Stați liniștiți nu este vorba despre meseria de blogăr sau expert social media. 🙂
Vorbeam pe mail cu Mihnea, acest Codex Politicus al blogosferei RO, că să nu care cumva să mă nominalizeze la Roblogfest. Zicea că să mai bage la blog politic, hahaahaa, că după cum stă treaba în politica românească cred că ajung să scriu despre politică românească cel mult un post la două săptămâni. Oricum Leacul Durerii bate tot anul astă! Așa că parcă îmi vine să continui cu Jazzmen…. până îmi pleacă și unicul cititor. Ba nu, Stefan Murgeanu nu pleacă !
Cum spuneam, politică nu avem ! Altceva? Dezbateri ? nu, poate zbateri. Cum ar fi articolul lui Marian Zulean din Revista 22, Aşteptându-l pe… Godet. Pe scurt, politica externă și de securitate națională ar fi afectată de 2 rele: o cabală a istoricilor localizată în politica externă și diplomație și de prezența unui număr mare de cursuri și chiar programe de geopolitică.
Ca sociologi ce suntem, îl înțeleg. Da, trebuie să ne uităm și la educația de bază a leadershipului însă asta nu este totul.
Când vine vorba de decidenți în politica externă și securitate, cine decide? și ce informații folosește în decizie, lucrurile sunt clare la noi. Președintele este reponsabil de decizia finală și el reprezintă voința politică. So? istoric? nu cred.
În paranteză fie spus, parcă acum trei ani, Basescu a cerut la Conferința ambasadorilor să fie informat trimestrial inclusiv pe probleme de prognoză. Nu am nici o îndoială că acest lucru nu s-ar face. Chiar și miniștrii de externe și apărare sunt oameni politici, selectați după criterii politice, nu mai sunt de mult istorici, ingineri, medici, avocați, sindicaliști.
Probabil Zulean pleacă de la premisa că un istoric va fi mai înclinat să folosească analogii istorice când explică o situație din prezent prin selectare subiectivă a unor elemente asemănatoare din trecut. Acest model decizional nu este singurul, Zulean amintește că sunt alte metode mult mai bune de a diagonstica și anticipa desfășurări, preocese, chiar evenimente. Personal am întâlnit decidenți destui care apelau la analogii istorice și nu erau istorici. Înclinația asta ține mai mult de personalitatea fiecăruia și mai puțin de meserie.
De la folosirea analogiilor, a studiilor de caz și până la modelare matematică, studii de prognoză, etc. toate acestea au un singur scop: reducerea cât mai mult a incertitudinii în momentul în care decidentul ia decizia. In acel moment, când respectivul citește o pagină A4 și se știe că de multe luni de zile sau chiar ani alții au muncit nu după o paradigmă istoricistă sau geopolitică. Chiar și când este o încercare amărâtă de analiză, copiată sau doar tradusă, nu orice trebuie să fie în linie cu istorismul de care vorbea Zulean.
Nu sunt înclinat să sprijin incriminarea de meserii în România și mai ales sociologul Zulean nu trebuie să uite că sociologia a fost incriminată de 3 ori: odată după război, că era știință burgheză, a doua oară, în anii 80, după interzicerea meditației transcedentale și a treia oară, după revoluție, cănd este catalogată ca știință care manipulează sondaje.
La nivel sistemic, Zulean are dreptate, noi nu avem o viziune mai lungă de 10 ani, mă rog, despre asta vorbea și M. Malița acum 40 de ani. Singurul document ar putea fi strategia de securitate națională sau de apărare, lucru neclar și controversat rezultat din divergențele între Parlament și Președinte. Una dintre cele mai jenante situații fiind cum să explici unui expert străin de ce avem 2 documente, 2 posibile soluții și o situație de blocaj. Despre conținut, metodologie, rezultate, efectele acestui document nu vreau sa vorbesc acum. Poate cu altă ocazie când va fi ceva relevant de dezbătut, pentru moment documentul este prea modest.
Soluția autorului ar fi să ne sincronizăm, adică să aplicăm metode moderne de prognoză, scanarea orizontului și studii despre viitor. Tot din experiența personală, în sectorul militar, aceste studii nu sunt o noutate la noi, poate că nu sunt spectaculoase, dar au fost făcute, unele după metodologie RAND, altele CUBIC, britanică, NATO. Așa a fost să fie, militar trebuia să ne integrăm mai repede. Implementare este problema în România.
Văd 3 mari defecte ale studiilor de la noi, toate externe metodologiei, care poate fi perfectă:
1. ambigutatea, oportunismul și diletantismul în definirea intereselor strategice.
2. lipsa cooperării între agenții, totul fiind lăsat pe efortul unei singure entități să dea rezultatul final.
3. confuzia între niveluri atunci când vine vorba de implicarea politicului.
Lecția personală, destul de laconică, din motive obiective, poți să aplici pe mama și pe tata super-studiului de prognoză a viitorului în 6 D color și cu poze plus link pe net, că dacă se sprijină în pix un decident care are mai mult treabă cu viitoarea licitație de combustibil din rezervele strategice ale statului poți să îi pui cruce perspectivei pe termen lung.
Metodele le mai poți schimba, dar dacă nu există voință politică și reponsabilitate tot degeaba. Și da, decidentul nu este istoric în cele mai multe cazuri, poate fi orice.
În politică, poți fi orice, puțini sunt cei care sunt cineva.
Foto credit.
Semanticus Blog 
