Teoria mea

Teoria mea este că de la Primăvara arabă încoace și de la Est la Vest, toate statele din Orientul Mijlociu au fost, sunt sau vor intra în instabilitate. Urmează etapa cea mai grea: Turcia și Iran. Nici Ankara și nici Teheranul nu vor scăpa de turbulență.

Norooz

Stați că nu am înțeles. La persani, grâul încolțit e de Paște sau de Anu Nou ? adică ce vine la ei ? Iepurașul, Moșul, Karaosmanoglu Mustafa Bey din Korasan ?

Iranul, în fața unei noi etape

Se apropie termenul de 20 iulie pentru semnarea acordului nuclear Iran + 5+1 (Germania, China, Statele Unite, Franta, Marea Britanie si Rusia). Șansele sunt destul de mari să avem o înțelegere importantă pentru tot Orientul Mijlociu. Până în acest moment ar fi cel mai important obiectiv gestionat foarte bine de Washington.

Un acord viabil cu Iranul ar genera două evoluții.

Prima, rezolvarea problemei cu Teheranul ar genera mai mult timp și resurse alocate de SUA pentru Siria.

A doua, restabilirea relațiilor Vestului cu Iran va genera ”provocări” noi pentru Moscova. Rusia va avea mai multă competiție nu doar în Iran dar și în alte spații din Orient unde terți actori au relații tradiționale cu Iranul. Rusia și-a salvat cei doi aliați, Iran și Siria, ani de zile cu prețul dependeței lor de Moscova, dar acum alianța lor va fi ”testată” de politica externă americană.

O consecință asociată importantă a acordului va fi impactul politic în Israel, o criză internă la Tel Aviv va fi greu de evitat pentru un guvern care a avut ca prioritate blocarea unui acord internațional pentru Iran.

Dar tot răul spre bine, acordul ar putea influența și apropierea Israelului și a Egiptului de NATO.

Să ținem pumnii pentru acest acord

Rusia cu motoarele la maxim

Interesantă și densă evoluția internațională, mai ales pe plan ONU, mă refer la modul în care s-a comportat alianța Rusia-Iran-Siria în relație cu SUA. Rolul primordial a fost cel al Moscovei, care a reușit cel puțin două mișcări foarte bune.

Prima, a obținut destul timp pentru Siria și și-a asigurat și strategia de ieșire din relația cu Damascul, în cazul în care regimul sirian nu respectă planul propus de Moscova. Probabil că a mai primit și alte asigurări de la americani privind menținerea bazei navale.

A doua, tot Rusia a reușit să sensibilizeze Teheranul să accepte reluarea discuțiilor privind procesului de negociere pentru programul nuclear. Repet, nimic nu este convenit între Iran și SUA, întâi este nevoie să se negocieze calendarul discuțiilor și după derularea acestui calendar. Pentru Putin aceasta era singura variantă ca să mențină relația strategică cu Iranul. Cu noul președinte iranian, curtat de alți mediatori, cum ar fi UE, Moscova risca și încă mai riscă să piardă din controlul asupra Teheranului.

În concluzie, pe termen scurt, Rusia a evaluat corect, cu o Sirie instabilă și lovită militar de americani ar fi fost doar o chestiune de timp ca să piardă și Teheranul. Oricum instabilitatea regională va lovi curând și Iranul. Moscova a riscat și a reușit să salveze întreaga alianță măcar pe termen scurt. Ambii aliați au convenit ceva previzibil pe termen scurt convenabil și salutat de comunitatea internațională iar Moscova a oferit soluțiile în ambele cazuri.

Efortul pe care și-l asumă rușii este imens, să se mențină ca vioara întâi în procesul de control al armelor chimice siriene și simultan să mențină evoluția negocierilor nucleare cu Iranul la un dozaj de presiune pe Washington care să le convină celor din Kremlin. Nu va fi prea ușor dar nu ar fi nici prima dată când Rusia își asumă planuri ambițioase.