Dumitru Sandu dixit
26 noiembrie 2014 Lasă un comentariu
Un interviu care merită citit. Romania Libera – Interviu cu Dumitru Sandu, profesor de sociologie
Un mesaj clar și la obiect. Dumitru Sandu are o explicație privind votul din turul 2 la prezidențiale. A contribuit diaspora prin rețeaua socială de tip nou. Noua diasporă se mobilizează mai rapid, interacționează la fel de rapid cu rețeaua socială din țară, definită ca ”lumea/lumile diasporei” și, ce este mai important, au un bagaj nou cognitiv și atitudinal.
Profesorul Sandu are și un răspuns la o observație pe care o aveam între cele două tururi. După ce au fost anunțate rezultatele din turul 1, favorabile lui Victor Ponta, nu au existat manifestări publice din partea PSD, nimeni din PSD nu și-a manifestat bucuria, nu au fost vizibile mobilizări, evenimente sau manifestații spontan pro-Ponta din partea suporterilor săi. Era suspect de liniște pe partea stângă.
Dumitru Sandu este foarte clar, bazinul de vot PSDist nu se mai mobiliează:
Nici un partid politic care-și permite să ignore nevoia de reformare a societății românești nu poate să crească și să ajungă departe. În această perioadă se consolidează cultura critică, uitați-vă de pildă la neîncrederea în parlamente, aceasta este o formă de cultură critică, iar această formă de cultură critică se traduce în vot, în mișcări de stradă care schimbă societatea. Deci dacă PSD ignoră acest trend va muri. Mai e ceva: politicienii nu mai pot controla țara cu 20 de milioane de aici + cele 3 milioane de afară; mai este apoi categoria din ce în ce mai importantă a euronavetistului.