Sorin Ducaru în mariaj cu SIE ?

Pe surse se vehiculează o posibilă numire a Ambasadorului Sorin Ducaru ca șef la SIE.

Sorin Ducaru este din 2013 Asistent la Secretarului General NATO pentru riscuri emergente.

Părerea mea pe scurt.

1. Dacă Sorin Ducaru a tras sforile ca să se propună la șefia SIE, atunci am două observații. Prima, nu îi place pe postul acesta foarte onorant și/sau, a doua, cerințele postului de la NATO sunt peste competențele sale, nu face față sarcinilor, nivelului de complexitate sau nu are abilitățile necesare. Dar nu cred că asta este realitatea, după câte îl cunosc pe domnul Ducaru, nu cred în această variantă.

2. Dacă Președintele Iohannis, Victor Ponta, George Scutaru, alții, alții de la SIE, alții de la MAE, etc s-au gândit ei că ar fi bun Sorin Ducaru la șefia SIE atunci am două observații. Prima, la acest nivel, de poziție 3 sau 4 în NATO, când un asistent pleacă dupa 1 an si 2 luni atunci este un semnal foarte prost pentru țara din care el vine. Prestigiul de țară cam dispare. Oricum noi nu am avut până acum șefi mari pe linie civilă și militară (generali trimiși) în comandamentele strategice și nici la Cartierul General NATO. Pur și simplu nu avem pe cine trimite. A doua, postul ocupat de Sorin Ducaru la NATO a fost ocupat prin concurs, deci România va trebi să găsească un alt candidat care să participe la concurs, etc. etc. și fără garanția că postul va mai fi câștigat de un român. Foarte probabilă această variantă.

În concluzie, în contextul tensionat cu Rusia, la granița de Est a NATO, eu cred că retragerea singurului român din conducerea NATO ar fi o eroare. În cazul unei crize major, Secretarul General NATO ar avea nevoie să își deschidă mai multe canale de comunicare cu flancul sudic al Alianței. În afară de ambasadorul român, care are mandat oficial, orice altă expertiză românească complementară din structurile NATO va fi vitală pentru o reacție promptă și eficientă a aliaților. Nu cred că ne putem o așa eroare.

Deci mare atenție ce interese punem în balanță.

 

SIE, un serviciu performant ?

Comunicatul SIE, preluat de hotnews, este unic în istoria serviciilor. Pentru prima oară un serviciu de spionaj anunță oficial că 70 de agenți acoperiți au fost deconspirați în 10 ani. Afirmația oficială ridică mai multe probleme.

1. Un asemenea bilanț, extras evident din rapoartele secrete ale SIE, este, sau trebuia să rămână unul secret. După orice regulă a oricărui serviciu de spionaj din această lume, o asemenea informație nu trebuia dată publicității. A fost încălcată o regulă clară din regulamente și legea de funcționare.

2. 70 de agenți deconspirați în 10 ani este foarte mult, este alarmant. În alte state, avem o deconspirare la câțiva ani și atunci sunt ”cutremure” instituționale. Cum să ai 70 de agenți descoperiți și să nu avem schimbări majore la nivelul serviciului ?

3. Accentul din comunicat pus pe ultimii 10 ani este o evidentă lovitură sub centură pentru președintele Traian Băsescu, un semnal că o nouă configurație de putere din SIE se desprinde de ”trecutul băsist” și se leapădă public de moștenirea grea a actualului președinte.

4. Urmează SRI ?

 

Despărțirea de SIE

Comunicatul de la SIE pare un semnal și o dovadă pentru finalul de mandat al președintelui Traian Băsescu.

Semnal, pentru că Băsescu nu mai este perceput, nici chiar de către vestiții săi adjuncți dragi, ca lider de țară.

Dovadă, pentru că Băsescu nu a înțeles în 10 ani esența unui serviciu și mai ales esența puterii unei instituții de intelligence. Politicienii și cei mai mulți din servicii preferă/caută să controleze așa-numita puterea rezultată din cunoaștere/informații, cei puțini și profunzi preferă/caută să obțină respectul dat de capacitatea de a folosi înțelept  puterea cunoașterii.

Intelligence pe pâine

Din toată opereta de trei parale a ”ofițerului acoperit” mai multe întrebări ar trebui să își găsească câte un răspuns.

Una este însă importantă pentru mine. Președintele Băsescu a declarat la vestita emisiune că după răspunsul de la SIE și întâlnirea cu conducerea SIE la sediul serviciului a luat hotărârea ” să lucreze cu adjuncții”.

Întrebarea mea este: Cum adică lucra președintele Băsescu cu adjuncții de la SIE ?

Acesta este un exemplu de proastă guvernare, de ingerință politică în structurile operative și un semnal foarte prost pentru coeziunea internă a unui serviciu de informații. Mai mare lovitură de credibilitate nu văd, tu angajat la SIE să știi că există alte canale de comandă decât cele ierarhice. Este moartea unui serviciu special.

Întrebarea suplimentară pe care anumite comisii parlamentare ar trebui să o aibă în vedere ar fi cu ce alți ”adjuncți” din sistemul național de apărare, siguranță și informații mai lucrează președintele ? Pentru că dacă este o practică generalizată, nu doar specifică la SIE, acesta este semnalul constituiri unui sistem paralel. Nici nu are rost să mai spun cât de toxică este această situație pentru controlul democratic al sectorului de securitate în România.

Nu vreau să comentez altă idee periculoasă emisă tot de președintele Băsescu, aceea ca la servicii să nu mai fie numiți civili ci doar ”militari” din structurile respective. Omul politic Băsescu visa probabil să aibă la curtea sa niște generali servili, care să lustruiască cu zel clanțele anticamerelor de la Cotroceni și să ne întoarcem la epoca lui Iulian Vlad la Departamentul Securității Statului.