Două bile albe, una pentru Crin și una pentru Ponta

Prima bilă albă merge la Crin pentru poziția sa privind scandalul de la DNA. De la semnarea pactului de coabitare dintre președintele Băsescu și premierul Victor Ponta, liderul liberal nu a fost de acord cu acest act, intuind perfect că un troc între președinte și premier pe tema numirilor la vârf în justiție este riscant. Acesta document avea un risc politic foarte ridicat, chiar mortal și am văzut cu toții, cum Băsescu a închis ochii la numirea lui Nițu, omul care a generat toată tărășenia.

A doua bilă albă merge la premierul Victor Ponta pentru tema RMGC. De ce  ? Simplu, liderul PSD a fost de fapt singurul care a reușit să genereze o dezbatere politică majoră pe acest proiect implicând mai mulți actori decât guvernele precedente. Pentru mine, în materie de lansare a unei dezbateri publice reale, cu avantaje și dezavantaje, Victor Ponta chiar a dat o lecție. Indiferent de interesele enorme implicate, de nivelul emoțional și de droaia de incompetenți care se exprimă pe temă, clar Victor Ponta a știu să lanseze o dezbatere fără ajutorul ANTENEI 3. Acesta este răspunsul lui Ponta la un vechi avertisment al lui Adrian Năstase care suna aproximativ: partidele sunt prea tele-dependente, sau cam așa ceva.

Mă puteți contrazice, dacă doriți să dați bile negre celor doi.

Anunțuri

Despre Claudiu Degeratu
Expert in securitate nationala, internationala, NATO, UE, aparare si studii strategice

4 Responses to Două bile albe, una pentru Crin și una pentru Ponta

  1. Pai Ponta tocmai o dezbatere nu-si dorea, ea a inceput din indignare si greseala, reflex, nu din vreo intentie, deci e o bila alba asa, ca la loto, ca s-a-ntamplat, nu ca a planuit.

    • semanticus says:

      Vlad,
      daca Ponta nu si-ar dorit dezbaterea nu ar fi trimis in Parlament un proiect si ar folosit doar o procedura guvernamentala.

    • berenger says:

      gresit. ponta nu a vrut nici dezbatere, nici raspundere. asta e motivul pentru care a trimis-o in parlament, nu faptul ca avrut o dezbatere. oricum, dezbaterea reala nu e in parlament, acolo se gandeste si se voteaza inregimentat.

    • semanticus says:

      Am inteles, dezbaterea reală este in stradă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: