Soluţia

Brecht and Mask

Poate că titlul este puţin înşelător dar cred totuși că se potriveşte, măcar puţin.

Bertolt Brecht – Soluţia

După revolta din 17 iunie,
Secretarul Uniunii Scriitorilor
A distribuit pliante pe bulevardul Stalin,
În care spunea că poporul
A pierdut încrederea guvernului
Şi c-ar putea s-o recâştige
Numai prin dublarea eforturilor la locul de muncă.
În acest caz, n-ar fi mai simplu pentru guvern
Să dizolve poporul
Şi să aleagă altul?

traducere de George Budoi

via versuri-si-creatii.ro

Eh

Doamne !

”Sunt nevoit să mă prezint sub numele de cod Ioan Gez și numărul de identificare 0460046 atribuite prin decret prezidențial specific încadrării în statutul de ofițer sub acoperire, în urma detașării în interes de serviciu în Unitatea Militară 0358, în data de 10.01.1979, sub consemnul Vulturii Carpatici, aflată sub comanda generalului colonel Petru Antim. (…) Mă folosesc exclusiv de numele de cod întrucât în prezent sunt lipsit de propria identitate urmare a declarării în ascuns a morții mele prezumate”, își începe generalul Gez scrisoarea către președinte, la care a atașat și o copie a pașaportului de serviciu personalizat: S.0460046.”

mda

5 zile excursie prezidentială inclusiv 1 zi pe plaja, mda.

Frenezie diplomatică pe Dâmbovița

Pe   26 noiembrie 2015, în EvZ, Iulian Chifu:

”Miercuri are loc la București Adunarea Parlamentară a OCEMN. Vorbim despre o organizație cu preeminență economică, de cooperare, deloc implicată în aspecte de natură securitară. Agenda vorbește despre combaterea corupției și teme de cooperare economică generală. Însă este singura organizație consacrată la Marea Neagră, avem la București parlamentari, inclusiv foarte posibil pe șeful Dumei de Stat a Federației Ruse.

O situație de oportunitate pentru discuții chiar și numai în marja reuniunii cu reprezentanți turci și ruși prezenți la București, respectiv oportunitatea ca România să joace un rol în dialogul ruso-turc, măcar în stabilirea unor canale de comunicare între cei doi actori majori la Marea Neagră.”

Iulian Chifu pare să uite că

  • ieri ministrul rus Lavrov a discutat direct cu omologul turc.

  • tot ieri comisarul european Federica Mogherini a avut discuții telefonice cu ambele țări implicate.

  • șeful Dumei de stat al Federației Ruse, Serghei Narișkin, are interdicție UE și SUA de a călători în spațiul european sau american.

În loc să protesteze în articol față de o posibilă gafă diplomatică, România fiind aproape să încalce o sancțiune la care a aderat, Chifu deja visa cu ochii deschis la marele eveniment de largă respirație diplomatică cu care Bucureștiul s-ar putea împăuna. Culmea este că Iulian Chifu este pe lista de interdicție a rușilor dar se vede că nu sesizează de la o poștă ridicolul propunerii sale.