Afară cu anti-corupția din Strategie !

Prea multă incoerență în mesaje pe tema corupției în Strategia Națională de Apărare. Să ne uităm la declarațiile președintelui Iohannis și la textul Strategiei.

Dscursul din Parlament al Președintelui Iohannis de la presidency.ro

O Românie puternică este aceea în care nimeni nu e mai presus de lege, iar corupția la vârf nu mai reprezintă o vulnerabilitate la adresa funcționării statului.

Următorul paragraf, plasat chiar după cel menționat mai sus, manipulează ideea anterior declarată și sparge contextul. Corupția este în sfera vulnerabilităților dar Parlamentul trebuie doar ”să lase justiția să își facă treaba”.  Adică Justiția nu se ocupă de corupția din Parlament, are doar niște treburi pe acolo.

Marele păcat al ultimilor 25 de ani a fost confuzia dintre persoane și instituții sau funcții. Atunci când vin în fața dumneavoastră și spun că Parlamentul trebuie să lase justiția să-și facă treaba, nu o fac ca individ, în nume propriu și nu mă adresez unor persoane particulare.

Pe scurt unele decizii din Parlament afectează activitatea anti-corupție și ne plasează în zona vulnerabilităților.

Numai că în Strategie  apare o disociere stranie care transpare cumva și din discursul din Parlament. Iohannis a transmis ieri parlamentarilor că pe toate acțiunile anti-corupție derulate de justiție ar trebui să nu se pună piedici în Parlament. Însă referirea a fost indirectă, spartă în două idei separate, nu a declarat nimic tranșant.  În Strategie disocierea manipulativă mi se pare mai evidentă, mai ușor de identificat. Ideile sunt plasate la mare distanță și nu se poate sesiza dacă între elementul justiție și elementul corupție ar mai fi vreo legătură.

Pagina 9, para. 22 de la Capitolul 1.3. Obiective naţionale de securitate

Din perspectivă internă, obiectivele naţionale de securitate vizează:

buna funcţionare a justiţiei şi asigurarea ordinii de drept;

Dabia la pagina 16, para 68, de la Capitolul 3.3. Vulnerabilităţi aflăm ce este cu corupția, așa la modul general și fără să existe cadrul instituțional, adică justiția.

Corupţia vulnerabilizează statul, generează prejudicii economiei şi afectează potenţialul de dezvoltare a țării, buna guvernanță, decizia în folosul cetăţenilor şi comunităţilor, precum şi încrederea în actul de justiţie şi în instituţiile statului. În plan extern, persist enţa corupţiei are impact negativ asupra credibilităţii şi imaginii ţării noastre.

Modul acesta controversat de a bloca subiectul luptei anti-corupție nu poate fi o simplă greșeală de abordare, probabil este efectul consultărilor cu partidele politice, o soluție ca documentul să fie acceptat într-o formă convenabilă.

Despre Claudiu Degeratu
Expert in securitate nationala, internationala, NATO, UE, aparare si studii strategice

2 Responses to Afară cu anti-corupția din Strategie !

  1. alinaconst spune:

    ma gandeam la paragraful: Pe scurt unele decizii din Parlament afectează activitatea anti-corupție și ne plasează în zona vulnerabilităților.
    Dar salariile mici nu incurajeaza activitatea numita coruptie? (ca sa ma exprim asa in ton cu fraza de mai sus)
    Nu de alta, dar ma deranjeaza enorm sportul national numit SPAGA!😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: