Masca lui Shakespeare
29 februarie 2012 6 comentarii
Am fost aseară unul dintre martorii bloggeri la cea mai actuală parabolă teatrală a condiției umane – Comedia erorilor, primul Shakespeare de la Teatrul Masca și dovada reală că miracolul unui spectacol stă în puterea și generozitatea regizorului și a actorilor de a descoperi sensuri noi.
…Oamenii ăia, personajele implicate în această nebună încurcătura, trăiesc o tragedie teribilă căci pentru ei confuzia nu este hilară, iar noi râdem până la lacrimi, bucuroși că suntem în situația de a privi dinafară, bucuroși că nefericirile lor nu ne privesc pe noi, că putem fi detasați și senini în fața tragediei. O, dacă am învăța ceva din condiția de spectator, o, dacă am putea privi și propria noastră viață astfel! Veniți la spectacol și, printre lacrimile de râs, gândiți-vă și la asta! Merită! – Mihai Mălaimare
Am câteva motive de a nu scrie pe fugă despre spectacolul de aseară și voi reveni cu mai multe reflecții personale.
Mălaimare ne oferă o Comedie a erorilor care nu se putea juca în vremea lui Shakespeare și care ar fi trebuit să conțină, ca sens principal pentru contemporani, un mesaj atemporal: râsul nu este o dovadă de înstrăinare sau lipsa de compasiune, ci, dimpotrivă, este un semn de înțelegere profundă a celuilalt.
DROMIO OF EPHESUS
Nay, then, thus:
We came into the world like brother and brother;
And now let’s go hand in hand, not one before another.
Mălaimare ne apropie de un Shakespeare timpuriu, un artist nesupus tuturor șabloanelor din era elisabetană. În spectacolul de la Teatrul Masca sunt testate la maxim toate relațiile sociale, toate certitudinile noastre, fiind aproape o provocare adresată nouă: erorile noastre nu sunt ceva străin de natura noastră, nu sunt doar conjuncturi. Este evident o interpretare care explică dimensiunea creștină din piesă.
LUCIANA
Why, headstrong liberty is lash’d with woe.
There’s nothing situate under heaven’s eye
But hath his bound, in earth, in sea, in sky:
The beasts, the fishes, and the winged fowls,
Are their males’ subjects and at their controls:
Men, more divine, the masters of all these,
Lords of the wide world and wild watery seas,
Indued with intellectual sense and souls,
Of more preeminence than fish and fowls,
Are masters to their females, and their lords:
Then let your will attend on their accords.
Mălaimare reconstituie minuțios nu atmosfera epocii luiShakespeare ci ideea de personaj shakespearian tragic care nu exclude nici măcar râsul ca ultimă soluție de salvare.
Hamlet:
What a piece of work is a man, how noble in reason, how infinite in faculties, in form and moving how express and admirable, in action how like an angel, in apprehension how like a god! the beauty of the world, the paragon of animals—and yet, to me, what is this quintessence of dust? Man delights not me— nor woman neither, though by your smiling you seem to say so.Rosencrantz:
My lord, there was no such stuff in my thoughts.Hamlet Act 2, scene 2, 303–312
Semanticus Blog 