Teorii despre tranziție in Orientul Mijlociu (2)

Pe fondul indeciziei din UE și NATO față de situația din Libia și în contextul ultimelor evoluții din Bahrain, unde guvernul a cerut ajutor militar saudit, cred că am putea sintetiza câteva concluzii privind situația regională.

Ar trebui să spunem că întreaga regiune a Orientului Mijlociu și-a schimbat profilul în ceea ce privește riscurile. Efectul de domino, pe care unii îl contestau, confirmă existența unor condiții propice instaurării unei instabilități pe termen lung. Chiar dacă unii șefi de state arabe au anunțat reforme, lupta politică  se mută oricum cu totul în stradă și asta în contextul lipsei unor instuții neutre care să gestioneze schimbările. Mai important decât schimbările de regim și căderile de lideri este de fapt relativa omogenitate a celor care protestează indiferent in ce țară arabă fac acest lucru.

Avem deci destule condții ca în acest an să vorbim de fapt de o miscare de protest pan-arabă, multi-centrică și, în același timp, de un grup de guverne și regimuri aflate simultan în criză sau sub presiune.

Cu cât se vor inregistra mai multe schimbări anul acesta cu atât se vor crea mai multe  premise pentru consolidarea unui nou curent pan-arab, care se va legitima prin întregul șir de evenimente din acest an, prin ințierea unor procese de tranziție și  prin activizarea curentelor diverse din societatea islamică.

Pur și simplu asistăm la intrarea în politcă arabă a unei noi generații care se va revendica de la mișcările anului 2011. Iar această evoluție va avea impact pe termen lung pentru că va crea un nou sens al idei de pan-arabism și va crea solidarități noi sau chiar alianțe politice regionale.

Din punct de vedere politic, anul 2011, în lumea arabă, va fi un an care va influența și strategiile UE și NATO pentru regiune.

Ca să o spun direct, va trebui să recunoaștem că nici diplomația publică și nici strategia preventivă a Bruxelles-ului, dar și a capitalelor europene, nu sunt adaptate pentru lumea arabă. S-a început timid, cu poziția germană și britanică, prin recunoașterea sfârșitului concepției de societate multiculturală, idee care era prezentă și în strategiile de securitate și politică externă a celor două state și la care trebuie să se renunțe.

Trebuiesc regândite formele de cooperare cu această regiune, în special să acceptăm ideea că prevenirea unor asemenea crize nu se poate face fără participarea celor susceptibili de a intra în criză. De exemplu, în Conceptul strategic NATO nu se menționează nimic de Liga statelor arabe.

În special pentru securitatea energetică, Europa trebuie să fie pregătită să platească mai mult. Sigur că strategiile de țară, mai ales dacă vorbim de actori europeni puternici, vor aplica vechea politică față de sursele de energie din regiune: se va investi politic, economic și militar în noile regimuri pornind de la ideea unei stabilități pe termen lung, însă va fi greu de spus cât de rapid va avea loc o asemenea stabilizare.

Pentru viitorul relației UE-SUA-Orientul Mijlociu  va conta foarte mult cum vom încheia operația din Afganistan. Acesta este și va fi exemplul de căpătâi pentru lumea arabă când vine vorba de plata unor costuri politice și economice ale unor misiuni militare internaționale.

Nu se poate exclude din ecuația regională problema iraniană. Problema principală o vad în sporirea interesului iranian față de agenda regional la concurență cu înfruntarea cu SUA. Cu cât vom avea mai multe procese de tranziție/schimbare cu atât va crește implicarea Teheranului în regiune. Regimul iranian se vede pus în situația de a avea destul oportunități ca să se implice în politca internă a altor state. În acest caz nu se poate exclude ipoteza sporiri înfluenței iraniene pe fondul vidului de influență regională lăsat de fostul regim egiptean și de posibila schimbare de regim în Libia.

Persistența instabilității în Africa de nord dar și confruntarea armată, cu accent pe război civil,  din Libia va impune și o discuție în forurile euro-atlantice față de o posibilă prezență militară internațională de mai lungă durată. În analizele care se fac sau ar trebui să se facă acest scenariu pe termen lung nu poate fi exclus în condițiile în care atât Liga Arabă, Consiliul de securitate al Golfului sau Uniunea Africană au prea puține mijloace de impunere a păcii.

Despre Claudiu Degeratu
Expert in securitate nationala, internationala, NATO, UE, aparare si studii strategice

One Response to Teorii despre tranziție in Orientul Mijlociu (2)

  1. Pingback: Orientul Mijlociu în tranziție | Semanticus Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: