Prea puțină Uniune în Europa

Jean-Claude Juncker, primul președinte al Comisiei Europene ales de Parlamentul European, a preferat ca în primul său discurs privind starea Uniunii să dea o tentă clar politică, specifică cadrului parlamentar. Această abordare a presupus concentrarea prioritară discursului pe cele două crize, cea a refugiaților și a Greciei și doar în a doua parte Juncker a prezentat o privire de ansamblu și perspectiva pentru 2016-2017.
Ar fi de remarcat că în privința crizei refugiaților, din discurs reiese mai clar astăzi care este marele plan pregătit și propus de Comisie. Juncker constată două mari carențe care afectează modul cum Europa gestionează fluxurile de migranți și refugiați. Este în primul rând o carență de solidaritate și actțiune colectivă între state și în al doilea rând, existența unro deficiențe structurale al sistemului european de azil. Juncker a încercat aproape totul în acest discurs. A apelat la memoria europeană, a făcut un recursul la imaginea refugiatului politic și religios european din secolul XX, a apelat lal valori și la toată gama sentimentelor care pot influența o decizie. Cu toate acestea, se poate observa că perioada relativ calmă post-Război Rece și schimbul de generații face aproape ineficientă actuala comunicare strategică din partea Bruxellesului. Președintele Comisiei în demersul său are un inamic important, criza economică recentă, context care explică reticența unor țări de a se implica în criza refugiaților. Revenind la planul pentru refugiați al Comisiei, Juncker a prezentat o agendă ambițioasă. Prima o reprezintă constituirea unui mecanism de relocare a celor care au ajuns deja în Europa. A doua direcție pare să fie unificarea planului operațional de control al frontierelor externe cu extinderea și funcționarea mai rapidă a sistemului european de azil. Această unificare ar duce la structurarea noii politici europene privind migrația în trei mari etape: prima, stabilizarea fluxului prin operații de monitorizare, patrulare și descurajare a rețelelor de trafic, a doua, preluarea refugiaților în centrele care vor fi stabilite îm Italia, Grecia și Ungaria și a treia, relocarea și integrarea. Din evaluarea lui Juncker reiese că se poate observa o stabilizare a rutelor de trafic din Mediterana centrală și de vest, urmând ca treptat și ruta balcanică să fie stabilizată. Pentru a fi clar, această stabilizare înseamnă de fapt reducerea pe cât posibilă și menținerea unui flux constant de refugiați și nu stoparea definitivă a intrărilor în spațiul Schengen. Sistemul de relocare obligatoriu, temă sensibilă pentru multe țări, este de fapt o încercare din partea Comisiei de a prezenta cum ar trebui din punct de vedere teoretic să funcționeze un sistem al Uniunii dacă țările ar fi solidare. Este mai mult un scenariu de bază și car enu ține seama de nivelul diferit de reziliență al țărilor, nivel care este diferit de politica de azil a statului în ultimii 5 ani. Este adevărat că sunt țări puternice care acordă numeroase drepturi de azil politic dar acestea nu sunt plasate la granițele exterioare, deci nu se confruntă cu probleme operaționale asemănătoare cu Grecia, Italia și Ungaria. Din punctul meu de vedere, modelul de relocare propus este unul de lucru care nu ține seama de faptul că solidaritatea înseamnă asumarea unor obligații dar care să nu pună pe butuci instituții sau agenții naționale sau care să reducă standardele internaționale privind drepturile azilanților. România chair dacă în 6 luni ar putea primi mai mulți refugiați, nu ar putea în schimb să garanteze aplicarea tuturor standardelor. De aici nevoia de a discuta modelul pentru a-l dezvolta cu un capitol important. Găsirea unor soluții pentru statele să accepte să își dezvolte propriile capacități de acordare a azilului. Pe termen lung, Juncker are o viziune incluzivă, soluția de acceptare a fluxului de refugiați trebuie să genereze oportunități economice iar azilanții să ofere plusul de forță de muncă într-o Europă îmbătrânită.
Criza grecească a fost prezentată pe un ton mai optimist generat de atingerea unui consens european, de existența unui calendar politic și de reforme interne în Grecia. Juncker nu s-a sfiit să menționeze clar că vrea un nou început pentru Grecia. Un semnal politic puternic în perspectiva alegerilor organizate de Atena. Pentru implusionarea planului de reforme Comisia susține un program de dezvoltare de 35 de mld. Euro, un preț corect și care are impact pentru stabilitatea întregii zone euro.

Pe aceeași dimensiune economică a Uniunii, însă pozitivă, președintele Comisie a amintit stadiul de implementare al Fondului European pentru Investiții Strategice (315 mld Euro) și primele rezultate: noi locuri de muncă în Franța, investiții în sănătate în clinicile din Barcelona și în centre de asistență socială în Irlanda. Se poate observa concentrare proiectelor în Europa de vest dar și promovare unor proiecte strategice ample: piața unică digitală, piața de capital și Uniunea energetică.
Două dintre cele mai ambițioase obiective rămân consolidarea zonei euro la orizontul anului 2017 și un sistem unic de garantare a conturilor cetățenilor europeni de până la 100.000 de euro. Acestea ar permite și evitarea unor costuri economice suportate de populație în contextul unor crize cum este cea din Grecia.
Referendumul anunțat din 2017 din Marea Britanie a ofeit prilejul președintelui Comisiei de a susține prezența UK în Uniune și de răspunde poziție critice a Londrei privind nevoia de reformă economică în Europa, rolul parlamnetelor naționale în relație cu Bruxellesul și politica externă și de securitate UE.
În privința crizei din Ucraina, Juncker a evitat cu grijă să critice Rusia dar a asigurat țările baltice și Polonia că granița estică va fi apărată de UE. Probabil se anticipează în acest discurs noi dezvoltări în viitoare Strategie de securitate. Dar se păstrează ambiguitatea mesajului Comisiei, UE trebuie să arate Rusiei costurile invaziei în Ucraina dar să fie gată să dezvolte relațiile. Un pas important îl reprezintă propunerea concretă de compensare cu 500 mil. Euro a pierderilor din agricultura europeană datorate sancțiunilor impuse Rusiei.
Două concluzii par să se despindă din acest discurs. Prima, criza grecească și cea a refugiaților va schimba semnificativ agenda Comisiei în perioada 2016-2017. A doua, pe fondul unor campanii media agresive și a polemicilor între diferite capitale, președintele Comisiei a realizat că trebuie să fac eforturi enorme pentru a îmbunătăți comunicare strategică existentă la Bruxelles. Binomul Berlin-Paris poate rezolva doar anumite probleme dar nu poate deveni un arbitru al deciziei în Europa.