Despre intrarea României în Schengen

Se pare că avem o decizie a guvernului privind Schengen, mai precis, tema nu va mai fi una prioritară. Este foarte posibil să fie doar o tactică de negociere pentru a obține un compromis, vom vedea. Dezbaterile interne au evoluta pe cele două planuri cunoscute. Primul, planul politic, în care România se consideră discriminată și o victimă a unui dublu standard și, al doilea plan, cel tehnic, în care există unanimitate în UE că România întrunește condițiile.

Despre dublul standard invocat poate ar trebui să ne întrebăm, dar să ne întrebăm foarte serios, de ce am început prin 2011 să îl invocăm public și de ce nu am fost fermi încă de pe vremea când negociam capitole pentru aderare ? Atunci ne convenea că delegațiile de la Bruxelles închideau ochii la probleme care în mod normal ne-ar fi blocat aderarea din start.

Trebuie să recunoaștem că Polonia, Cehia și Ungaria, noi și bulgarii am fost discriminați pozitiv dar și negativ în diferite sectoare și politici europene. Nu a scăpat nimeni de acest mix. În principiu dar și în realitate, o aderare nu seamănă cu alta și deci este greu să excluzi din start că nu vor apare și condiționări politice. Este adevărat că doar pentru România și Bulgaria au apărut aceste condiționări politice clare, explicite. în timp ce în Europa centrală condițiile politice au lipsit.

Explicația des vehiculată de guvernanți că popularii germani sunt la originea blocajului rezolvă doar parțial nevoia noastră de a înțelege atitudinea germană sau olandeză. În general ar fi o greșeală să îți dezvolți o întreagă strategie pornind de la principiul apartenenței la una dintre familiile politice europene. Evident trebuie să adaugi condițiile tehnice. Dacă sunt îndeplinite tși acestea totul ar trebui să fie OK.

Dar ce te faci când apar condiții noi legate de alte domenii ? Variante posibile.

1. Accepți condițiile, încerci să le îndeplinești fără să îți afecteze obiectivul principal, Schengen. Această strategie a fost adoptată de guvernul Boc, au fost pregătite condițiile tehnice în paralel cu politici în sfera reformei justiției, corupției, etc. Rezultatul: atingerea condițiilor tehnice și rezultate modeste spre satisfăcătoare în privința condițiilor non-Schengen. Consecințele principale au fost: România a cerut o intrare în două etape și anumite țări au menținut condițiile fără să accepte soluția de compromis.

2. Accepți condițiile, încerci să le îndeplinești. Strategia guvernului Ponta are în vedere, probabil, amânarea obiectivului principal, intrarea în Schengen și înlocuirea cu un obiectiv conjunctural: spargerea agendei olandezo-germano-finlandeze-etc și un obiectiv de compromis: intrarea în două etape. Rezultatul: amânarea intrării în Schengen, menținerea MCV. Consecința va fi clară: România va avea șanse mai scăzute pentru o intrare în 2 etape iar anumite țări vor menține condițiile.

3. Neacceptarea condițiilor, menținerea standardelor Schengen pe plan național și schimbarea obiectivului principal: menținerea pe termen scurt, 2-3 ani, a unei cooperări funcționale/operaționale minimale cu spațiul Schengen. Rezultatul: consecințe politice care pot afecta statutul de stat membru UE, acces limitat la întreg capitolul de programe și inițiative EU Home Affairs. Consecința: apar multe agende bilaterale care vor înlocui cadrul Schengen, izolarea României în mecanismul decizional, pierderea unor oportunități de cooperare, afaceri și finanțari.

4. Neacceptarea condițiilor, renunțarea la standardele Schengen la nivel național și schimbarea obiectivului principal:dezvoltarea unui standard național de border management. Rezultatul posibil: consecințe politice care pot afecta statutul de stat membru UE, măsuri suplimentare de protecție din partea unor state UE față de cetățenii români, limitarea unor drepturi la nivel european pentru cetățenii români.

