Există un scenariu egiptean?

Pentru că este sezonul prognozelor privind viitorul politic al Egiptului, am citit articolul Sorinei și seria lui Theophyle dedicată întregului Orient Mijlociu, ambele bloguri sunt utile și in care găsiți elementele cele mai importante pentru a vă face e o idee despre situația internă.  Adaug alte 2 materiale utile, cu scenarii ceva mai structurate.

  1. All change – Egypt’s future leaders wait in the wings, publicat de Jane’s în 2008 scris de Abdel Monem Said Aly, director al Al Ahram Center for Political and Strategic Studies din Cairo. Din motive de copyright pot doar să spun că dintre cele 3 scenarii: intervenție militară, radicalizare religioasă și tranziție pașnică, autorul consideră că  probabilitatea cea mai mare o are ultimul scenariu. Mubark, în acest caz, își desemnează succesorul și va superviza personal tranziția. Cred că este și scenariul cel mai puțin relevant.
  2. Expected Scenarios for the Future of Governance in Egypt, publicat de Al Jazeera.net în Iulie 2010, scris de Abd al-Khaliq Faruq, (citez din material, cele 2 note: autoul ”is an expert in economic and strategic issues, ** This paper served as a discussion catalyst at a symposium that included a select group of experts and analysts who are members of the Jama’at al-`Amal al Watani (Group for National Action), which was formed in March 2010 during a major conference of the Journalists’ Syndicate.”). Acest grup de lucru pare să fie, după ce am făcut puțin research pe net, mai aproape de orientările islamiste. Au fost avute în vedere tot 4 scenarii: continuare regimului Mubarak, scuccesiune politică, transfer de putere către o conducere colectivă cvasi-militară, moartea lui Mubarak.

Două idei din studiu imi sugerează că acest scenariu pare să fie și cel mai aproape de partea tactică a evenimentului în desfășurare:

  1. The appointment of a vice president from the military establishment; and.- element concret deja aplicat de Mubarak prin numirea lui Omar Soliman.
  2. Based on the above, the only plausible case that might cause the emergence of a political reaction from the military institution – other than plans for succession or extending President Mubarak’s term in office – is the occurrence of widespread disturbances on the streets of Egypt that cannot be controlled by the Ministry of the Interior.-în acest sens, au fost câteva relatări astăzi pe CNN.

Aș spune că AlJazeera a fost cel mai bine pregătită din punct de vedere mediatic și a anticipat principalele etape cât și evoluția din teren.

Mai am două observații.

Prima, legată de concluzia lui Theophyle: ” Am sentimentul ca Obama isi va incheia primul si ultimul mandat, probabil in acelasi fel cum si l-a incheiat Carter.” Cred că Obama avea nevoie de implicarea SUA în Africa de nord pentru a izola mai mult Iranul. Și asta din simplul motiv că altfel ar fi trebuit să găsească o agendă complementară care presupunea o politcă americană orientată direct spre Teheran. Sigur că încertitudinea va domni multă vreme dar undeva trebuia început, dacă înțeleg eu bine logica democraților. Indirect, Obama va folosi întreaga evoluție din Tunisia, Egipt, Yemen, Iordania pentru încerca să convingă opinia publică din Iran că se poate, că și în țările arabe pot avea loc schimbări și de ce nu, opoziția din Iran tebuie să ia exemplu altor frați musulmani. Vom vedea care ca fi impactul.

A doua,  după ce am citit articolul lui Steven A. CookElBaradei’s Role am realizat că de fapt comunitatea internațională este/va fi implicată într-un joc  politic egiptean care deschide o arie de opțiuni, un spectru de posibiltăți mai larg:

1.    La nivel minimal: lansarea unor alternative in cursa prezidențială, altele decât cele pregătite de Mubarak și realizarea unei mobilizari a opoziției pe o platform transpartinică.

2.    La nivel institutional: concesii în actul de guvernare, fragmentarea regimului și acordarea unui rol precis Armatei egiptene: controlul asupra Ministerului de interne și neimplicarea Armatei in cursa electorală.

3.    La nivel maximal: forțarea plecării lui Mubarak după scenariul Tunisian.

Experiența personală îmi sugerează că ElBaradei va juca un rol important ca unul dintre cei mai activi exponenți ai opoziției unite implicate în cursa prezidențială.

Despre reacțiile oficiale din România ar fi cam puțin de spus pentru că nu au fost ieșiri relevante. Ar fi de reținut că poziția UE va fi una care ne va crea de fapt mai multe probleme decât criza egipteană în sine. Trebuie să ne facem drum spre Cairo, înainte de orice troică europeană, cât mai low profile, dar să avem propria noastră poziție care să cuprindă atât partea politică cât și pe cea militară. În special pentru dimensiunea militară bilaterală trebuie să ne pregătim cu mare atenție. Cooperarea militară a cam regresat, dar va fi clar că și în NATO dar și în UE, Egiptul, cu un nou regim, va tebui să se angajeze în diferite forme de colaborare militară, formate în care România nu trebuie doar să facă act de prezență.

 

Foto credit.