Diplomatul față cu criza

Avertizare: post cinic, dar scris cu mult respect pentru toți foștii mei colegi diplomați de la care am învățat enorm de multe lucruri.
La momentul Ion Jinga am câteva lucruri de spus. În 13 ani la Armată am avut ocazia să asist la crize internaționale, bilaterale, exerciții nationale și internationale privind gestionarea unor crize și stagii de pregătire pol-mil sau diplomatică care implicau simulări de criză. Deci am lucrat în echipe cu diplomați și ambasadori din diverse țări, nu doar din zona euroatlantică.
Diplomații au două modalități de a gestiona criza, modul submarin și modul pescăruș. La structurile pol-mil lucrurile sunt mai clare, crizele implică situații cu potențial de violență și trebuie să ”defilezi pe tanc”.
Modul submarin de a gestiona o criză presupune ca întâi negociezi/rezolvi criza într-o cutie neagră plină de diplomați  și după scoți periscopul, adică ambasadorul, să vezi cum se prezintă situația și la final îeși în cadru organizat pentru poză. Echipa diplomatică condusă de ambasador, cu bune și cu rele, nu se vede, este protejată, riscul politic se transferă la nivel de ministru. Nu contează pentru public calitățile diplomaților, contează rezultatul.
Modul pescăruș este al puterilor mari, ca ambasador trebuie să te plasezi foarte sus, ca să înțelegi ce este cu criza și evident că te vede toată lumea cum faci manevre pe cer,  deci trebuie să le faci foarte convingător și totul depinde de calitățile personale.
De cele mai mutle ori țările combină cele două strategii, cum le combină e o întregă știință, nu vreau să vă plictisesc. Doar un lucru trebuie avut în vedere, ambasadorul trebuie să fie capabil să joace ambele partituri și să aibă flexibilitate de rol.
În România, tendința diplomaților este de a folosi modul submarin, așa sunt educați, asta este cultura organizațională așa au fost selectați cei din prima generație post-1989. Caracteristicile apreciate erau și au fost discreția și relațiile personale, puțin au fost cei care au mers pe diplomație publică, branding personal și comunicare.
La partea pol-mil vă spuneam că este mai simplu, situația este limpede, ai o criză, un public și un tanc (adică niște argumente foarte vizibile venite din autoritatea forței). Și evident, perla coroanei gestionării crizei în stil pol-mil, ai pregătirea din timp, când nu ai planuri improvizezi. Aveți un exemplu mai jos din care reiese că un militar se așteaptă de la început să se confrunte cu media, publicul și bine înțeles inamicul perifid. Soluțiile tactice sunt secretul celor de la Apărare, ”te descurci cu ce ai în teren”, și s-a văzut la Revoluție, evident prin 89 nu ați văzut diplomati  în studioul TVR sau pe străzi, în afară de cei de la ambasadele străine. Nu o spun cu răutate, este doar o constatare.
La partea diplomatică granițele celor 3 entități nu sunt clare.
Să nu uit, la Academia Diplomatică nu se fac exerciții de gestionare a crizelor, nu se antrenează în echipe, nu sunt testați oameni în condiții de stres pentru situații/scenarii. Evident nici Celula de criză MAE nu a fost activată pentru Criza calului.

 

 

 

Pun mai jos și alte înregistrări, nu am găsit prea multe, cu ambasadorii Ion Jinga și Adrian Vierița în situații standard, calme, în care nu există presiuni multiple.

Marea Britanie
Ambasadorul Romaniei in Marea Britanie, declarat ”Diplomatul anului 2012 din Europa”
SUA
Adrian Vierita: Security & Energy in the Black Sea Region

Adrian Vierita A More Perfect Alliance – Romania and NATO – „NATO Is Like a Star”

De la minutul 6:00