Ironică situație, Bica în negru și Udrea în alb. Mulțumită doamnei Udrea aflăm că Bica era în drum spre Haga. Pe mine mă interesează, dacă cele două doamne, înainte și după micul sejur în Paris, au mai trecut prin altă țară. Unde a plecat Udrea ? În București? în altă țară ? Bica, este clar, a plecat spre Haga cu trenul ca să participe la vizita lui Nițu la Haga – aici Romanian Prosecutor General Visits Eurojust. Ar fi bine, sper, că speculația mea să nu se confirme și că doamna Bica și-a achitat transportul de la București la Paris și cazarea din banii personali și nu din bugetul instituției.
Schema o știm, ai o delegație în Olanda, dar ce să vezi, în ziua aia, aveau doar bilete spre Paris, hai să facem un ocol, aia e, așa că DIICOT plătește deplasarea Bicăi la Paris, o noapte la hotel de 5 stele, urmând ca a doua zi, să plece cu trenul la Haga și să se alăture delegației oficiale conduse de Nițu.
Să nu ne îmbătăm cu apă chioară, șeful DIICOT este monitorizat, ca și alți șefi din structurile din Justiție, pentru a fi protejaț. Când apare o sincopă, ocolul prin Paris, într-un program extern al șefului DIICOT, structurile de informații sporesc atenția. Cum au ajuns fotografiile o sursă publică este altă poveste. Sper doar ca Bica să nu fii stat la hotel de 5 stele pe banii DIICOT, în timp ce altora li se cere să meargă cu autobuzul prin Paris de la aeroport și să aducă biletul pentru decontare la întoarcere în Romania.
