Ca la mașini germane

După scandalul Volkswagen suntem anunțați că și alte mărci au probleme. Și nu doar mașini, acum intră în scenă și televizoarele. Probabil vor urma frigiderele, laptopurile, caloriferele și uscătoarele de păr. Pe scurt, suntem înconjurați de aparate puțin ”aranjate”, care aranjament înseamnă mai mulți bani pentru același sistem dar cu marketing nou.

Mă întreb nu cum Volkswagen a reușit să evite detectarea, ci cum concurența multiplă a reușit să ajungă la un acord tacit de a nu dezvălui, de a nu șantaja sau de a nu denunța. Și asta în condițiile în care în Europa de Vest și în SUA  atât agențiile pentru protecția consumatorilor, asociațiile și fundațiile care monitorizează totul, toate sunt considerate model, ele stabilesc standardele. Nu mai vorbesc de sistemul de standardizare impus la nivel global, cerințele tehnice și tot felul de alte aspecte care acreditează un produs de marcă prestigioasă.

În concluzie, mă gândesc la ce alte surprize ar putea să ne mai aducă alte dezvăluiri din sistemul medical și din industria farmaceutică, adică acolo de unde probabil vom afla că de fapt cineva a ”avut grijă” și de noi să și ieșim bine la teste. Sau să nu ieșim bine la teste.

Despre Claudiu Degeratu
Expert in securitate nationala, internationala, NATO, UE, aparare si studii strategice

4 Responses to Ca la mașini germane

  1. ionb52 spune:

    Pe mine clar m-au lucrat la colesterol si trigliceride…..

  2. nedumerit spune:

    „Cetateanul are dreptul sa fie informat. Cu datele pe care le dorim.”

    Aici un mic articol
    http://www.romanialibera.ro/stiinta-tehnologie/auto/ong–producatorii-auto-manipuleaza-consumul-oficial–mercedes–bmw-si-peugeot–consum-cu-50–mai-mare–394522

    La nivelul producatorilor auto exista deja temerea ca de la o polita platita WW sa se ajunga la interzicerea masinilor Diesel.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: