Rusia cu motoarele la maxim

Interesantă și densă evoluția internațională, mai ales pe plan ONU, mă refer la modul în care s-a comportat alianța Rusia-Iran-Siria în relație cu SUA. Rolul primordial a fost cel al Moscovei, care a reușit cel puțin două mișcări foarte bune.

Prima, a obținut destul timp pentru Siria și și-a asigurat și strategia de ieșire din relația cu Damascul, în cazul în care regimul sirian nu respectă planul propus de Moscova. Probabil că a mai primit și alte asigurări de la americani privind menținerea bazei navale.

A doua, tot Rusia a reușit să sensibilizeze Teheranul să accepte reluarea discuțiilor privind procesului de negociere pentru programul nuclear. Repet, nimic nu este convenit între Iran și SUA, întâi este nevoie să se negocieze calendarul discuțiilor și după derularea acestui calendar. Pentru Putin aceasta era singura variantă ca să mențină relația strategică cu Iranul. Cu noul președinte iranian, curtat de alți mediatori, cum ar fi UE, Moscova risca și încă mai riscă să piardă din controlul asupra Teheranului.

În concluzie, pe termen scurt, Rusia a evaluat corect, cu o Sirie instabilă și lovită militar de americani ar fi fost doar o chestiune de timp ca să piardă și Teheranul. Oricum instabilitatea regională va lovi curând și Iranul. Moscova a riscat și a reușit să salveze întreaga alianță măcar pe termen scurt. Ambii aliați au convenit ceva previzibil pe termen scurt convenabil și salutat de comunitatea internațională iar Moscova a oferit soluțiile în ambele cazuri.

Efortul pe care și-l asumă rușii este imens, să se mențină ca vioara întâi în procesul de control al armelor chimice siriene și simultan să mențină evoluția negocierilor nucleare cu Iranul la un dozaj de presiune pe Washington care să le convină celor din Kremlin. Nu va fi prea ușor dar nu ar fi nici prima dată când Rusia își asumă planuri ambițioase.

 

Rău cu Rogozin, dar mai rău este…

Apropo de ”polemica” româno-rusă generată de fostul ambasador Dimitri Rogozin, mă tot întreb unde ajungem cu polemica asta ? Rogozin este acum, așa cum a fost și Serghei Ivanov, vicepremier într-o colivie de aur. A mai fost schimbat și seful GRU. Deci prima rundă a fost pentru informațiile militare, aparatul prezidențial și industria de armament. O viziune putinistă centrată pe jocul intern, nimic pentru public sau pe paln extern. Vom vedea următorii pași dar nu trebuie să ne așteptăm la o strategie deschisă.
Revenind la cazul nostru, nu mai comentez cât de neproductiv este să retragi un ambasador cu 5 luni înainte ca NATO să decidă următorii pași în sfera apărării anti-rachetă. Probabil au început să apară mai multe semne de îngrijorare față de evoluția campaniei pentru realegerea lui Vladimir Putin și, în același timp, Kremlinul pare să se obișnuiască cu ideea că extinderea sistemului anti-rachetă american în Europa nu mai poate fi un cal de bătaie.
Ce primește Rusia, în schimbul extinderii sistemului american ? Mult mai mult decât se așteptau unii. Vezi aici. Ce oferă Rusia ? Greu de găsit răpunsul. Sigur este însă că Moscova va oferi ”specialitatea rusă”, adică un ”nou ambasador Rogozin” pentru Alianță, pentru că pe ”vechiul Rogozin” îl vom auzi din ce în ce ma rar. De fapt, va fi mai relevant pentru tot subiectul în cauză cine va fi noul ambasador rus la NATO decât ce va mai declara fostul ambasador.
Ideea optimistă că Dimitri Rogozin ar putea să devină, peste noapte, managerul care revitalizează complexul industrialo-militar, nu este decât un mesaj electoral. Nici Serghei Ivanov, general KGB, nu a reușit cât a fost Vladimir Putin președinte și nici Dimitri Rogozin, om politic, nu va reuși acolo unde un întreg Comitet Central al PCUS în frunte cu secretarul general L. Brejnev și cu tot aparatul de forță au cheltuit enorm de multe resurse pentru a rezista competiției cu SUA.
Parcă se simte puțin și influența conceptului de smart defense lansat în NATO, concept care are șanse mai mari de realizare, datorită prezenței americane în Alianță. Trendul devine îngrijorător pentru Moscova, percepția rusă fiind că Alianța încearcă să relanseze competiția în sfera programelor și capacităților militare.
Câtă coeziune ar putea să dea un politician, ca Dimitri Rogozin, unui sector strategic care, de vreo 30 de ani, este un fel de pușculiță râvnită de vreo câteva ministere și mai multe grupuri de interese economice ? Iar greul cade  pe sectorul militar care a fost, deja, pregătit propagandistic că va trebui să facă față unui sistem american anti-rachetă în Europa. În realitate, este doar o altă țintă descurajantă, pregătită politic, pentru militarii ruși, în birourile din Kremlin. Între timp, viitorul președinte rus se gândește cum să facă să ajungă la anul să se vadă cu președintele american, dar fără să discute teme sensibile care ar putea să știrbească cumva prestigiul internațional al Federației Ruse.
În contextul acesta, când Moscova este prinsă cu alegerile și SUA ar cam trebui să definitiveze agenda pentru Chicago, apare o fereastră de oportunitate pentru România. Cum o vom folosi ? Trebuie să devină Rusia preocuparea noastră permanentă ?