ZI și se aplică cititorilor ”nespecifici”. Așa am citit pe anunțul lor ! NESPECIFICI, la BCU vin cititori români SPECIFICI și NESPECIFICI. Cei ”nespecifici” sunt șomerii, pensionarii, angajații din alte sectoare decât educație și cercetare. Am întrebat pentru că nu îmi venea să cred și am primit confirmare verbală, ești profesor de matematică pensionar ? atunci plătești !
Eu vă propun să îi premiați pe cei care au găsit soluția asta, să le arătați recunoștința noastră pentru extraordinara grijă pe care o au în recuperarea banilor de la CITITORII NESPECIFICI: șomeri, pensionari, muncitori, casnice. Vor cultură românească ? să plătească ! Și zic să le și dublăm abonamentul !
Cu deosebită stimă și considerație,
Al dumneavoastră,
Semanticus

Toată lumea din familia noastră

 
Am văzut, datorită Cristinei Bazavan, căreia îi multumesc,  ”Toată lumea din familia noastră”, filmul lui Radu Jude, producție HiFilm care va avea în curând premiera. La prima vedere realizarea este una care se încadrează în capitolul feliilor de viață ”cinematografice” românești cu care am fost obișnuiți. Spun la prima vedere pentru că filmul merită văzut ca un exercițiu de perspectivă. Zic de perspectivă pentru că scenariul este departe de a avea un sens clar asupra unei crize așa că ne lasă destulă libertate de a ne plasa unde ne convine în căutare unui sens al poveștii.
Un tată divorțat, Marius, interpretat de Șerban Pavlu, hotărât să își demonstreze sieși și celor din jur că voința lui contează,  face cam tot ce este posibil să își ducă până la capăt rolul de tată pentru fiica sa. Personajul le încearcă pe toate, de la formalismul relațiilor cu părinții până la violență, de la luciditate și conformism până la machiavelism ieftin și lașitate, totul este expus pentru a ne face să reflectăm la subțirimea unor etichete sociale.
Am fost învățați cu șablonul, o chestiune dezirabilă din punct de vedere social, că doar mamele sunt capabile de gesturi disperate, de concesii majore pentru copii lor și de altruism iar filmul încearcă și cred că reușește să dărâme acest mit. Otilia, interpretată de Mihaela Sârbu, divorțată de Marius, nu este doar conflictuală, ea aduce de fapt în scenariu și acea doză de cinism, des întâlnit în relații de acest tip, care te obligă la o alegere foarte grea, să te resemnezi sau să acționezi din disperare.
În căutarea unei stabilități  după divorț, Otilia de fapt se refugiază în povestea lui ”tot ce a fost înainte a fost rău și trebuie să trec peste” în timp ce Pavlu se complace într-o ambivalență aproape patologică oscilând între trecutul idilic și prezentul de coșmar.
Nu aș intra discuția despre jocul actorilor, cu plusuri și minusuri, o remarc totuși pe Sofia Nicolaescu, mica interpretă a Sofiei, copilul celor doi, care reușește să contureze tipul de personalitate, probabil dorit de regizor, care absoarbe tensiunea din jurul său și o reflectă dozat, prin gesturi expresive și mesaje simple dar cu atât mai convingătoare.
”Toată lumea din familia noastră ” nu oferă soluții sau un final surprinzător, vine probabil cu singura filozofie certă a unei asemenea crize, apropierea, înțelegerea și conviețuirea cu celălalt impun un preț pe care nu doar trebuie să îl plătești dar trebuie să îl transformi într-o sursă de energie pozitivă.

PressKitul îl găsiți aici.

Descriptio Congolesiae

Bihail Moldea

Descriptio Congolesiae

MIHAILII MOLDEAIRII CONGOLESIÆ PRINCIPIS

DESCRIPTIO
ANTIQVI ET HODIERNI STATVS
CONGOLESIÆ

AD FIDEM CODICVM DVORVM IN BIBLIOTHECA ACADEMIAE ROMANIAE SCIENTIARVM SERVATORVM POST TRAIANUS BASAESCUS ITERVM EDITA

2015
Pars prima – GEOGRAPHICA
CAPUT I – DE ANTIQUIS ET HODIERNIS CONGOLESIAE NOMINIBUS
Totam, quam nunc vocamus Congolesiam, adiacentesque occasum versus regiones, trium fere orbis partium domitores Africa Centralis tenuere, incertis tamen pro patrio more sedibus. Post plura nomina a succedentibus sibi invicem horum cohortibus illis partibus indita, Graecis eius regionis incolae aliquando Galatiae Minor, aliquando Congolii dicti sunt, tandem sub Pharaonums monarchis, Congollum Danubianus appellatio praevaluit. His, Nervae Traiani virtute, devicto Presidente eorum Decebalo=De ce ba? Io, partim extinctis, partim in diversa sparsis, tota illa, quam possederant, regio, in judetae Romanae formam redacta, Romanis distributa civibus et in tres partes divisa est: LocalensemJudețeaneam et Bucurestrem. Illi Hungariae Afriaeque partem adscripsere, istius NemTudom Harcovus Autonomiae nomen habuit, huius denique appellatione maior nostrae Zairae pars, quae Prutum et Danubium inter iacet, cum Kenyae contiguae limitibus fuit comprehensa. Labefactata post illa tempora Romanorum Bucurestensis dominatione DNAnsis, oppressere Congolesiam crebrae barbarorum, Antenisium 3, Realitatae, Kelemen Hunnorum, DNArorum invasiones, coactaeque fuere Romanae coloniae superare rău alpes, ac in montana regione Kinsashsa De Sus  contra barbarorum furorem quaerere receptaculum. Ibi, posteaquam per aliquot secula locorum difficultate defensi avocatensis, suis legibus regibusque vixissent, tandem circa annum Domini [ naea Gigi Becallensis -Stellis Vincit ! ], cum premi se animadverterent incolarum multitudine, regis Traianus filius Basescus, cum 300.000 votennis saltem hominibus venantis specie montium transitum ortum versus tentare constituit. Porro cum catula quaedam venatica, quam prae ceteris diligebat, Conga dicta, fortius ferae instaret, aestuans haec in profluentem se proiicit et telis ibidem interficitur, canis vero, quae in ipsis aquis quaesiverat fugientem, rapidis via Bulgaria-Byzantium, fluvioli Danubius canci vameși undis absorbetur ca măgarul în ceață. In huius memoriam fluvium Congoam Boldea primum appellavit: loco ubi haec acciderant suae gentis nomen Roman indidit, bovis vero estem noi.
Torna, torna fratre ! 

Helău ! parcă ne ocupam de fonduri europene ?!

Ar cam fi declarația momentului.

Leonard Orban

“Daca in urma acestei crize Uniunea Europeana se va dezintegra, nu exclud reaparitia razboaielor pe continentul european”, a declarat ministrul la Digi 24”  ziare .com

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,488 other followers