Mintea ucrainianului cea de pe urmă

Ca să știți cum stăm pe subiectul Ucraina.

18 februarie 2015 – “I held preliminary discussions about this issue with the leaders of Germany, France and Russia while in Minsk, foreseeing that the terms of the treaty would not be complied with.” Poroshenko wants EU peacekeepers in Ukraine

Iar prin presentimentul intuiției mele de anticipare despre viitor.

12 februarie –Ucraina- schița unor scenarii

Ieri am schițat trei scenarii pentru Ucraina. Le postez și aici înainte să aflu rezultatele negocierilor de la Minsk.

1. Plan de pace cu misiune de peacekeeping, implicare oficială rusească, concesii teritoriale din partea Kievului, un plan economic UE pentru Ucraina și implicarea SUA în reconstrucția statului ucrainian.

2. Eșecul negocierilor și continuarea conflictului cu o dinamică care cuprinde sudul Ucrainei.

3. Eșecul negocierilor și localizarea conflictului până se ajunge la un nou echilibru de poziții dar limitat la aria actuală aflată în conflict.

Să vedem ce va fi până la urmă, în acest moment aș merge pe primul scenariu. Legat de negocieri, am văzut comentatori, mai ales pe Realitatea care cred că obiectivul negocierilor ar fi încetarea focului. Eu cred că obiectivele de la Minsk sunt de fapt politice, încetarea focului este doar o pârghie folosită de părți pentru a aborda negocierile.

Despre Claudiu Degeratu
Expert in securitate nationala, internationala, NATO, UE, aparare si studii strategice

2 Responses to Mintea ucrainianului cea de pe urmă

  1. Jax says:

    Si ceafa bulgarului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: