Femeile lui Caragiale

Dragii moșului, cândva, aveam în minte un studiu despre psihologia personajelor lui Caragiale. Eh! au mai rămas, după mulți, prea mulți, ani, poate, câteva notițe personale și idei.

De ziua lui nenea Iancu vă împartășesc câteva dintre ele. Astăzi vă rog să citiți despre cât de serioase sunt personajele feminine din dramaturgia lui Caragiale.

Poate ar fi bine să nu trecem rapid peste formația celui care se definea ca ”neam de idriot”.

În copilărie vorbea grecește, a învățat limba română de la dascălul său Basil Drăgoșescu, de care își amintea cu drag : ”În trei ani m-a învățat, cu litere străbune, limba românească câtă o știu până în ziua de azi, că mai mult, după el, nici n-am mai avut unde învăța ; și tare bine-mi prinde cum  n-am fost bun la nimic, ce mă făceam, dacă nici atâta nu știam, barem românește?

Stia și franceză : ”Cu multă pietate mi-aduc aminte de savantul Cours francais de Rethorique, prima țâță de la care am supt laptele științei literare”.

Peste ani, Caragiale va ajunge în redacția Timpului, fiind considerat ca ”nemilos” când era vorba de ”calitatea expresiei și ținutei scrisului.

Sub influența lui Maiorescu și, implicit, a dezbaterii ”formelor fără fond”, Caragiale va deveni principalul exponent al acestei direcții în dramaturgia epocii. Ironizează aproape tot, devine un incomod și nu este iertat de adversarii politici.

În acest mediu fervent, Caragiale are mulți aliați vremelnici și doar unul singur fidel toată viața, femeia.

Că e soție de șef de partid, nihilistă de București, republicană de Ploiești, țărancă, consoartă de pensionar, damă independentă, slujnică, femeie onorabilă din mahala, toate îi sunt loiale, își joacă foarte serios rolurile, sunt pragmatice, au voință, nu se încurcă cu jumătăți de măsură, nu fac compromisuri de dragul compromisului.

Ele sunt fondul autentic aflat în contrast total cu personajele  masculine, tributare unor forme goale, o coaja superficială a unei vieți politice urbane nematurizate.

Am făcut un mic experiment, doar din curiozitatea de a vedea debutul și finalul fiecărui personaj feminin, prin replicile acestora.

Vă las pe voi să căutați și să citiți, comparativ, replicile personajelor masculine și să sesizați poate, ce mare distanță există între cele două categorii.

 

Veta, consoarta lui Jupîn Dumitrache,

Zița, sora ei,

Coana Efimița, consoarta lui,

Safta, slujnica lor,

Zoe Trahanache, soția celui de sus,

Didina Mazu

Mița Baston

Anca, soția lui Dragomir

 

Primele replici.

Zița: Auzi mizerabilul ! să se întinză până-ntr-atât ca să îmi facă un afront.

Veta: (intră cu lucrul în mână; coase galoanele la un mondir de sergent de gardă civică ; este obosită și distrată, vorbește rar și încet) : Cine-i acici? (văzând pe Zița.) A ! tu erai ? mă miram cine-i. (trece încet să șază cu lucrul la masa din dreapta)

Efimița: Auzi colo !

Zoe: (ieșind din dreapta misterios și coborând repede lângă el): Fanică ! Fanică !

Mița: Iordache !Unde e Nae ?

Didina (intră prin fund de la stânga, coboară la masa din dreapta și șade ; e în costum de polonez: cazacăcu brandenburguri, măntăluță cu blană, pantaloni în cizme cu carâmb ; în cap căciulă poloneză cu un pampon mare, bătând în masă) : Băiete ! (își scoate masca și se șterge cu batista.)

Anca : Asta e ! nouă ani de zile ! … Cine se preface atâta vreme așa, și să nu fi fost nebun, tot acolo ajunge…până la urmă tot nebunește.

 

Ultimele replici:

Zița : Mersi, nene. (trece în fund.)

Veta (din fund către Dumitrache) : Ei ! toate bune, frățico, dar noi nu mai dormim în noaptea asta ? Chiriac are să se scoale mâine până-n ziuă la ezerciț.

Efimița : Ei, bobocule, apăi cum le știi dumneata toate, mai rar cineva ! (apinde lampa.)

Zoe (repezindu-se lângă el, încet) : D-le Dandanache, mi-ai promis să nu mai pomenești de istoria asta…

Didina (asemenea) : Bine !

Mița (încet lui Nae) : Ați șoptit ? Ce ți-a șoptit ? Ce i-ai șoptit ?

Anca : Oameni buni… eu v-am descoperit fapta ; dar omul ăsta e bărbatul meu… O să mi-l luați de tot… rămâi singură. Trebuie să mă lăsați să-i spui și eu o vorbă… (Oamenii se dau cu respect în lături ; ea s-apropie de Dragomir, care stă nemișcat, și răspicat îi șoptește:) Dragomire, uită-te la mine (el o privește : ) pentru faptă răsplată și năpastă pentru năpastă !

Bonus, pentru că tot se vorbește de spațiul Schengen vă rog să citiți și schița lui Conu Iancu,  Identitate. 🙂

 

Foto credit.

Anunțuri

Despre Claudiu Degeratu
Expert in securitate nationala, internationala, NATO, UE, aparare si studii strategice

3 Responses to Femeile lui Caragiale

  1. pavelionut says:

    Caragiale, cel care a descris cel mai bine realitatea sociala a Romaniei, operele lui vor fi de actualitate si cand urmasii nostri vor coloniza Universul, Bun articolul, promit sa revin cu un comentariu mai intemeiat, momentan ma cam grabesc

  2. Pingback: Tweets that mention Femeile lui Caragiale « Semanticus Blog -- Topsy.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: