Regiunea restrânsă a Mării Negre

Avem de mult în gând un articol cu acest titlu. Ideea mea este că unii au tras și abuzat atât de mult de conceptul de regiune extinsă a Mării Negre că a ajuns ca apa sfințită, nu ajută la nimic dar nici nu strică ceva.

Am avut ieri un motiv în plus să scriu ceva scurt și la obiect, după ce am citit interviul Alinei Inayeh din România liberă  , șefa GMF Romania.

Inayeh trimite săgeți direct spre MAE, dar și spre Băsescu și Iohannis

A.I.: Pe de altă parte, tot repetând noi că Marea Neagră e lac rusesc, ne face să gândim într-un anumit fel și puterea pe care noi o putem proiecta în regiunea Mării Negre. Întotdeauna desenul nostru a avut de suferit aici, din această cauză. Niciodată nu ne-am gândit destul de ambițios, pe măsura potențialului pe care îl avem la Marea Neagră. În toate cercurile noastre politico-diplomatice toată discuția despre Marea Neagră este aceiași ca acum șase ani de zile, cu aceleeși obstacole mentale și cu aceleași obiective strategice.

Vreți să spuneți că, în strategiile României la Marea Neagră, anexarea Crimeii de către Rusia nu a schimbat nimic?

 A.I.: Exact. Nu numai că nu are o strategie nouă, dar nu internalizează în procesul ei decizional realitatea actuală de la Marea Neagră: nu conștientizează ce înseamnă Rusia în noul context și care este semnificația Turciei, spre exemplu. România nu are o analiză proaspătă. Bucureștiul vrea să se întoarcă la “Sinergia Mării Negre”- un proiect lansat de România în 2006, care se potrivea bine atunci, dar care acum nu mai poate fi aplicat, nu ne putem întoarce la  business as usual.  Narativul României la Marea Neagră nu e actualizat. Bucureștiul poate face mult mai mult în zonă, dacă vrea.

Bun, însă Alina se face că uită că tot ea și GMF au tolerat 6 ani abordarea noastră pe Marea Neagră, chiar a pus umărul și a promovat pe cei care trâmbițau ce mare sinergie facem noi la Marea Neagră. Mai mult, pe noua Strategie de apărare, unde Alina spune că nu este analiză proaspătă, chiar GMF  a organizat ședințe de lucru cu ușile închise doar cu oamenii Cotroceniului, ai MAE, SRI, etc. l-a susținut pe Iulian Chifu cu propuneri aberante ca România să fie capabilă să reziste 2 săptămâni la o eventuală agresiune rusească?! etc… Dar după lansarea documentului Strategiei, Alina nu a ieșit să îl critice, evident pentru că a fost parte la analiza lipsită de prospețime. Acum, probabil când și MAE cam ar dori să îngroape Sinergia, Alina simte că este și eșecul ei și că pierde nișa. Evident fundațiile germane îi suflă în ceafă iar regiunea extinsă a Mării Negre s-a restrâns la binomul Rusia -Turcia. Și cu cât se cântă mai repede prohodul la acest concept extins cu atât avem șanse mai mari să mai facem și analiză strategică nu doar exerciții retorice.

În ceasul al 12 -lea Alina propune în interviu, niște direcții noi:

Ce-ar putea face?

A.I.: România are foarte bune relații cu R. Moldova, cu Turcia, cu statele din Caucazul de Sud, deci ar putea fi un liant între toate aceste țări: ar putea crea legături economice, în zona civică, în anumite formule, și politice. În al doilea rând, Bucureștiul poate fi susținătorul acestei regiuni în instituțiile transatlantice. Când se discută politica de vecinătate, România ar putea avea o voce puternică dacă ar avea niște obiective clare. Și în al treilea rând, România poate oferi expertiză, în alinierea cu standardele europene, țărilor din regiune care își doresc acest lucru și care ne cer insistent acest ajutor. România poate deveni un punct nodal de expertiză pentru întreaga regiune, în acest sens, pe care UE să-l folosească. Și dacă guvernanții nu știu de unde să înceapă acest demers, le reamintesc că Black Sea Trust este un punct excelent de plecare. 

Stau și mă minunez, aceleași lucruri le propune și MAE, limbajul de lemn este perfect sincronizat între MAE și Alina Inayeh, propunerile de mai sus sunt niște vechi argumente folosite și răsfolosite de România de ani de zile, fără efecte majore, poate cu excepția Moldovei, dar și acolo în mică măsură. În rest nimic nou de la GMF sau de la Alina Inayeh.

Despre Claudiu Degeratu
Expert in securitate nationala, internationala, NATO, UE, aparare si studii strategice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: