Idei

Apropo de dezbaterea de la noi privind rolul CSAT un articol bun este Cultivating Strategic Thinking: The Eisenhower Model by Raymond Millen
The Eisenhower administration’s national security policy was the embodiment of an NSC mechanism that fully integrated the viewpoints of the departments, agencies, and outside experts as well as educated the government on policy issues and coordinated the implementation of policy. Through this mechanism, Eisenhower practiced strategic thinking, a product of education, study, and experience as a strategist. There was no guarantee that succeeding presidents would have practiced strategic thinking with the same sagacity as Eisenhower had they retained his mechanism, but they would have had a well-honed NSC system to educate them and their administrations on the formulation of national security strategy. Unfortunately, President John F. Kennedy dismantled the NSC mechanism in favor of an inner circle of intimate advisors, leaving policy chaos in its wake.
–––––––––––––––
În România Liberă este publicată o idee a lui Bogdan Mănoiu privind nevoia ca România să aibă un Program Operațional pentru Energie – Va avea România un Program Operaţional Sectorial dedicat Energiei? 
Cred că este o idee foarte bună, ambițioasă, însă succesul depinde foarte mult de reușita liberalizării  pieței energetice interne.
România ar putea prezenta Uniunii Europene spre finanţare în perioada 2014-2020 un program operaţional dedicat Energiei, a sugerat Bogdan Mănoiu, consilier prezidenţial, la lucrările SEE Energy Forum, eveniment organizat de Medien Conferences, divizie a Medien Holding ce include şi ziarul „România liberă”.
Numeroasele programe operaţionale sectoriale, dar mai ales axe ale acestora, multe fără un obiect clar, bine delimitat, ar fi recomandat să facă loc pentru finanţarea alocată de UE României, în perioada 2014-2020, unui program dedicat dezvoltării energetice româneşti.

 

Plecați acasă !

Da, ia plecați voi acasă, autonomi nu sunteți, competențe pentru validarea sau invalidarea cazului nu aveți, prestanță în fața ministerului nu aveți, ia plecați voi prin Cișmigiu, hai, că se lasă seara. Hai ! plecați ! Ați așteptat 3 luni, știind în ce hal este legislația și regulamentele, de frică nu a propus măcar unul dintre voi ceva să rezolve lucrurile de fond: diviziunea muncii, cadrul legal și relațiile cu ministerul,  nu văd de ce nu ați decis asta acum 3 luni ?! Hai ! plecați acasă !

„Am fost senator, am fost ministru, dar nu am ştiut niciodată că un demnitar ar putea avea un alt tratament, un tratament separat, în acest caz. Nu am crezut că pentru demnitari Consiliul Naţional de Etică are o altă unitate de măsură, şi nu Legea educaţiei. Se bat cap în cap discuţiile comisiilor cu Legea educaţiei”, a spus Adrian Cioroianu, care a participat la discuţiile din Senatul UB.  

Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, declara că poate retrage diploma de doctorat a premierului Victor Ponta doar dacă Ministerul Educaţiei îşi dă acordul, întrucât aceasta este conferită în urma unui ordin al ministerului.

România Liberă

Foileton de vacanță- Recenzorul- S.1 E. 1

Precizare: În ton cu atmosfera de vacanță și lupta politică acerbă lansez foiletonul Recenzorul, o povestire bazată pe fapte și personaje imaginare, dar care se inspiră dintr-o știre reală.

 

Generalul Pacepa ESTE pe listele electorale permanente, Elodia NU. Află motivul!

România Liberă,7 august 2012

Fostul şef al Departamentului de Informaţii Externe din perioada 1968-1978, generalul Ion Mihai Pacepa, figurează pe listele electorale permanente la sectorul 1 al Capitalei. „Nu există documente că el are paşaport de reşedinţă în străinătate, pentru a fi scos de pe aceste liste. Trăieşte, are cetăţenie română, nu există acte că şi-ar fi pierdut cetăţenia română. Are tot dreptul să fie pe lista electorală”, a declarat pentru gandul.info Alexandru Ichim, purtătorul de cuvânt al primarului Sectorului 1.

La începutul şedinţei de marţi a Guvernului, premierul a cerut miniştrilor implicaţi să verifice rapid, prin „mijloace administrative”, dacă pe listele electorale permanente s-au aflat la data referendumului şi persoane decedate sau fără cetăţenie. 

„Vă rog, domnilor miniştri, să procedaţi strict în conformitate cu solicitările Curţii Constituţionale. (…) Dacă veţi reuşi, fără să-l supăraţi pe preşedintele suspendat, să îi scoateţi de pe listă şi pe generalul Pacepa şi pe Elodia Ghinescu, nu poate fi decât în beneficiul şi spre deliciul mass-media”, a spus Ponta, citat de Mediafax.

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a declarat pentru Gândul că Elodia Ghinescu a fost radiată de pe listele electorale la începutul acestui an, după ce aceasta a fost declarată decedată.

Ziua cea mai lungă era pe sfârșite și așa erau și puterile lui Stirling. Murea încet. Cu mâna dreaptă continua să tragă.Vedea din ce în ce mai estompat. Lumina scădea în dreptul ușii prin care Jennifer reușise să iasă înainte ca ultimul asalt furibund al operativilor chinezi să îi închidă și ultima cale de scăpare. Cu prețul ultimelor cartuse păstra neschimbată imaginea ei. Printre schijele de bambus aruncate în aer odată cu gloanțele celor care îi hăituaiau, coliba sărăcăcioă le fusese martorul ultimelor schimburi de cuvinte, dar asta fusese acum 4 ore.Ultimul lor refugiu. După încercarea ratată de a fi recuperați din Golful Anpu Gang avansul lor prin mlaștină scăzuse conform estimărilor prin satelit de la 8 la doar 4 ore. Nu erau la prima lor schimbare de plan.

Cu rana pe care o avea nu putea continua, nu ar fi putut ajunge la următorul punct de întâlnire, tragând barca penumatică peste locurile uscate, să o ajute pe Jennifer să care modulul recuperat, să încerce să șteargă urmele, cum făcuse în ultimele 36 de ore. Crezuseră că puteau devia cercetarea ordonată de colonelul superior Wang prin plantarea câtorva urme false, așa se puteau ascunde în coliba părăsită, dar scanerele Armatei populare, multe având tehnologie de import, își făcuseră treaba. Vedea cum se restrânge perimetrul căutărilor, Texul cu displayul crăpat și murdar de sânge și noroi, rezista bruiajului, îi mai transmitea informații satelitare cu zona roșie care se mărea reducând rapid spațiul verde din jurul colibei. Cu o ultimă încercare…

Întoarse capul spre culoarul avionului, cartea de aventuri îi căzu deschisă la scena capturării lui Striling. Privea deznadăjduit la maldărul foițelor de staniol pe care Recenzorul încerca să le distribuie prin buzunarele fotoliului din fața sa. La salonul VIP de la Otopeni, o favoarea pe care o primise de la un prieten al tatălui său, Diplomatul se uitase pe deasupra Timesului frunzărit cum Recenzorul își făcea o colecție bogată de mini-ciocolate, biscuți și fursecuri. Punga luase proporții odată cu rușinea sa după ce surpinsese câteva priviri tăioase din partea fetei de la recepție. În schimb, scăzuse șansele să intre în vorbă cu ea, să îi explice nonșalant și puțin plictisit că iar pleacă într-o călătorie de rutină la Washington, în realitate era prima sa plecare transatlantică de când lucra pe spațiul America, dar că ar putea să o sune la întoarcere, dacă ar fi drăguță să îi lase mobilul.

Slabă speranță, ea tot răspundea la telefoane, el se resemanse contabilizând discret dimensiunile proviziilor pe care le făcea Recenzorul, părea încântat, nevoie mare. Sperase să îl tempereze atmosfera, anturajul, stilul exclusivist al salonului. Dar ar fi trebuit să își de seama de contrariu chiar de când făcuse cunoștință cu el la telefon. Îl izbise zgomotul acela de fond al biroului cu 4-5 conțopiști, cu radioul inavariabil lăsat pe muzică nostalgică, o ușă veche trântită, scaune trase pe parchetul prăfuit.

De fapt îl sunase după ce șeful îi băgase sub nas adresa celor de la sectorul 1 adnotată de secretara cu un telefon fix de centrala și rugămintea ”Să ceri la Recenzori”. Se hotărâse să îi spună Ciocolativorul, așa aderență aveau mâinile Recenzorului la mărunțișurile calorice din salon, bine că mai erau doar vreo 30 de minute până la decolare.

Începuse chiar un dialog, o continuare a discuției de la telefon, unde aflase mai multe despre natura deplasării în America, de fapt știa destule, dar nu ar fi fost politicos să io taie brusc unui necunoscut de care, oficial, trebuia să aibă grijă. Ar fi putut să aplice pentru o școală de vară, la Departamnetul de stat aveau un internship, poate un turism diplomatic decent, acum însă avea parte de ”o delegație”. Nu îi plăcea termenul, dar așa era trecut în adresa pe care era rezoluția ministrului ”Spațiul America, rog asigurați însoțirea în delegație și buna desfășurare a activității de recenzare.”

Era tot un fel de misiunea diplomatică, îi plăcea să spună asta, își spusese în gând, dar, la telefon, Recenzorul o ținea pe a lui ”Domnule diplomat, noi când plecăm în delegație ne luăm diurnă întreagă, avem foaie pentru delegație cu avizele, vi le trimit acușica pe fax, să iau și pașaportul de serviciu, îl am de când am plecat la un schimb de experiență cu delegația în Cehoslovacia.”

În fine, rezolvase și problema vechiului pașaport de serviciu care expirase de mult, așa îl cunoscuse și în persoană, potrivit ca înalțime, cu o față rotundă, sangvină, părul grizonat îl avea aranjat cu cărare ca în vechile albume de fotografii, rotofei și cu o privire sinceră și directă dată de doi ochi veseli. Hainele nu îi spuneau nimic, sacou bleu cu 50 % poliester și o pereche de panataloni de culoare nedefintă, nu îi inspirase încredere de la început. O prezentare vestimentară ca asta și Ambasadorul de la Washington urma să il confunde cu șoferul.

– Bună ziua, domnu Diplomat. Am avut un coleg care semăna cu dumneata, am fost și cu el în delegații, eram tineri și noi, mai mult prin țară, dar a plecat de la noi, a trecut la Administrația Financiară, îi mai ajutam soția cu câte o anagajare când aveam recensăminte. Mie mi-a plăcut mereu să merg pe teren cu oameni de încredere. Ne înțelegem noi.

-Domnule Recenzor, îmi face o deosebită plăcere, bine ați venit și vă rog să primiți cartea mea de vizită.

A luat serios cartonul aurit, l-a privit de la distanță, îl ținea invers, a realizat rapid și el, l-a pus repede în buzunarul de la piept, plecase de la birou fără ochelarii de aproape.

– Drăguță, noi facem un recensământ pentru cetățenii români din afara granițelor, avem formularele Q1 și anexa, la noi, aici, în sectorul 1 formularul este tot Q 1 dar ne-a venit un instructaj că anexa cu adresa de domiciliu să o înregistrăm separat. Avem două formulare, mergem la ei, cu inventar de gospodărie, vorbim cu ei, că eu la un apartament stau cel mult 30 de minute. La Washington noi știm că sunt vreo 70 de capi de gospodărie, așa că ne ia vreo două zile.

În fața uneii asemenea perspective preferam să iau calea unei ambasade africane vreo 4 ani. Nu mă puteam duce la Ambasador cu o asemenea misiune anostă și, la sfârșit, să pot spera la o recomandare pentru viitoarea mea numire la post. Speram că dacă tot merg în Washington să mă afirm, să ies cumva în față, dar ce mi se oferea în schimb ? Să fiu babysitter diplomatic pentru Recenzorul cel mai insipid pe care îl puteau trimite cei de la Sectorul 1.

În avionul adormit pe jumătate, punga cu provizii își făcea din plin datoria, ca și rezervele statului, oricât băga mâna, tot nu se golea. Între două bomboane, Recenzorul își exersa engleza după cel mai tâmpit ghid de conversație, adică cel fără indicații de pronunție, avea o ediție ieftină, hârțogărită în ultimul hal.

Îl priveam cum cerea din când în când câte un suc, își punea paharul pe geanta de popă de țară, deschidea la întamplare ghidul și mai morfolea la verbe neregulate. Îmi mai arunca periodic aceeași întrebare. ”Unde suntem ?” Atlanticul este mare ! Mamă dragă !

Până la Washington, sigur fac intoleranță și la recenzori și la ghidurile de conversație, dar tot răul spre bine, în definitiv mergeam în locul mult visat, urma să cunosc tot felul de oameni, nu îmi strica niște contacte noi printre românii din Washington. Recenzorul ațipise, ținea geanta protector, îmi arătase pe aeroport că era burdușită cu formulare, regulamente, documente de semnat care însoțeau listele, chiar mă recenzase, ”de probă”, se vedea că îi plăcea, punea întrebarea cu pixul ridicat vertical și se uita la mine fără să clipească cu capul lăsat spre dreapta. Dacă ar merge treaba așa cum fusesem eu chestionat, cel mult 3 minute, ne mai rămânea destul timp și pentru treburile mele. De data asta eram hotârât să deschid larg ușile carierei mele diplomatice de succes.

Între timp însă, cam cu o oră înainte de aterizare, deschideam disperat alte uși, cele de la toaletele avionului, Recenzorul își pierduse pașaportul.

 

Citește mai departe: Foileton de vacanță- Recenzorul- S.1 E. 2