Agricultura europeană

În era agendei digitale, un acord european privind viitorul agriculturii comune ne amintește cine suntem și de unde venim. Pagina Comisiei Europene:
Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, va fi în România vineri, 28 iunie 2013, la numai doua zile după finalizarea acordului politic asupra reformei Politicii agricole comune a Uniunii Europene.
„Reforma actuală a Politicii Agricole Comune reprezintă o schimbare fundamentală în această politică. Este pentru prima oară când se ţine cont de diversitatea agriculturilor din 27 de state europene, cu interese comune, dar și cu istorii și nevoi diferite. De aceea, specificităţi româneşti precum fermele mici, agricultura în zona de munte, aspecte care ţin de structura fermelor, de gradul diferit de dezvoltare pe sectoare agricole, de nevoile de investiţii şi modernizare în mediul rural, toate acestea se regăsesc în pachetul de reformă a politicii agricole comune. Este o șansă extraordinară pentru ca România să-și dezvolte competitivitatea, calitatea și valoarea adăugată în agricultura și economia rurală” – a declarat Dacian Cioloș, Comisar european pentru agricultură și dezvoltare rurală.
România este prima țară în care comisarul european va prezenta rezultatele negocierilor intense, ce au durat aproape doi ani, între Comisia Europeană, Consiliul de Miniștri și Parlamentul European.  Înaltul oficial european se va întâlni cu senatorii și deputații membri în comisiile de agricultură din Parlamentul României, cu ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin, precum și cu reprezentanți ai organizațiilor agricole.
Vineri, 28 iunie, de la orele 13:00, comisarul Cioloş va susţine o conferinţă de presă la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene din strada Vasile Lascăr 31.

 

Anunțuri

Titus Corlățean- ministru-președinte-jucător

Am intrat pe pagina Institutului Diplomatic Român, la secțiunea conducere, unde am găsit această informație:

Conducerea

Titus CORLĂŢEAN,  Ministrul Afacerilor Externe,
Preşedintele Institutului Diplomatic Român
cabinet@mae.ro

Colegiul Director

Dan PETRE – Director general

dg@idr.ro

 

Adrian STĂNESCU– Director formare profesională

adrian.stanescu@idr.ro

 

Laura SITARU – Director furnizare expertiză

laura.sitaru@idr.ro

 

Ştefănuţ IACOB – Şef birou financiar, contabilitate şi logistică

stefan.iacob@idr.ro

 

Nicoleta DRUŢĂ

nicoleta.druta@idr.ro 

Întrebarea mea este: Poate un ordonator principal de credit (Titus Corlățean) din Guvernul României să își aprobe singur bani și să îi primească în calitate de propriul său subordonat ca președinte (Titus Corlățean) a unei structuri din componența MAE ? 

Note pentru o sociologie a doliului

Men go abroad to wonder at the heights of mountains,
at the huge waves of the sea, at the long courses of the rivers,
at the vast compass of the ocean, at the circular motions of the stars,
and they pass by themselves without wondering.
Saint Augustine
****
În contextul polemicii privind justificarea declarării unei zile de doliu național notez și eu niște idei disparate.
Doliul național modern este mai mult un ritual de apartenență decât unul de consacrare.
****

 

Threnos & Laudatio funebris
Aș simplifica poate nepermis dar cultura europeană are o istorie lungă a doliului colectiv.
Epoca antică, în lumea greco-romană se descoperă doliul colectiv instituționalizat și nu există rege, împărat, prinț, etc. care să nu fi decretat, sau instituit, să nu folosească un ritual de doliu colectiv. Particularitatea epocii antice ar fi că doliul colectiv are o natură selectivă, atent aleasă, bine articulată în relație cu structura de autoritate. De la tragediile Greciei antice până în epoca târzie romană, doliul a fost o tensiune între individul care trebuia ”reinventat”  și norma socială. În Atena se inventează ”vorbitul de bine” al mortului. De ce ? Simplu, enumerarea calităților civice și personale era de fapt o laudă adusă cetății. Eptiaful era un discurs funerar civic iar oratoria funerară era o disciplină atent studiată.
SOCRATES: O Menexenus! Death in battle is certainly in many respects a noble thing. The dead man gets a fine and costly funeral, although he may have been poor, and an elaborate speech is made over him by a wise man who has long ago prepared what he has to say, although he who is praised may not have been good for much. The speakers praise him for what he has done and for what he has not done—that is the beauty of them—and they steal away our souls with their embellished words; in every conceivable form they praise the city; and they praise those who died in war, and all our ancestors who went before us; and they praise ourselves also who are still alive, until I feel quite elevated by their laudations, and I stand listening to their words, Menexenus, and become enchanted by them, and all in a moment I imagine myself to have become a greater and nobler and finer man than I was before. And if, as often happens, there are any foreigners who accompany me to the speech, I become suddenly conscious of having a sort of triumph over them, and they seem to experience a corresponding feeling of admiration at me, and at the greatness of the city, which appears to them, when they are under the influence of the speaker, more wonderful than ever. This consciousness of dignity lasts me more than three days, and not until the fourth or fifth day do I come to my senses and know where I am; in the meantime I have been living in the Islands of the Blest. Such is the art of our rhetoricians, and in such manner does the sound of their words keep ringing in my ears.
Platon – Menexenus
****
De mortuis
În Evul Mediu european, creștin, doliul colectiv intră într-o etapă care ne influențează și astăzi. Văd două planuri distincte bine controlate în spațiul catolic. Ceremonia publică dedicată cârmuitorilor și puternicilor zilei și ceremonia unui doliu colectiv în absență asociat calendarului religios. Seria celebrărilor din calendarele religoase este de fapt un fel de doliu liturgic permanent intrat în mentalul colectiv și modelat social în timp. Așa că acum pare paradoxal să spui că celebrarea morții unui sfânt are o componentă de sărbătoare. Doliul sărbătorit este de fapt soluția socială pe care o comunitate creștină medievală o putea inventa pentru ideeea de ”triumf al vieții”, adică mesajul ce mai important al sacrificiului în creștinism.
Cu protestantismul și Refoma apare un lucru interesant, doliul scade în semnificație, ceremonia devine mai mult o chestiune personală. Mortul capătă importanță, era dat exemplu,  era un model de viață, ca având o serie de calități și reprezenta o ocazie pentru preot să ofere o îndrumare practică celor din congregație. Se schimbă raportul între individ și comunitate, primul își pune amprenta prin tot ce face asupra celorlalți.
All
[Kneeling] No man shed tears for noble Mutius;
He lives in fame that died in virtue’s cause.
Titus Andronicus– William Shakespeare
Revoluția franceză, teatralizarea doliului civil și identitatea statului 
În 1791 Voltaire este îngropat cu o procesiune care sfida orice ceremonie religioasă, ideile Revoluției franceze vor lăsa urme adânci în ceremonialul de stat.
On July 10, 1791 (thirteen years after his death and two years after the French Revolution) Voltaire’s remains were transferred to the Panthéon, a church that was newly dedicated as a perpetual shrine to the great men of the nation. The night before the funeral procession the coffin was placed at the ruins of the Bastille, the prison that had held Voltaire and other enemies of the old order. The procession to the Panthéon the next day was one of the major celebrations in honor of the Revolution.

