Prima excursie, prima iubire – Guestpost Marieta Varga

Marieta Varga îmi face o surpriză mare cât un weekend de două luni. Îi mulțumesc și vă invit să citiți povestea primei sale excursii pentru leapșa de care sper că vă amintiți. Dacă nu, o găsiți aici.

Primiţi cu colindul? Nu mi s-a întâmplat nimic la mansardă, e prima zi de Crăciun pe rit vechi, un bun prilej să povestesc un pic despre prima mea excursie.

A fost înşirată pe durata a trei săptămâni, veţi spune că asta e croazieră nu excursie, numai că pe vremea aceea îndepărtată era o modă a turului României. Într-un autobuz, nu autocar, că pe atunci nu exista aşa ceva, un banal autobuz, 40 de suflete o porniseră cu un singur şofer şi 2 profesori să cunoască România. Ard etapele pentru că nu cred că interesează în detaliu pe unde am umblat, dar ceva, ceva tot trebuie pomenit.

Am mâncat la stână într-un Maramureş aproape pur, am mâncat mămăligă răsturnată pe un fund de lemn şi tăiată felii cu aţa. Alături zăceau gata să se predea ulcele cu iaurt, bulgări de brânză de mai multe feluri, toate din lapte de bivoliţă. Şi un somn în fân.

Cheile Bicazului, plumburii, bântuite de furtună, plimbarea pe lac cu vaporaşul, turul mănăstirilor, un Tecuci unde canalizarea se înfundase, apoi Delta. Într-o chestie plutitoare, cu cabine, trasă de un vaporaş, cu peştişori prăjiţi pe plită direct pe sare grunjoasă. Cu îmbrăţişarea pătimăşă a  primului şi singurului nufăr din viaţa mea, coborâsem uşor din barca ce m-a dus undeva departe de lume pe o pajişte acvatică presărată cu nuferi. A fost o beţie, la o vârstă ceva mai târzie aş fi spus sexuală, aşa doar m-am scufundat urmărindu-i tulpină care se pierdea în adâncuri.

O haltă scurtă la Mamaia şi un Bucureşti pe care l-am ocolit. Un autobuz care s-a stricat, de data asta rău de tot aşa că ne-am târâit spre Arad.

De ce am vrut să fac aşa, un review? Ştiu că veţi zâmbi(asta în cel mai bun caz) dar atunci m-am îndrăgostit pentru prima oaraă şi aşa cum se întâmplă, prima iubire a fost neîmpărtăşită. Chipul acela nu l-am uitat niciodată.

PS S-a întâmplat în urmă cu 38 de ani.

Foto credit.

Guestpost @RFboris – Prima mea excursie

@RFboris mi-a făcut o surpriză, a scris rapid, dar frumos, o contribuție pentru leapșa lansată. Imi face plăcere să postez amintirile lui. Probabil că, în curând, îl vom putea citi și pe blogul personal, eu îl urmăresc constant pe contul său de twitter @RFboris.

În clasele V – VIII am avut o dirigintă, profesoară de engleză și rusă, care era si ghid la O.N.T. Despre cunostințele ei de rusă și engleză nu pot să spun prea multe, dar îmi amintesc când am fost cu ea într-o excursie la Budapesta spunea că vorbește rusa atunci când era nevoie de engleză și cerea să i se vorbească în engleză atunci când era interpelată în rusă.

Asadar, prima mea excursie s-a petrecut în clasa a V – a, iar destinația a fost Cheile Dobrogei. Nu sunt niște “chei” spectaculoase, cum sunt cele ale Bicazului sau ale Nerei, dar având în vedere relieful “plictisitor” pe alocuri al Dobrogei, au un anume farmec.

Din aceasta excursie îmi amintesc cel mai bine autocarul darapanat al ONT-ului, unul dintre celebrele  la acea vreme Mercedes-uri făcute în Iran.

Bineinteles că, impreună cu cațiva prieteni, am ocupat locurile din spate ale autocarului, cu ganduri nu prea curate pentru un pionier al Romaniei socialiste. Bucuria mea de fi pe locul pe care mi l-am dorit nu a durat prea mult. Imediat după plecare (care s-a facut din fața scolii, bineînțeles), având în vedere “CV-ul” meu impresionant în boacane, am fost solicitat să iau loc în partea din față a autocarului. Deci, drumul nu a fost deloc interesant.

Dupa ce am ajuns la la destinație, țin minte peșterile pe care am încercat să le “exploram” . În unele am intrat, în altele accesul fiind blocat cu gratii.

Mai îmi amintesc și încercarile mele stângace de a face curte unei fete din aceiași clasă cu mine (Simona parcă o chema) pentru care nutream sentimente sincere de iubire.

Distracția ce mai mare era capturarea șerpilor sau a broaștelor țestoase. Bineînteles ca orice capturare a unei astfel de “fiare”, aceasta era urmata de alergarea și sperierea fetelor.

La plecare, profesorii au uitat de mine și m-au lăsat să stau cu ceilalți în spatele autocarului. Întoarcerea  a fost partea cea mai frumoasă, cu cântece, glumițe și băutul unui litru de vin în șase inși. Vinul îl cumpărasem de la Supercoop-ul din satul Cheia, aflat în apropierea locului unde parcase autocarul.

Am mai revenit peste ani la Cheile Dobrogei, dar mi s-au părut mai mici, mai meschine, mai lipsite de farmec  față de prima mea vizită. Când ai 10-11 ani orice excurise iți pare o adevarată aventură. Probabil de asta toți ne dorim sa redevenim copii din când în când: ne e dor de aventurile copilăriei.

Mulțumesc lui Semanticus pentru invitația de a participa la această leapșă, precum și pentru găzduirea acestor rânduri pe blogul lui.

Foto credit.

Prima mea excursie

Primele lucruri pe care le faci în viață nu se uită. Știu, vă gândiți la prima dragoste, dar hai să mergem puțin mai înainte de asta. Când ați mers prima dată pe bicicletă ? dar când ați făcut prima boacănă, când v-ați urcat în primul cireș? Vă aduceți aminte de prima poezie spusă la serbare? Eu da, imi aduc aminte de toate astea și de încă un lucru special. Prima mea excursie cu școala. Mama îngrijorată, învățătoarea agitată, colegii înnebuniți de așteptare. Sandvișuri împărțite în spatele autobuzului prafuit al BTT-ului județean, da, a existat așa ceva numit Biroul de turism pentru tineret, nostalgic nu? Cântecele celor din fața autobuzului, acolo unde draga noastră învățatoare controla totul, în timp ce undergroundul băiețesc de pe ultimele banci, plutind în mirosul de motorină, își făcea de cap teribil. Pe scurt, cu autobuzul împărțit în două, ajungem la locul de destinație, comuna Călugăreni. Așa sunt primele excursii, mai scurte, dar mai intense.  Partea oficială a fost un eveniment pe măsură, am fost făcuți toți pioneri, un important eveniment în viața școlilor de atunci. Acum avem cercetași, vremurile au schimbat doar câteva simboluri, atmosfera cred că a rămas aceeași. Noi eram toți în uniforme, roată în jurul monumetului comemorativ al voievodului Mihai Viteazul. Cred că vă dați seama de ironia imaginii unui grup de prichindei, toți cu cravate roșii, comuniste, în jurul unei mari cruci de pe dealul cu pricina. Nouă nu ne păsa de asta pentru că urma partea cea mai frumoasă, toată nebuneala de pe dealuri, jocurile clasice, fotbal pentru noi băieții, pozne de tot felul, cea mai tare a rămas îmbrânceala in Neajlov, murele, alergatul după niște capre răzlețe și schimburile de impresii cu copii din localitate care erau deja plictisiți de câți orășeni veneau pe acolo. Acum îmi dau seama cât de multe detalii îmi pot aminti, despre colegii mei haioși, locuri și întâmplări.Sunt sigur că și vouă vi se întâmplă la fel, nu este un efort prea mare. Vă trebuie doar puțină dispoziție sufletească și o leapșă.

Ceea ce și fac, leapșa ” Prima mea excursie” merge la câțiva entuziaști din blogosferă pe care îi citesc cu plăcere.

Important: Lista rămâne deschisă și vă invit să scrieți povestea vostră și să lăsați un anunț și aici.

Mulțumesc.

Mihaela Pana

Alina Constantinescu

Chinezu

Turambar

Raluca Raducanu

Brainiacro

Foto credit.