La ce ne aşteptam s-a întâmplat. Adică PSD şi-a impus voinţa politică. Cu Liviu Dragnea în frunte, toată conducerea PSDistă a pus umărul la protejarea corupţilor şi la torpilarea justiţiei. Ultimele 2-3 săptămâni cu proteste sporadice şi slabe semnale internaţionale nu au făcut decât să întărească convingerea lui Liviu Dragnea că trebuie să meargă înainte cu ordonanţele. Iniţiativa preşedintelui Iohannis privind referendumul a avut efect contrar, PSD a cîştigat timp ştiind că preşedintele preferă procedurile în locul unui război politic mai tăios. Preşedintele nu vrea să rişte o suspendare pentru că ar încălca ordinea constituţională.
Întrebarea este dacă avem soluții, alternative ?
Pentru că trebuie să conştientizăm un lucru. Cât PSDul stă la putere, acest partid va urmări constant să blocheze justiţia şi să protejeze pe cei vizaţi de lupta anticorupţie. Cât se menţine baza parlamentară actuală nu exsistă alternativă.
Cu presiunea paşnică a străzi nu putem soluționa plecarea PSDului.
Cu presiunea violentă a străzii intrăm într-o spirală periculoasă.
Deci pe termen scurt ar mai fi două soluţii.
O mediere între putere şi opoziţie, mediere făcută de o instituţie dar care nu mai poate fi Preşedinţia.
Teoretic ar mai fi un semnal extern foarte puternic dar care nu prea are multe şanse. Germania preferă să vorbească cu Iohannis. Franţa preferă să vorbească cu Guvernul, ca între socialişti. Poate să mai încerce Bruxellesul dar pare să nu prea mai există energie pentru a mai gestiona şi o criză la Bucureşti.
Rămâne de văzut dacă se vor permanentiza protestele în stradă şi dacă opoziţia parlamentară se va mobiliza, în rest este greu de anticipat ce se poate întâmpla.
În rest ne rămâne să protestăm sau să contemplăm.