Denial ain’t just a river in Egypt. Mark Twain

Doar o reacție rapidă, la o oră târzie, scrisă imediat după discursul președintelui egiptean Mubarak. Acest val de turbulențe pare să aibă în centrul său evoluția din Egipt, însă peste tot, Tunisia, Egipt, Iordania, Yemen avem același model de revoltă socială difuză, violentă și fără busolă politică. Pare să fie primul scenariu de instabilitate care se apropie cu adevărat de conceptul de efecte în cascadă la scară regională.

Revenind la reacția occidentală și de tip CNN față de ce se întâmplă în Egipt se pot identifica 2 linii: preocuparea față de un posibil vid de putere și interesul față de atitudinea armatei egiptene.

Ipotetic, în cazul unei schimbări de regim la Cairo, vom asista la

– Trecerea într-o nouă eră pentru Orientul Mijlociu, eră în care problema succesiuni spre o altă putere arabă regională va fi prioritară.

– Israelul va fi încă odată implicat într-o complicată diplomație pentru a gestiona efectele unei viitoare influențe crescute din partea ”unor țări europene” asupra Egiptului.

– Nu vreau să vorbesc acum de vulnerabilitățile sporite în fața terorismului. Probabil că grupările teroriste vor scoate în față cele mai bine organizate asociații și organizații politice de fațadă.

– În alt plan, Egiptul va pierde toată sfera de influență sub-sahariană și central-africană ceea ce explică poate evoluția recentă din Sudan.

– Nu știu cât de pregătite sunt organizațiile internaționale să gestioneze o criza regională care probabil ar putea să evolueze în planuri multiple și în țări diferite din regiune. Probabil că prioritățile lor vor fi situațiile umanitare și protecția drepturilor omului, asistența civilă pentru eventuali refugiați, securitatea maritimă și a rutelor de transport pentru petrol și gaze, protecția cetățenilor străini, monitorizarea activităților teroriste.

 

Pentru că vreau să revin la ultima mișcare a președintelui Mubarak, aceea de a schimba guvernul, vă sugerz să citiți un articol publicat în 1997

Third World Quarterly, Vol 18, No 5, pp 791-820,

The future of revolutions at the fin-de-siecle

JOHN FORAN

John Foran is at the Department of Sociology, University of California, Santa Barbara, CA 93106-9430, USA

 

”Egypt under Hosni Mubarak is a less solid but nonetheless equally instructive case of the interplay of a government clever enough to legitimate itself without loosening its grip on power and an opposi tion that, however vigorous, seems thus far incapable of finding a way to build a broad coalition of forces to oppose it.

Since the political revolution that brought Gamal Abdal Nasser to power after 1952 Egypt has embarked on a precarious path of dependent development, first with Soviet aid, and then, after the transition to Anwar Sadat, in partnership with the USA. During this period the country has seen vast transformation and attendant upheaval of both the rural and urban social structures.

Hosni Mubarak succeeded Sadat after the latter’ s assassination at the hands of militant Islamists in the army in October 1981, and has controlled the political system since, using elections astutely to maintain his hold on power through the vehicle of the National Democratic Party, and to avoid the outright characterisation of his regime as personalist. Economic downturns have been common enough in the last 15 years; what is lacking in the Egyptian equation for revolution is the sort of united and broad-based opposit ion that would be required (as in Iraq, Iran and Zaire), as well as any world-systemic opening, given the close relations and extensive aid that have been forthcoming from the USA for over two decades.

In terms of political cultures of opposit ion, the really radical Islamic groups are repressed by the government, but are very popular on university campuses.

Egypt is still a secular state, but many people are religious. The appeal of Islam grows, in part because both secular alternatives have been discredited: socialism under Nasser and capitalism under Sadat have been tried and have `failed’ , or at least been found wanting.

What does the future hold? One scenario- which we might term the `Eastern European model’- would see the government democratising sufficiently so that the population turns its back on violent strategies for change, but this seems rather remote. Perhaps new social movements, involving students, intellectuals, women in various settings, the urban poor and others hold out a possibility for progressive change in the longer-term future. But the severity of the underlying economic problems is a large question mark hanging over Egypt’ s future, fuelling Islamic activism in the shantytowns of Cairo and the Delta and the villages of the south.

The most likely future therefore is one of further economic deterioration offset by US aid and support, with oppositional unity defused by the secular-religious divide and successfully “managed” by the ruling party. Egypt, like Iraq above and Algeria below, would need a different set of relations among the secular left, the liberal democratic currents, and the variants of Islamic opposition to tilt the balance toward a revolutionary outcome.”

 

Despre Claudiu Degeratu
Expert in securitate nationala, internationala, NATO, UE, aparare si studii strategice

One Response to Denial ain’t just a river in Egypt. Mark Twain

  1. deocamdată s-a cam fâsâit toată treaba, iar armata nu pare să-l abandoneze pe Mubarak

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: