Blindaj german pe un tanc rusesc

În contextul vizitei președintelui J. Biden în Ucraina, vineri, 21 noiembrie a fost o zi fierbinte în Kiev.

Vicepreședintele american a renunțat la o baie de mulțime, mulțime furioasă pe președintele Poroșenco.

Tot vineri, în Radă, coaliția de guvernare a declarat oficial că obiectivul prioritar va fi integrarea în NATO a Ucrainei.

Așa a fost declanșată o reacție germană care a venit duminică din partea ministrului de externe Frank-Walter Steinmeier  publicată în Der Spiegel. Pe scurt Germani respinge ideea de a avea Ucraina în NATO, susținând cel mult întărirea parteneriatului dintre Kiev și NATO, o reformă internă serioasă și la bune relații cu Rusia.

A venit și o reacție americană din partea Departamentului de stat american care susține dreptul poporului ucrainiean de a decide apartenența la Alianță.

Tancul rusesc pare să beneficieze de un blindaj suplimentar german și are țeava îndreptată spre Vest.

În NATO și UE vor urma reuniunile miniștrilor de externe, întâlniri tradițioanle de sfârșit de an care vor lua în discuție subiectul Ucraina. Schimbul diplomatic foarte rece dintre Berlin și Washington se va relua în NATO și presimt multe probleme sensibile generate de acest moment din 21 noiembrie.

Ucraina, punct și de la capăt

Mă amuză C. Ghinea când anunță triumfalist că Rusia a pierdut Ucraina, că în Ucraina există acum o elită proeuropeană și tot așa, ce mare greșeală a făcut Putin că a anexat Crimeea . Rusia s-a impuscat in picior. Nu este  singurul ongist român care va cauționa noua configurație a dreptei de la Kiev, care va da note de trecere doar pe niște promisiuni care nu vor fi onorate de liderii de la Kiev. Ghinea nu va fi singurul care va trece cu vederea, va ignora derapajele actualei puteri de la Kiev în relație cu minoritățile și în special cu românii din această țară.

Sunt aceeași ongiști abonați la turismul civic sezonier care mimează activismul și care uită că și Revoluția oranj a oferit același tip de pretext pentru auto-iluzii la Bruxelles și Washington.

Ucraina, un test major

O decizie importantă a fost luată în Ucraina. A fost promulgată legea lustrației:

Ukrainian president signs law on lustration

Ukrainian President Petro Poroshenko has signed the law on lustration passed by the Verkhovna Rada on September 16.

The law outlines the legal and organizational framework for the inspection of civil servants and local government staff in order to restore confidence in the government and create conditions for the construction of a new system of government in accordance with European standards, the president’s press service reported.

În articol veți citi că nu a fost ușor să treacă legea, multă rezistență și scepticism. Dar Ucraina nu avea ce să facă, era un pas obligatoriu, o condiție impusă pentru desfășurarea misiunii civile UE pentru reforma sectorului de securitate.

Mai multe aici:

EU establishes mission to advise on civilian security sector reform in Ukraine

Ukraine: head of EU mission for civilian security reform arrives in Kyiv șeful misiunii UE este Kálmán Mizsei

Războiul hibrid și înarmarea Ucrainei

Mi se pare că împrumutul rapid de modele când vine vorba de un conflict ne spune ceva despre capacitatea noastră de a pune un diagnostic corect bazat pe o analiză atentă a situației. Și în cazul Ucrainei, la majoritatea celor care trag concluzii pe marginea conflictului, se vede că preluarea mimetică a unui model generează un handicap în înțelegerea situației.

Definiția cea mai simplă a ”războiului hibrid” folosită de decidenți, analiști, comentatori pe la televizor este una care nu prea ne ajută. Pe scurt, pentru foarte mulți, războiul hibrid este o combinație de război convențional și neconvențional. Și se crede că Rusia aplică acest concept. Adică, brusc, după succesul Euromaidanului, Rusia declanșează un război hibrid. Această descriere ignoră ceea ce știm de mult. De ani buni Rusia menținea sub control populația rusă, control economic prin diferite instrumente, control politic și ideologic prin propagandă, control religios etc.

În concluzie conceptul de război hibrid nu ia în calcul strategia Federație Ruse pe termen lung, o strategie non-militară și non-violentă  a Moscovei, abordarea ”hibridă” este una îngustă dar care explică confuzia în folosirea unui termen teoretic.

În realitate, conflictul rămâne unul în care urmărim triada: Statul A – Statul B – Populația. Statul agresor are o strategie de țară dar aplică o gamă largă de amenințări hibride.

Strategia Rusiei este una cât se poate de convențională la nivel strategic, doar la nivel tactic amenințările sunt hibride. Este corect să vorbim de amenințări hibride și nu este corect să vorbim de război hibrid.

Care ar fi implicația ?

Dacă folosim termenul de război hibrid este foarte greu să aduci dovezi că Moscova este agresor direct, avem tot felul de lideri militari locali care formează elementul de vitrină și în opinia publică vizibilitatea lor estompează mult natura agresivă a liderilor de la Moscova. Acești lideri se poziționează constant ca protectori pentru populația rusofonă și nu care maeștrii păpușari din umbră.

Dacă folosim termenul de amenințări hibride putem decela ușor între nivelul tactic și cel strategic si putem:

– înțelege mai ușor distincția dintre intenții și amenițări.

– înțelege mai ușor cum se schimbă o tactică din spectrul hibrid cu o alta în funcție de stadiul de aplicare al strategiei Rusiei.

Un exemplu – numărul mare de exerciții organizat de Rusia la granița cu Ucraina, Polonia și țările baltice.

1. În abordarea războiului hibrid  activitatea militară a Rusiei, numărul mare de exerciții militare, a fost definită ca o intenție de invazie și presiune militară.

2. În abrodarea amenințărilor hibride toate exercițiile militare rusești de la graniță au camuflat diverse tactici de infiltrare de personal, echipamente și  materiale.

Alt exemplu – convoiul umanitar organizat de Rusia.

1. În abordarea războiului hibrid convoiul ar fi trebuit să fie plin cu soldați ruși îmbrăcați în sanitari care urmau să treacă granița înarmați până în dinți.

2. În abordarea amenințărilor hibride convoiul a fost o tactică de a distrage atenția, de a stopa ofensiva ucrainieană și de a atrage în zona de conflict Crucea Roșie, alți oficiali internaționali cu obiectivul de proteja luptătorii pro-ruși.

Acum să ne ocupăm de partea mai complicată. Dacă știm că războiul nu este hibrid, dar este neconvențional ce facem ? Mai precis, ce poate să facă NATO, SUA, UE etc. ?

Răspunsul are două variante folosite des în ultimele luni: soluția diplomatică, pașnică și soluția militară, să ajutăm militar Ucraina.

Mă interesează să analizez varianta militară a soluției. Variantă care optează pentru înarmarea Ucrainei. Ce contează aici este confruntarea Ucrainei ca stat cu o amenințare neconvențională. Kievul, chiar dacă la nivel de retorică este în conflict cu Rusia, nu a declarat că este în conflict militar deschis cu Moscova.

MW Lukens –Strategic Analysis of Irregular Warfare 2010 ADA522016-2 are o schemă simplă de a înțelege în ce context politico-strategic trebuie să discutăm despre acest conflict. Puteți da click pentru a mări imaginea.

razboiul neregulat-page-001Pe scurt, tipul de război din Ucraina are acest profil din două motive: tacticile hibride generează un nivel înalt de amenințare și capacitatea de guvernare a statului ucrainiean a scăzut spre statutul de stat eșuat – failed state.

Așa că, înainte de a arunca soluția magică de a înarma rapid Ucraina trebuie să ne punem două întrebări:

1. Înarmarea convențională ar putea să răspundă amenințărilor hibride existente ?

2. Care este capacitatea Ucrainei de a mai guverna pe întreg teritoriul și de a mai coodona o armată regulată ?

Aceste întebări sunt clasice pentru orice expert militar când vine vorba de organizarea unui ajutor militar împotriva acțiunilor sovietice sau rusești. Și înainte și după 89.

În timpul Războiului Rece, în locul Ucrainei au fost: Nicaragua, Cuba, Angola, Afganistan etc după Războiul Rece: Georgia, Azerbaijan, Transnistria,  etc.

Lecția cea ma importantă din toate aceste cazuri este că ajutorul militar nu poate fi acordat unui stat eșuat dacă nu se reface rapid autoritatea centrală și dacă nu se formează o altă structură militară în oglindă capabilă să aplice tactici hibride.

Din păcate acest lucru NATO nu îl poate realiza. Nu poate să scoată Ucraina, ca stat, din starea actuală, să îi refacă structura de autoritate statală pe termen scurt. Nu poate să înarmeze un stat eșuat și nici să formeze o nouă forță militară capabilă de un alt tip de război.

Spun acest lucru pentru ca să aveți în vedere situația recentă din Irak, unde există armament modern, trupe instruite de SUA, NATO dar statul este eșuat.