Jurnaliștilor care citează Debkafile în problema Ucrainei

Pentru că am văzut cât de popular este Debkafile printre marii jurnaliști ai neamului românesc și cât de siguri și serioși sunt cei de la Debka, puteți observa mai jos cum se fac știrile.

Dragi jurnaliști, voi nu aveți treabă cu fenomenul Ucraina și nici cu altele, cum ar fi torționarii comuniști, Gândul și altele.

În ziua de 24 februarie 2014

La ora 15.45 pagina  oficială a Marine ruse anunța:

15:45, February 24, 2014

Today at 12:00 of Temryuk port (Russia) should arrive in Sevastopol large landing ship „Nikolai Fil’chenkov” with 200 soldiers on board. In this Monday, Feb. 24, citing its sources from the Crimea, the chairman of the Ukrainian faction „Freedom” Oleg Tyagnibok correspondent MFN.

„I can show sms” – said Tyahnibok and read: „Today at 12:00 foreseen arrival of Temryuk port in the Russian Federation in the city of Sevastopol large landing ship” Nikolai Fil’chenkov „from the Black Sea Fleet of the Russian Federation. It takes about 200 armed soldiers 328 – separate battalion of Marines, who are based in Temryuk and 10 BTR-80. „

He also noted that „on February 22-23, … IL-76 flights airlifted from Kubinka (Moscow region) to Anapa personnel of the 45th Airborne Special Forces units and four Il-76 flights from Pskov to Anapa more division relocated. And from Sochi Anapa airlifted six Mi-8 aircraft (obviously, Mi-8 – MFN) „- said Tyahnibok.

 

Tot în ziua de 24 la 18.06 pagina Debkafile anunța un Exclusive Report

Debkafile’s military sources report that units of the Russian forces which formed a steel ring around the Olympic Winter Games that ended in Sochi Sunday were flown and shipped Monday, Feb. 24 to Russian bases at the Ukrainian Crimean port of Sevastopol, as Moscow refused to recognize the legitimacy of the new authorities in Kiev.

La 3 ore după știrea oficială pac ! mare știre exclusivă ! Evident Debka nu citează surse oficiale, nu dă link către știrea reală și așa mai departe, vezi Doamne au surse militare confidențiale. Aiurea !  Zero barat. Cam acesta este gradul de încredere pe care trebuie să îl acordăm pentru Debkafile și celor care citează otova.

Olala !

A Big Advocate of French in New York’s Schools: France

Yet in the city’s public school system, the French dual-language program, in which half the classes are in French and the other half in English, is booming. Eight public schools offer a French/English curriculum for about 1,000 students, making it the third-largest dual-language program, after Spanish and Chinese. And demand continues to grow, with two more schools scheduled to join this year and at least seven groups of parents in different areas of the city lobbying their schools to participate.

But even though the program is a signature feature of the city’s public schools, one of its most enthusiastic benefactors is not even American or, for that matter, local. It is the French government.

Let’s Stop Pretending That French Is an Important Language by John McWhorte

Fără regrete

Regret is the Perfect Emotion for Our Self-Absorbed Times by Judith Shulevitz

 

Psychologists suspect that we regret more than we used to, because we make more choices than we used to. Economists spend a great deal of time nowadays trying to quantify both regret and “regret aversion,” because second thoughts, and the fear of having them, can have a volatile effect on markets. French novelist Michel Houellebecq likens our floundering in the face of proliferating goods and services to purgatory, “an endless wandering between eternally modified product lines.” So maybe the cold liberty of individual choice is God’s judgment upon our insatiable culture. But more effable causes have also wrought this brave new world, more of them than I can itemize without writing a book. (In any case, it has been written. It’s called The Paradox of Choice, it’s by psychologist Barry Schwartz, and everyone should read it.) There’s the deregulation of utilities and media; the supposedly empowering transfer of decision-making from experts to ignorant laypeople like me; and most of all, the rise of the free-agent approach to labor relations that requires the perpetual crafting and maintenance of Brand Me.

And yet, although the list of choices required of even a minimally functional person is now very long and very tiresome, its lengthiness alone doesn’t explain the psychic torment it can occasion. So here are a few theories about that. First, regret hurts because we venerate competence. Personal success is as much an American fetish as freedom of choice, so we feel duty-bound to make the kinds of decisions that lead to the best possible outcomes—to maximize our utility, as the economists say. If you subscribe to the cult of competence, it will feel like a bigger sin to sabotage yourself than others. The shame you suffer when caught doing something wrong will have less to do with having violated someone’s trust than with knowing you now look stupid or crazy.

 

Ucraina – un eșec al politicii externe românești

Aveți ma jos, în poză, dovada, cât de primitiv este mecanismul prin care UE pretinde că gestionează crize prin intermediul unor actori care fac cam ce îi taie capul.

Sikorski

Ministrul de externe polonez, Sikorski, a emis ieri un certificat de deces sec al acordului mediat la Kiev, fără scuze că nu a ținut prea mult, fără asigurări că UE își va redresa imaginea de instituție care nu poate gestiona o criză, fără alte regrete.

Ce să mai faci acum tu, țară membră UE ?! dacă vrei să negociezi ceva cu Kievul ?! Mai poți avea pretenții că ai mai putea fi ascultat cu atenție de către Kiev când trei mai actori, cu pretenții, Germania, Franța și Polonia nu au avut capacitatea de a obține un angajament ci doar niște semnături jalnice fără acoperire.

Iar acum Polonia, prin vocea twiterizată a lui Sikorski, anunță emfatic că ”UE will help” de parcă ar fi Republica Togo, obligată de simple uzanțe diplomatice să dea un mesaj politicos de susținere.

A fost o greșeală a puterii executive de la București, putere bicefală, să ne înțelegem, Președinte și coaliția guvernamentală, că nu a tras ferm semnalul de alarmă în reuniunile la nivel înalt în UE din 2013 privind pericolul ca Ucraina să revină la o politică anti-românească mai accentuată, adică aceea de pe vremea Revoluției portocalii.

Noua configurație din Parlamentul ucrainean a luat prima măsură împotriva minorităților etnice abrogând legea limbilor regionale.

Nici Președintele Băsescu, nici premierul Ponta și nici măcar ministrul de externe Corlățean nu au luat poziție pentru a condamna o vădită atitudine anti-europeană, chipurile girată de mult trâmbițatul Euromaidan.

Greșeala strategică a fost aceea că Bucureștiul nu și-a exprimat ferm din 2013 condițiile în care poate accepta soluția de mediere oferită de Polonia. De fapt România ar fi trebuit să se opună susținerii de către UE a unor forțe de opoziție care nu se angajaseră clar să respecte drepturile minorităților, inclusiv române, din Ucraina.

Acum, avem doi vecini, Serbia și Ucraina, față de care nu mai avem pârghii pentru a bloca accesul lor la susținerea UE, în timp de Belgradul și Kievul continuă politica de nerespectare a unor angajamente bilaterale și europene.

Am renunțat prea ușor în fața trioului Polonia-Franța-Germania, când, de fapt, ar fi trebuit să denunțăm orice lobi favorabil Ucrainei până când puterea și opoziția de la Kiev nu ar fi aderat la un set de principii minim pentru asociere.

România ar fi trebuit măcar ieri, duminică, prin vocea Președintelui, după ședința CSATului, să condamne ferm anularea legii limbilor regionale, faptul că, indiferent de orientarea politică, parlamentul ucrainean este doar la începutul unor decizii care vor submina treptat statutul minorității române.

Într-o asemenea stare incertă, pozițiile ferme, clare, public exprimate, sunt de dorit și asta în condițiile în care se știe că negocierile discrete, neoficiale, privind viitorul Ucrainei, continuă fără ca România să fie luată în seamă.

Nici Bruxellesul, nici Varșovia, nici Berlinul și nici Parisul nu au condamnat această decizie.

Aș vrea să văd ce ar face Grupul de la Weimar dacă România ar decide scoaterea limbii ucrainiene din școlile din România iar în cadrul Parteneriatului Estic ar încuraja ca și Moldova să scoată limbile regionale, în special rusa și ucraineana  ?

Concluzia, ca vecin al Ucrainei, România a pierdut șansa, în ultima săptămână, să își protejeze interesul național, puterea și Președintele de la București nu au manifestat nici sensibilitate și nici capacitate de a anticipa că UE, în ultimele 6 luni, a fost abil orientată de un grup de țări, ca să nu manifeste o reacție promptă.

Procesul de analiză al Parteneriatului Estic nu a fost luat în serios, de nimeni, nici de structurile birocratice din Bruxelles, nici de către București care nu a prezentat clar propriile concluzii și mai ales intenții, nici de către alte țări. Unele dintre acestea, au înțeles foarte bine că Parteneriatul oferă un foarte bun prilej ca să îți promovezi propriul interes național.

În comunicatul de la Președinție trebuia să își facă loc măcar două mesaje: Ucraina să nu uite sau să încalce angajamentele luate pentru asocierea la UE și Kievul ar fi trebuit să nu ia măsuri care să afecteze echilibrul relațiilor inter-etnice în contextul instabilității politice.

Sigur, Președintele și USL probabil dorm liniștiți, visează frumos la gândul că măcar Moldova a devenit un obiectiv atins.

Eu le sugerez să se mai gândească, bine, măcar să se trezească și după aia să se gândească.

Să se gândească în special la faptul că, în alte ocazii, în alte regiuni, alte state vecine cu țări instabile au un principiu clar: ca stat vecin cu o zonă instabilă ne rezervăm dreptul la o serie de măsuri distincte separate de inițiativele internaționale de mediere, măsuri care nu vor submina demersurile internaționale.

Speculația mea:

Dacă Moscova va accepta schimbarea din Ucraina, atunci, cu siguranță, pe axa Washington – Berlin – Moscova s-a stabilit ca UE să facă mari concesii politice și economice Federației Ruse și viitoarei Uniuni Economice Eurasiatice.

Probabil că Ucraina va fi prețul noului model care va lega spațiul trans-atlantic de cel european și eurasiatic.