Securitatea energetică, Bulgaria și un precedent riscant

Am citit în Adevărul că, marți, Bulgaria a fost avertizată de Comisia Europeană să oprească lucrările la gazoductul Souuth Stream. Motivele ar fi probleme în respectarea  reglementărilor în domeniul conucrenței și achizițiilor publice și subcontractări care implică firme rusești în care apar și persoane din Rusia aflate pe lista celor sancționați.

Știu că Bulgaria nu este o țară perfectă, are multe probleme cu corpuția, legea și transparența în afaceri dar trebuie să vedem și dublul standard aplicat de oficiali UE.

De exemplu, Franța are contracte pentru niște nave militare cu tehnologie avansată. Partea contractuală rusă, beneficiarul, este reprezentată de firma Rosoboroneksport, firmă de stat responsabilă pentru comerțul cu arme al Federației Ruse, condusă de Anatoliy Isaykin. În poza (foto credit)  de mai jos aveți momentul semnării contractului franco-rus cu directorul rus în partea dreaptă.

De la declanșarea sancțiunilor internaționale,  firma rusească nu a fost evitată de SUA, dimpotrivă chiar are un tratament sever cu implicații mai largi pe piața vânzărilor de armament, afectând terți:

27 martie 2014 (Reuters) – The United States said on Thursday it imposed a ban this week on the issuance of licenses for the export of defense items and defense services to Russia in response to Russia’s annexation of Crimea.(…) „We call on you to cancel all existing (Pentagon) contracts with Rosoboronexport, as well as any plans for future deals, and impose sanctions to ban contracts with any company that cooperates with Rosoboronexport on military programs,” Sen. John Cornyn of Texas and Sen. Dan Coats of Indiana wrote Obama. U.S. bans licenses for military exports to Russia

În ciuda evidenței, Comisia Europeană nu a avertizat Franța. Nici firma și nici directorul rus nu sunt pe lista firmelor sancționate de UE. În schimb, în sectorul energetic, Bulgaria a avut ghinion, politica selectivă UE și vulnerabilitățile interne  blochează un proiect major.

Eu sunt de acord ca Rusia să suporte sancțiuni pe măsură și chiar mai sporite și să avem o politică de diversificare energetică pentru a scăpa de șantajul Rusiei, dar țările membre UE să fie protejate egal de posiblile efecte negative. Anul trecut, proiectul Gazprom era digerabil la Bruxelles, anul acesta nu mai este. Ar putea să vină rândul altei industrii, să zicem aluminiu și să fim noi cei afectați. Să vedem când vine rândul contractului franco-rus și contractelor ruso-germane, dacă va veni.

Ar trebui să cerem o strategie de compensare comunitară pentru că:

– avem multe domenii si proiecte pan-europene cu participare rusească.

– avem, fiecare țară, un istoric al cheltuielilor, investițiilor făcute în proiecte mixte cu Rusia și dacă suntem solidari la sancțiuni ar fi bine sa ne și protejăm împreună.

– nivelul sancțiunilor UE va mai crește pe termen scurt însă efectele sunt diferențiate, de la țară la țară și se vor resimți pe termen lung.

– va crește decalajul între politica SUA de sancțiuni și politica UE de sancțiuni, de aici potențialul de conflict și poziție sensibilă pentru România ca partener strategic al Washingtonului.

În concluzie, Bulgaria ar putea fi un precedent cu potențial de risc pentru solidaritatea europeană și transatlantică.

 

 

 

Despre Claudiu Degeratu
Expert in securitate nationala, internationala, NATO, UE, aparare si studii strategice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: