Iohannis, Congresul PSD şi Europa

Ştirea despre preşedintele Iohannis care ar fi în cărţi pentru o importantă funcţie europeană face parte din seria de ştiri pregătitoare pentru Congresul PSD. Pentru că este greu de gestionat un partid cu mari aşteptări şi pentru că Dragnea nu (mai) inspiră încredere.

Mult mai serios ar fi dacă la Congres, PSD, Dragena şi compania ar lămuri în ce poziţie mai este partidul faţă de Uniunea Europeană. După zvonurile privind intenţia unor socialişti de a lua în calcul ca PSD să plece din familia socialistă europeană a picat votul grupul de europarlamentari socialişti români în chestiunea sancţiunilor pentru regimul din Polonia. Coincidenţă mai proastă nici că există.

PSD ar trebui să lămurească şi să voteze o rezoluţie europeană la Congres, cu cerinţele lor şi cu angajamentele lor.

Era baronilor locali la PSD

Marea viziune a lui Liviu Dragnea este să conducă PSDul cu Valeriu Zgonea și Vasile Dancu. Un fel de trio DOREMI – Ardealul, Alexandria și Țara Oltenească.

În realitate se va institui prima etapă de conducere a PSDului de către un baron local.

Din 1990 încoace PSD a fost condus de ”oameni de la centru” Iliescu, Năstase, Geoană și Ponta au fost toți din ”aparatul central”. Baronii locali făceau doar coalițiile care susțineau reprezentanții de la centru. Acum însă, cu venirea lui Dragnea, stâlpii puterii locale vor fi reprezentați de unul de-al lor. Nu știm cum va fi, ce stil va aduce Dragnea în PSD ? va fi mai eficient ? va fi mai brutal cu opoziția internă ? va tranzacționa pozițiile partidului pe diferite teme după principiul transpartinic ? vor fi baronii noua elită conducătoare care va mătura cu nomenclatura centrală psdistă ?

Liviu Dragnea – veriga slabă

Am impresia că ezitările lui Victor Ponta, în privința candidaturii,  combinate cu mișcările PNL-PDL, vor duce la o șubrezire a poziției sale de lider în cadrul PSD.

Doar cooptarea PPDD, o idee nouă în comparație cu refacerea alianței DA, nu oferă o agendă politică nouă pre-electorală pentru PSD.

”Mișcarea PNL-PDL” are destule ingrediente ”câștigătoare” : un Johannis în loc de Crin, un partid de dreapta mare spre 25 % și nu o opoziție divizată și ”o deschidere europeană” nouă prin apropierea PNL de PPE.

PSD-UNPR-PC au savurat o victorie de etapă, foarte onorabilă ca palmares, dar sunt blocați în indecizia de a nominaliza ”neoficial” candidatul stângii.

Prins cu guvernarea, Victor Ponta uită că PSDul se mișcă după un context distinct, în care schimbarea configurație locale de putere, în județe, scade fermitatea baronilor socialiști în a merge pe mâna premierului care a anunțat nonșalant că se schimbă majoritățile locale și că ”el se va ocupa de guvernare”.

Între mișcarile locale generate de teamă și confuzie din rândurile psdiștilor, care se vor vedea scoși de la butoanele licitațiilor locale, și instabilitatea guvernului Ponta există o verigă cheie, hai să nu zic slabă, ca în titlu, și veriga poartă numele lui Liviu Dragnea.

Porbabil că ideea cu alianța PSD – PPDD este a prim-vice-premierului, dar mai probabil este că Dragnea nu prea mai are inițiative sau motivație sau nu prea mai are interese. Cert este că Dragnea nu a venit cu o ideea măreață de a gestiona succesul de la alegeri.

Probabil că diferența dintre 40 % estimat și 37 % obținut (nu menționez procentul precis, este metaforic) a funcționat la PSD ca un șoc psihologic. Un procent ambițios a promis echipa PSD de campanie liderului PSD și alta au obținut iar Dragnea simte presiunea. Așa că acum este prea prudent pentru o agendă politică controlată de PNL – PDL.

ps: scenariul catastrofic speculativ pentru PSD ar fi ca în martie-aprile 2015, la viitorul Congres PSD, unde Liviu Dragnea va fi ales președintele PSD, acesta să declare că la prezidentiale a votat în primul tur cu Johannis.

Consiliul Județean Descentralizat România

Am urmărit la TVR News dezbaterea organizată de ministrul Liviu Dragnea, o idee foarte bună a ministrului, o premieră și un mod nou de a răspunde la presiuni. Am câteva impresii. Le prezint pe scurt.

1. Participarea a fost modestă, semn că nici în București nu se poate spune că descentralizarea ar fi de mare interes.

2. Liviu Dragnea a navigat abil printre problemele unui asemenea proiect. La început a încercat să sugereze niște idei, după aceea a introdus multă incertitudine și la sfârșit a mutat discuția de la proiect la beneficiar, adică la problema Consiliilor județene, etc.

3. Au fost de față organizații care ceruseră cu câteva zile înainte retragerea  proiectului susținut de Dragnea. Nu văd rostul  participării în condițiile în care totul se desfășura pe terenul ministerului unde Dragnea relativiza senin toate observațiile.

4. Dragnea a condus abil dezbaterea spre un soi de conferință de presă, dar mult mai ușoară, mai lejeră.

5. Nici Dragnea și nici ongeurile nu pot spune că au venit cu ceva argumentat privind toată strategia descentralizării. A lipsit recursul la analiză, ongeurile au invocat experiența lor, destul de limitată, și au avut argumente mai mult de natură juridică.

6. Pe scurt, a lipsit expertiza ministerului, Dragnea a fost singur la microfon, nu a intervenit alt expert al ministerului, dar a lipsit și ”contraexpertiza” participanților. Nu am auzit un ongist să spună că au calculat ceva, acolo, implicații, etc. Doar întrebări cunoscute, nimic nou.

7, Discuția a devenit chiar haioasă în momentul în care părțile se contraziceau în privința capacității puterilor locale de a gestiona serviciile descentralizate. Dragnea le apăra când erau criticate de ongeuri și le critica atunci când ongeurile cereau ca lucrurile să nu se schimbe la nivel local.

8.  De la discuție au lipsit acele think-tankuri abonate la banii Ministerului, acele institute care se bat cu cărămida în piept pe la Comisia UE prin Bruxelles că dețin expertiza pe problema polticilor publice în România, cele care trimit rapoarte plătite la Bruxelles pentru rapoartele de țară. Nu era cușer să susțină în public Ministerul care le aprovizionează cu euroi.

9. În concluzie, a fost o dezbatere care confirmă un lucru, Dragnea nu poate mima convingător rolul de ministru, nu mai vorbesc de cel de vice-prim-ministru, asta nu înseamnă că nu are potențial să devină un bun ministru, el încă se crede cel mai legitim fruntaș politic PSDist din fruntea acestul Consiliu Județean Național care este pe cale să devină România.

Pentru că așa vede Dragnea România, ca pe un Consiliu Județean PSDist mai mare.

Foto credit