Yemen, o fereastră de oportunitate pentru Rusia

Ce se întâmplă în aceste zile în Yemen (o scurtă prezentare aici) ne obligă să facem o paralelă între politica de sancțiuni față de Iran și politica de sancțiuni față de Rusia.

Iranul, după ani de zile de sancțiuni mult mai dure în comparație cu cele aplicate Rusiei,  a fost sau se implică politic, financiar și militar în teritoriile palestiniene, în Afganistan, Siria, Irak și mai recent în Yemen. Militar vorbind, dacă, după Yemen, vor apare primele semne ale instabilității și în Oman, atunci Arabia Saudită va fi izolată iar SUA va înregistra poate cel mai răsunător eșec al administrației Obama iar Iranul va completa un arc de influență care începe în Afganistan și se încheie în Etiopia.

Pentru Europa evoluția are două semnificații:

1. Politica de sancțiuni euro-atlantică atât față de Iran cât și față de Rusia își arată limitele în lipsa unei strategii politice pe termen lung. Pentru că în mai puțin de 1 an, agenda politică se poate schimba. Așa cum avem acum dialogul dintre SUA și Iran intermediat de Irak pentru coaliția anti-ISIL și tot așa, în fiecare capitală europeană mai apar probleme politice noi care relativizează politica de sancțiuni.

2. O confruntare majoră regională în care inerent SUA va fi atrasă treptat va duce la reorientarea interesului Washingtonului de la Ucraina spre rezolvarea celei mai importante axe de instabilitate Siria-Irak-Arabia Saudită-Yemen. Primele semne de la Casa Albă au apărut deja.

Vestea proastă pentru noi este Rusia va primi, în curând, o nouă fereastră de oportunitate în Ucraina.

Despre Claudiu Degeratu
Expert in securitate nationala, internationala, NATO, UE, aparare si studii strategice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: