O inițiativă care mă lasă Mască !

Onorată Direcțiune a Teatrului Masca,

Stimate Domnule Director Mihai Malaimare,

Vă aducem la cunoștință că Inspectoratul General al Gardienilor Publici, adică noi, am fost informați că la teatrul dumneavoastră, Teatru Mască, a fost lansat un zvon alarmist, total neconform regulamentelor de ordine interioară și exterioară și desfășurare armonioasă a vieții concitadine de la noi din cartier. Serviciul nostru de monitorizare 2.0 (adică 2 gardieni,  punct gaură, că atâția avem care știu să se dea pe net) a raportat că Teatrul Masca vrea să ofere la sfârșitul semestrului  6 bilete pe cap de liceian care dovedește cu carnetul de elev pentru liceu că are media generală peste 9.50 (cu ştampila, cu foto).

Prin metode specifice, grupa specială de investigație a confirmat sursa  CARNET DE ELEV la Masca! În ședința de analiză a grupului operativ împreună cu directorii de licee a fost emisă următoarea listă de măsuri:

A. Măsuri generale privind amplasamentul obiectivului cu numele de cod „La Teatru” și asigurarea traseelor de afluire și defluire.

– datorită numarului mare estimat de liceeni cu medii de peste 9.50 se vor organiza liste de așteptare în dublu exemplar, pe culori.

– datorită numărului mare de spectatori se va organiza un flux de preluare exclusiv începând din Piața Unirii.

– liceeni care vor veni cu mașini cu cilindree mai mare de 3000 cm3 vor plati un ecuson special VIP.

– pompierul teatrului va participa la cursul de instruire anti-tero, bruiaj telefoane și dresaj câini anti-drog pentru a coopera pe timpul desfășurării spectacolelor cu echipa mobilă a gardienilor publici.

B. Măsuri specifice în pregătirea spectacolelor și pe timpul desfășurării acestora

– Se vor organiza următoarele unități mobile:

– Ambulatoriu pentru triajul liceenilor și carantină pentru boli molipsitoare: bronșită tabagică, hepatită, viermi intestinali, lene, aroganță, fumuri în cap.

– Frizerie, 3 puncte de lucru, unități dezinsecție și rezervă gaz lampant.

–  Garderobă cu papuci de vizitare, halate de atelier. Sunt interzise fustele peste genunchi, sub buric și, în general cele sub orice critică.

– Amplasarea în sală va fi în două sectoare: sectorul din dreapta fetele, sectorul din stânga băieții, la cap de rând locurile vor fi rezervate diriginților.

Se interzice cu strictețe:

– tușitul, fluieratul sau alte sunete cavernoase, ambigui sau cu potențial de conflict, miștocăreală sau râsete necontrolate.

– discuțiile, chatul, live bloggingul, twitereală, pokerul full tilt și cumpăraturile online.

– remarcile vădit intelectualiste.

Propuneri de măsuri pentru săptămâna următoare:

– Directorul Teatrului Masca va convoca o ședință în plen cu toți autorii pieselor care urmează să fie jucate. Se vor prezenta cu cărțile de identitate pentru luare în evidență următorii autori ai pieselor de mai jos conform programului:

PIERROT LUNATECUL

COMEDIA ERORILOR 

EXLIBRIS  

CERSETORUL

CAFENEAUA

SLUGA LA DOI STAPANI 

STATUI VIVANTE

GIGI AMOROSO 

INTRUSA 

UNA HITORIA DE TANGO 

GEMENII 

ACUL CUMETREI GURTON

Cu deosebită stimă,

Al Dumneavoastră,

Vasilică Alfluieroaiei

 

 

 

Micul Paris versus Marele Stambul

Inițial, postul acesta ar fi trebuit să fie doar un răspuns la un comentariu scris de Octavian Ungureanu la postul meu Peste arhitect este doar Dumnezeu, dar, după ce am scris răspunsul, am realizat că ar fi bine să revin cu un post separat, dar în care răspund pe larg, unei observații din comentariul lui Octavian:

Recunosc ca eu sunt un adversar al conservationismului. Parerea mea este ca un oras trebuie sa se dezvolte mereu, iar cladirile sa fie mereu in spiritul epocii respective. Mie imi place cum se oglindeste Palatul CEC-ului in peretele cortina de langa el, mi-a placut propunerea urbanistica privind Piata Revolutiei (care a fost un mare scandal acum cativa ani) si nu vad nici o problema in vecinatatea dintre Catedrala Catolica si turnul de langa. Poate ca sunt probleme, dar de trafic, de exemplu. Comisiile de la PMB-MCC pentru zonele protejate sunt insa prea preocupate sa impuna anumite stiluri arhitectilor ca sa mai poata fi cu adevarat competente. Mie personal, intr-o respingere mi s-a indicat sa preiau “elemente stilistice de la cladirea de la Nr.83″, aceasta fiind un bloculet interbelic nu foarte reusit.

@Octavian Ungureanu,
bine ai venit pe blog și mulțumesc pentru comentariu.
Despre conservatorism și ce să rămână sau nu din perioada interbelică. Eu mă întreb altceva.

Oare, dacă s-ar decide demolarea unor blocuri comuniste din Drumul Taberei, ar protesta cineva ? cu excepția poate a celor direct vizați, locatarii, restul nu prea cred.
Este o mare diferența între atașamentul față de un cartier-dormitor și un centru istoric, social vorbind, și omul de rand, omul urban obișnuit, nu cel cu interese imobiliare, cel care simte, are instinctul acela de a se atașa diferit față de ce este funcțional și ce este identitar. Ar fi fost bine ca arhitectura din ultimii 20 de ani să fi rezolvat dilema bucureșteanului: ce mă defineste ? cartierul-dormitor și bulevardul Victoria Socialismului sau firavele elemente interbelice ? La asemenea dileme, în Europa avem doar putine raspunsuri/solutii radicale și multe soluții de compromis.

Bun exemplu a fost proiectul Berlinului dupa unificare, am vazut evolutia în 4 etape, prima la Bonn, pe machetă, fiecare minister avea o machetă integrală în hol și panouri, un fel de mini-expoziție, la Berlin, de 2 ori, faze intermediare, plus, ultima dată, în 2009, când era finalizat.

Însă Berlinul reprezintă o excepție, rară excepție. Mai mult, scuze, îți spun banalități ție, ca arhitect, că acolo nu discutam de pus un bloc de 20 de etaje lângă o cladire istorică, acolo intreg peisajul urban a fost schimbat.
Pentru București, ai dreptate, nu merge nici să ii spui arhitectului sa copieze blocul de lângă proiect. Și nici nu merge să refacem integral un centru istoric.

Altă perspectivă.
O altă discuție ar fi dacă noi chiar am definit cum trebuie, cu fața spre viitor, pentru brandul de oras, acest centru istoric ?
Așa cum este acum definit, centrul nostru istoric este doar un segment din ce cred eu că ar trebui să fie. Acolo, pe lângă Lipscani, nu avem nimic monumental, nu avem Bucureștiul interbelic, fost Micul Paris, avem faza pre-modernă,  cea de până în sec. XVIII, adică Marele Stambul.
CECul, Carul cu boi, Muzeul de Istorie, Cercul Militar, Palatul Telefoanelor, biserici, Piața Palatului, etc. câteva exemple, nu au legatura cu centrul istoric definit de primarie, cele enunțate mai sus sunt pe adevărata axa istorica a vechiului Bucuresti, adica pe Calea Victoriei, de fapt singura axă urbană care a traversat secolele.

Calea Victoriei, unde, evident, nu se reface nimic sistematic, este uitată total. Noi băgăm banii în conductele de pe Lipscani, în betoane pe Covaci și în consolidarea nivelului zero la casele dărăpănate pentru a deschide baruri. Concentrarea lor este o idee bună, nu neg, dar toate capitalele au zone cu densitate mare de baruri, deci nu ne definim prin asta.  Ar putea fi numit segmentul de distracție al centrului istoric si cam atat.
Revenind la blocurile interbelice, și în alte tari, în mediul urban, rezistă multe elemente ne-monumentale dar istorice, poate anoste, monotone, este drept, dar nu se renunta la ele pentru ca sunt contemporane cu cateva puncte de atracție, o catedrala, un muzeu, o piață, o perspectiva. Vorbim de un context care trebuie reabilitat. Nu este vina arhitectului că e obligat să dea o soluție între 2 blocuri interbelice și, în același timp, să mulțumească atât clientul cât și pe cei de la Primărie.

În concluzie, urbanismul din București oscilează între Micul Paris și Marele Stambul, Calea Victoriei și Lipscani, iar modestele realizări contemporane post 89 nu oferă o alternativă.

Legături periculoase 2

Vă semnalez câteva legături care merită reținute pentru lectură.

Mihai Stănescu își lansează primul ebook Fluturele din palma lui Ghandi – 10 etape în calea transformării. Am început să citesc și voi reveni cu un comentariu într-un post separat.

Am făcut o listă Security & defence  cu 97 conturi de twitter pe care le urmăresc.

După anunțul viitoarei candidaturi a lui Vladimir Putin Jorge Benitez publică un comentariu despre planurile post-Afganistan ale Moscovei față de NATO.

Niște cizme de cauciuc pentru Leonard Orban

Am citit un raport despre problema acomodării instituționale a noii structuri pentru coordonarea fondurilor europene, adică, mai direct, cum ar trebui să lucreze Leonard Orban. Dacă nu aș fi avut coperta raportului, unde apar și autorii, nu aș fi citit mai mult de 2 pagini. Aș fi tras concluzia că autorii nu cunosc nimic despre guvernul României, nu au lucrat în viața lor 1(una bucată) zi într-un minister, nu mai vorbesc să reprezinte sau să negocieze multilateral în baza unui mandat al României sau să scrie unui ministru 30 de rânduri esențiale despre o poziție națională. Cum însă este vorba despre Sorin Ioniță și Dragoș Dinu, am citit până la final studiul MAE contra MAEu

Raportul nu argumentează de ce presupusa rivalitate dintre MAE și DAE ar fi cea mai importantă problemă pentru prestația lui Orban ?

Obiectivul numirii lui Orban nu a fost să obținem bani de la UE ci să CHELTUIM banii de la UE.  Orban nu trebuie să stea cu ochii pe ce face MAE, el trebuie să stea cu ochii pe oamenii din țară, cum se cheltuie banii în țară, ce fac autoritățile de management. 

În concluzie, raportul are cel mai nefericit start sau premisă de analiză, autorii singularizează o relație instituțională cu probleme, nu au înțeles, probabil nici nu au aflat, că politica externă este un atribut al Președinției, că trimestrial cele mai importante subiecte de pe agenda europeană sunt coordonate la vârf, chiar și în CSAT, că ambasadorii au primit ordin clar, dat în public, de Președintele Băsescu, la conferința anuală să trimită informările pe subiecte europene și la el.

Cu toate aceste lacune ale raportului, vreau să mai comentez puțin, poate ajută. Repet, când analizăm perspectiva programului lui Orban, nu este vorba despre politică externă și/sau europeană ca relație intra-guvernamentală, ci despre organizarea națională la nivel guvernamental pentru a absorbi fonduri, pentru a reduce procentul mare de proiecte eșuate, pentru a atrage mai multe proiecte, de a instrui beneficiarii, de a rezolva problema firmelor de consultanță, de a reforma un sistem financiar etc. etc

Ar fi patetic să mai avem încă un ministru care să aibă și el un birou în ambasada noastră la Bruxelles și care să facă pe acolo pe mesagerul și jolly jokerul, să mai obțină niște păsuiri sau prelungiri de termene, chestie pe care oricum ambasadorul de acolo tot o făcea.

Dacă guvernul vrea încă un ministru de externe român total rupt de problemele interne ale absorbției de fonduri, care nu a pus în viața lui niște cizme de cauciuc în picioare ca să vadă o fermă de porci ridicată cu bani de la UE, atunci să aplice recomandările raportului propus de CRPE.

Mai fac câteva observații punctuale.

Deci, avem un nou minister puternic, cu rol coordonator, condus de un ministru cu experiență în domeniu care este susținut politic în cadrul Guvernului pentru asigurarea unei coordonări unitare a afacerilor europene.[…]

Obs. Nu este vorba de un minister, puternic nici atât, ca mai toate structurile din subordinea directă a primului ministru. Orban are experiență europeană, dar nu are experiența unei activități în cadrul unui minister economic. Experiența unui negociator (Orban a fost negociator șef pentru România, cu mentalitatea specifică preaderării)  nu este similară cu experiența unui coordonator pentru implementarea unor proiecte concrete. Performanța lui Orban la Bruxelles a fost modestă și nu va fi mai mare nici în noua poziție. Nu el are integral vina acestei situații. Nu insist acum, asta este estimarea mea.

În situația de față, noul minister constituit este în mod evident într-o poziție avantajoasă,  comparativ cu fostul Departament pentru Afaceri Europene, deci influența Ministerului de   Externe nu va fi acceptata la fel de natural. Există însă riscul ca această competiție să  genereze efecte negative vizibile atât la nivel intern, în mecanismul de elaborare a pozițiilor  de țară, cât și la nivelul reprezentării României la nivel comunitar.[..]

Obs : Precaritatea instutuțională în DAE e atât de mare încât este o glumă bună să spui că DAE ar fi într-o poziție avantajoasă. DAE nu are oameni, mecanisme și experiență ca să genereze poziții de țară, toate punctele de contact din ministere au parteneri in MAE și direct la Bruxelles. Autorii nici măcar nu au aflat asta.

Dând acces direct și control parțial MAEu asupra Reprezentanței de la Bruxelles. Asta s-ar putea face printr-un fel de co-proprietate MAEu-MAE asupra Reprezentanței sau prin numirea și subordonarea adjunctului ambasadorului român la UE direct de către / către MAEu.[…]

Obs. Această recomandare se poate califica cu brio la perla anului. O dublă subordonare este moartea strategiei României la Bruxelles. Cine nu știe cum evoluează decizional și practic un mecanism diplomatic între capitală și ambasadă nu știe să identifice potențialele probleme: selectivitatea informărilor pe canale paralele, nevoia unor coordonări bilaterale în București cu ambasadele UE și dublarea unor canale, implicarea altor instituții, etc.

Dând posibilitatea de acces direct MAEu către ambasadele României din statele membre. Există oameni în ambasade care se ocupă de problematica UE, aceste posturi ar putea fi controlate de DAE (așa cum se întâmplă acum cu reprezentanții comerciali din ambasade, care răspund față de Ministerul Economiei).[…]

Obs. Autorii par să nu cunoască performanța limitată a unor poziții diplomatice, cum sunt cele ale reprezentanților comerciali. Recent această slabă performanță a fost recunoscută chiar de Președinte care la conferința anuală a ambasadorilor a cerut subordonarea directă a acestor reprezentanți comerciali ambasadorului. Primul nivel de coordonare este stabilit de ambasador, dar se pare că autorii nu știu asta.

 

Stabilirea unei cutume clare între MAE și MAEu – că ultimul cuvânt în stabilirea poziției de țară îl are MAEu, iar în situația în care MAE are nevoie să schimbe aceste poziții pentru a face ”tranzacții” cu alte capitale europene (funcție legitimă și de mare importanță politică a MAE), atunci MAE ar trebui argumenteze în prealabil în cadrul unor reuniuni comune și ulterior să informeze amănunțit MAEu privind rezultatele.[…]

Obs: Parcă rupți total de realitate, autorii nu au aflat că ultimul cuvânt în stabilirea unor poziții de țară privind politica externă îl are Președintele. De exemplu, ca să reacționeze la poziția olandeză în problema bugetului european, MAEu îi trebuie ani ca să își dezvolte o centrală proprie, să își dezvolte networkul în Olanda și să îsi dezvolte propria expertiză pe capitolul de țară Olanda. În MAEu nu veți găsi prea curând responsabili buni de spațiu olandez.

La recomandări mai apare ceva bizar

4. Reorganizarea Institutului European din România într-o structură mai flexibilă, al cărei mandat să fie focalizat spre atragerea de expertiză pentru fundamentarea  pozițiilor României la nivel comunitar. Supervizarea de către MAEu a modului în care ministerele de linie cheltuie banii alocați pentru studii și analize de impact și  eventual transferul acestor fonduri spre IER.

Obs: Nu comentez acum performanța IER. Nu despre asta este discuția. Autorii ignoră total experiența europeană în sfera studiilor europene, experiență care spune că un mecanism de gândire strategică trebuie să stea mai departe de mecanismul birocratic, să aibă propriile legături cu structurile de execuție și să ofere alternative nu să se înregimenteze direct la efortul de implementare.

Nevoia de analiză pe termen scurt nu se poate rezolva  prin transformarea peste noapte a IER, nevoia de analize de politci trebuie dezvoltată in-house pentru că mult-necesara viteza de reacție rapidă depinde de 2 factori: monitorizare permanentă (lucru care se face în MAE) și accesul rapid la expertul de spațiu/problemă/punctul de contact.

Nu am o încheiere, doar un mare semn de întrebare.