The funeral procession was led by a calvary troop, followed by delegations from schools, clubs, fraternal societies, and groups of actors from the theaters. Then came workers involved in the demolition of the Bastille who carried balls and chains that were found in the prison. Four men dressed in classic theater costumes carried a golden statue of Voltaire. Actors carried banners inscribed with the names of Voltaire’s major works. Next came a golden casket containing the recently published complete works of Voltaire in 92 volumes.

A full orchestra preceded the sarcophagus that was on wheels and drawn by twelve white horses. The casket was decorated with theater masks and the statement: „Poet, philosopher, historian, he made a great step forward in the human spirit. He prepared us to become free.” http://www.visitvoltaire.com

Să recapitulăm, avem un doliu de stat la reînhumare care conține, o orchestră, o escortă militară, o rememorare a unor etape din viața mortului, un elogiu adus operei literare, o mobilizare de grupuri profesionale, apar în scenă cei care au dărmat Bastilia, 4 actori au defilat cu o statuie de aur a lui Voltaire, alții purtau pancarte cu titlurile operelor defunctului și un cufăr de aur cu cărțile sale recent tipărite. Mare diferență față de ierarhia socială strictă a unei procesiuni religioase așa cum o știm noi, însă ceremonia franceză ne este mai familiară, mai aproape istoricește.
Dacă Reforma disocia individul de Biserică, după Revoluția franceză, statul se disociază de individ. Doliul modern este rațiune de stat, el nu lasă mortul la mâna familiei până nu stabilește și nu emite un cetificat civil de deces. De unde și expresia ”moarte civilă”, un om care nu este liber (vezi inscriptia de pe coșciugul lui Voltaire, mai sus) este ca și mort și are parte chiar și de un doliu negativ.
Deci de revăzut, recitit:
“The ‘Enlightenment’, which discovered the liberties, also invented the disciplines.”
― Michel FoucaultDiscipline and Punish: The Birth of the Prison

Să ajungem la noi și sar intenționat peste doliul de stat în comunism, poate scrie altcineva. Doliul românesc este unul modern. Ne place să îl teatralizăm, nea Gheorghe își comandă sicriu din timpul vieții și testează tot felul de reacții, îl plimbă, îl arată vecinilor, se așează în sicriu, vrea feedback, îi place doliul și tot ce decurge de aici: reacții, empatie, schimbări de atitudine, recunoaștere socială pseudo-postumă. Alții își fac parastase din timpul vieții, așa se împacă cu toți, își reglează relațiile cu comunitatea, la un pahar de vin și o colivă aranjată.

Andrei Pleșu se sperie de parastasele oficiale vezi Parastasul la români . Sunt convins că în subtext se simte o spaimă din articol, Pleșu știe ce îl așteaptă după…adică un mare parastas. Noroc că are umor.

Pe planul statului mi se pare interesant cum diplomația doliului reglează relațiile dintre două țări. Premierul Ponta propune un doliu național și reușeste să obțină o reacție similară din partea Muntenegrului, numai că statul muntenegrean trebuie să se afirme ca instanță supremă de doliu ceremonial similară celei din România. Așa că în Muntenegru se respectă moartea românilor dar și a celor 4 cetățeni muntenegreni morți într-un accident similar.

Pe scurt, fiecare stat decide cum, pe cine și în ce fel aplică doliu național. Statul și nu neapărat politicianul oferă o circumscriere de doliu oficial.

 

Siria

Syria envoy Lakhdar Brahimi voices doubts on Syria peace talks

„Frankly I doubt whether the conference will take place in July. The opposition has their next meeting on July 4-5. So I don’t think they will be ready,” Lakhdar Brahimi said ahead of the meeting with Russian and US officials.

The Muslim Brothehood Prepares for a Comeback in Syria by Raphaël Lefèvre

The Muslim Brotherhood is the most powerful group in Syria’s exiled political opposition network. It is also emerging as a significant presence in rebel-held territory in northern Syria, where it is rebuilding its grassroots movement after thirty years in exile. But the Brotherhood’s success in the next stage of the Syrian revolution depends on its ability to address several significant challenges.