Aș vrea să vă dau și câteva cifre despre ce înseamnă, dincolo de principii și retorică, prezența României în cadrul Schengen. Cifrele sunt luate pe pagina Comisiei Europene – Home Affairs .

În paranteză fie spus, nu am găsit același gen de informație despre cât a cheltuit România, în cifre simple fără ocolișuri, pentru integrarea în Schengen. Poate nu am știut unde să caut. Ministrul Titus Corlățean a declarat la A3 că România a cheltuit 1 miliard de Euro dar eu nu am găsit ceva oficial.

Să revenim la UE și la ce fonduri cu relevanță pentru Schengen a accesat România începând cu 2010. Eu vă dau doar cifrele pe 2012.

1. Fondul pentru refugiați 2012 – €774.919,04 dintr-un fond total de EUR 630 million (2008-2013)

2. Fondul pentru integrare 2012 – €1.471.643,79 dintr-un fond total de EUR 825 million (2008 -2013).

3. Fondul pentru repatrierea cetățenilor 2012- €2.295.060,00 dintr-un fond total de EUR 676 million (2008 -2013).

4. Fondul pentru granițele externe 2012 – €16.697.659,00 dintr-un fond total de EUR 1 820 million (2007 -2013). Foarte interesant este Planul anual MAI cu acțiunile prioritare îl aveți aici . Din cele peste 16 milioane, 7 milioane au fost folosite la reabilitarea clădirilor.

5. CIPS- Fondul pentru prevenirea, pregătirea și managementul consecințelor atacurilor teroriste și alte evenimente de securitate (inclusiv protecția infrastucturii critice) – există doar o cifră globală pentru 2007- 2013 de 140 milioane Euro pentru UE. România nu participă.

6. ISEC – Fondul pentru prevenirea și lupta împotriva crimei organizate. Bugetul total alocat pentru 2007-2013 este de 600 milioane Euro. România nu participă.

Se poate observa că există un pachet consistent de fonduri la care România a încercat să acceadă din 2010 dar a atras destul de puțini bani, în special pe granițele externe și, mai ales, pe prevenirea și lupta împotriva criminalității.

O concluzie se impune, când auziți că un oficial ne spune că UE consideră că România a îndeplinit condițiile tehnice pentru Schengen să știți că este vorba de condițiile minime pentru intrare. După ce intrăm în Schengen va urma o perioadă, lungă sau scurtă, depinde de noi, în care vom continua eforturile de integrare.

Datorită factorului tehnologic și ridicării continue a standardelor Schengen, o amânare a intrării noastre înseamnă mai mulți bani cheltuiți de la bugetul național și absența noastră de la negocierea unor standarde tehnice care vor costa din ce în ce mai mult, absența noastră de la formarea unor alianțe strategice și lipsa de sprijin politic pentru firmele noastre pe piața europeană de servicii, tehnică de securitate și participarea competitivă la licitații europene.

Din punct de vedere politic, Schengenul este doar un cadru pe care dacă nu îl umpli cu politici dinamice, inițiative, programe și măsuri constante de reformă riști ca în mai puțin de 5 ani, vestitele condiții tehnice, să devină o dulce amintire. Dovada sunt politicile din Germania, Franța, UK care corectează multe dintre prevederile cadrului Schengen.

Un exemplu este ultima consultare publică lansată privind ”smart border package” un pachet de măsuri pentru a facilita dezvoltarea unor noi standarde privind managementul frontierelor.

În concluzie, în Schengen nu te invită nimeni, nu te roagă nimeni cu bani și nu îți plânge nimeni de milă. Există mari șanse ca după primirea în Schengen România să aibă aceeași performanță scăzută în atragerea fondurilor europene, contrariul se poate întâmpla numai dacă înțelegem că neaplicarea unui nou Cod penal, deci reformă în justiție, poate favoriza crima organizată transfrontalieră, traficul de persoane, droguri sau materiale periculoase.