Lobi să fie dar să știm și noi

Luni seara, mă uitam pe TVR1 la Telejurnal, mai precis la discuția pe marginea cazului Adrian Severin. În studioul TVR erau moderatorul și un om politic de la PSD (din păcate, nu i-am reținut numele) și, de la Bruxelles, europarlamentarul Monica Macovei.

În discuție a fost un moment interesant, dincolo de schimburile acide dintre cei doi politicieni. La un moment dat moderatorul lansează 2 întrebări pentru Macovei, prima legată de poziția europarlamentarilor față de caz și, a doua, mai interesantă, daca doamna Macovei a fost contactată sau dacă a lucrat cu lobiști? Mai clar spus, moderatorul chiar dorea să știe și alte cazuri de contacte, interacțiuni, proiecte derulate de lobiști care vizau contribuția europarlamentarilor.

După cum vă dați seama, întrebarea a rămas fără raspuns. Nu știu dacă a fost o omisiune din neatenție, eu cred că Macovei nu a dorit să ne dea un exemplu de organizație de lobi cu care lucrează. De fapt orice europarlamentar român nu va dori să ne dea concret o asemenea informație. De, contractul de consultanță are niște clauze. Așa poate vom înțelege mai bine niște reacții de politician român de Bruxelles cum ar fi cel de aici. Chinezu, ca orice blogăr, a  căzut la mijloc.

Problema însă rămâne, în realitate știm că toți europarlamentarii români sunt vizați și cultivați de lobiști europeni, iar serviciile sunt recompensate într-o formă sau alta.

Mai știu că există o diferență mare de influență între lobiștii care reprezintă interese românești și cei care reprezintă alte interese din alte țări membre UE. Logic ar fi ca măcar europarlamentarii noștrii să se laude și ei cu ajutorul pe care îl dau în reprezentarea intereselor unor asociații și organizații din România care vor să își promoveze interesele direct la Bruxelles. În realitate, aceste organizații se afiliază la rețele/federații mai mari/paneuropene de lobi gestionate de profesioniști. Cum interacționează politicienii noștrii cu aceste federații nu știm și probabil că nici ei.

Cei care doresc să facă o analiză, le sugerez să înceapă cu Registrul UE al reprezentanților de interese, un cadru institutional dezvoltat de Comisia UE în interiorul European Transparency Initiative. În realitate chiar și acest Registru reprezintă doar vârful aisbergului în materie de lobi localizat la Bruxelles, pentru că sunt birouri și firme care preferă să nu se înregistreze ca firmă de lobi, preferând alte forme sau statute.

În România avem o firavă inițiativă, ARRL –Asociația Registrul Roman de Lobby, un proiect strict privat ca la orice început de drum, declarat ca fiind inspirat de Registul inițiat la nivel UE. Ar fi prea fi prea frumos să fie așa până la capăt, dar nu e, de fapt este un simplu ONG din care lipsește actorul principal, adică statul, ținta principal. Oricum m-am amuzat când am văzut cu cât aplomb un ziar a luat foarte în serios așazisul Registru iar cei de la TVR1 s-au grăbit marți seară să invite reprezentatul lor să se exprime în același caz. Adică îi inviți să își spună părerea pe cei care folosesc puțin cam abuziv un titlu copiat după organizația europeană supervizată de UE. Mda.

În altă ordine de idei, din câte îmi dau seama, ne vom mai lovi de cazuri de tip Severin, deasemenea vor fi probabil și ceva inițiative legislative în România, sigur, mai mult de ochii lumii din simplul motiv că politica românească nu este pregătită pentru această diviziune a muncii. Restul lamentațiilor publice pe subiect sunt jalnice stihuri declamate de lupi deghizați în oi.

Politicianul nostru este și primul său lobist.

 

 

Despre Claudiu Degeratu
Expert in securitate nationala, internationala, NATO, UE, aparare si studii strategice

12 Responses to Lobi să fie dar să știm și noi

  1. Adi Zăbavă says:

    Zgonea era de la PSD in studio daca nu ma insel

  2. =Neaţa şi scuză-mă, nu am timp să citesc decît titlul(şi îmi placxe mult, fiindcă este legat de ceea ce am scris ieri, acum 2, 3, 4 ..etc..zile pe blogul meu Independent Diplomat.
    Cu alte cuvinte, gîndesc foarte liberal, de cînd mă ştiu şi îi detest pe toţi ăia mici care se bagă în treburile celor mari, chiar dacă nu înţeleg ce înseamnă să fii mare, cu adevărat. Ai înţeles de ce nu pot să fiu socialistă, în primul rînd??(oricum, salut decizia dlui Ponta, referitor la cazul A. Severin). Salut.

  3. Pingback: Greu de demis III « six's Weblog

  4. zippo says:

    „cazuri de tip Severin” nu inseamna loby-ul si aici este problema (si reactia normala a occidetalilor fata de acest caz). mai era un senator din aceeasi gaura politica pesedista ce afirma ca spaga trebuie legalizata ca inseamna un comision pina al urma (si normal ca doar furtul nu inseamna decit o mica instrainare de bunuri pina la urma deci nu prea mare chestie, conform logicii lor).

    • [moderat]i..că oricum nu reacţionează nimeni, iar noi cei mai tineri şi care mai suntem responsabili(puţini, între noi şi nu e, din păcate, numai observaţia mea ştiinţifică-verificată etc.): suntem ţinute-ţinuţi pe loc. Cel puţin noi, femeile deştepte(chiar dacă sunt puţine în Romînia)..la ce altceva suntem bune..în afară de făcut copii?? Salut!!

    • semanticus says:

      Multumesc pentru comentariu, mai putin partea moderata vizand trimiteri si referinte oarecum pe langa subiect.

    • semanticus says:

      @zippo,
      bine ai venit p eblog. Da, uitasem de momentul asta cu spaga legalizata.

  5. Ei, şi tu, na acuma: nu te credeam copil sensibilos la înjurături..adresate politicienilor cel puţin..oricum, ţi-am zis că eu sunt contra P.S.D. , cu toate că, neutră fiind în politikia autohtonă cel puţin, zîmbesc cînd văd un politician(din orice partid) cînd încearcă să dreagă lucrurile..şi cîteodată chiar reuşeşte, ca Ponta care a fost apreciat de mine şi de alţi ziarişti, după cum poţi vedea pe blogul meu no.2 şi pe Revista Presei de azi, la Radio R.A.
    Oricum, eu cel puţin, înjur frumuşel..că sunt tînără şi nu mă pricep la prostii ca un bărbat cu multă ”experienţă din aia..”d.e.
    All in all, pe lîngă faptul că înjurăturile sunt o tehnică de comunicare, care se-nvaţă în unele facultăţi de profil..politic şi juridic..şi ziaristic, să ştiţi: aminteşte-ţi literatura romînă..nu ai citit nimica din Ion Creangă..care-i faimos pt. imprecaţiile lui??

    Şi eu mulţumesc şi îţi doresc good nicht!! Amy. N.

  6. Dan says:

    Niciun europarlamentar nu va da o astfel de informatie.

    • semanticus says:

      @Dan,
      Eu sunt optimist, poate vor fi ajutati de altii. Sigur, sunt cam cinic dar ma gandesc ca jurnalistii britanici au gasit o solutie constructiva. Ca sa o spun pe sleau, precizez ca este speculatia mea, eu cred ca, in cazul Severin, avem o situatie in care el facea lobi politic pentru alte „firme”, dar era prea bine blindat si atunci au gasit britii o alta metoda. Dar poate gresesc eu si atunci nu e valabil ce am spus mai sus. Este doar o speculatie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: