China, Japonia și premisele unei crize majore în Pacific

Pe 23 noiembrie China anunță stabilirea unei zone de supraveghere aeriană (ADIZ  -prescurtare folosită în limba engleză)  în Marea Chinei de Sud, zonă care se suprapune celei japoneze stabilită aproximativ prin 1978.
Stabilirea unor asemenea zone este o practică obișnuită, de nautră unilaterală, dar care a dezvoltat în timp și un set de reguli de negociere informală între state. Când aceste zone se suprapun atunci lucrurile devin sensibile pentru că este semnul unei suspiciuni reciproce accentuate și că, de fapt, ascuns de ochii lumii, se desfășoară o confruntare informațională. Războiul ascuns presupune în acest caz mai multe acțiuni de spionaj militar, sporirea culegerii de informații privind securitatea aeriană și maritimă, deplasarea în zonă a mai multor sisteme și capacități militare.
Deja în presă se discută de planurile Chinei pentru a dezvolta și alte asemenea zone. Motivul real al deciziei chineze este unul mai mult operațional, pentru că o asemenea zonă poate fi stabilită unilateral, nu există norme internaționale, atunci toate zborurile aviației chineze în apropiere de insulele Senkaku sunt justificate de necesitatea de a supraveghea întreaga zonă. deci legal, la nivelul legisalției internaționale China nu poate fi direct atacată cu o plângere la ONU pentru încălcarea suveranității.
Așa se evită internaționalizarea problemei într-o primă fază, cel puțin. În plus, prin escaladarea prezenței militare, China forțează Japonia să se așeze la masa negocierilor privind statutul insulelor Senkaku.
Evaluarea mea merge spre acest scenariu, China dorește o negociere, iar Japonia trebuia cumva convinsă, chiar și militar, să accepte negocierea. Altfel, cele două dispozitive de supraveghere militară se vor șicana reciproc.
Răspunsul Japoniei a venit pe data de 27 noiembrie când Camera superioară a Parlamentului va aproba legea înființării unui Consiliu de Securitate Națională, proiect după model american și inițiat de premierul japonez în 2006, reluat în februarie 2013 prin stabilirea unui grup de experți care trebuiau să:
Abe aide Yosuke Isozaki, who is part of the 13-member panel, said discussions will focus on how to cut through Japan’s various layers of bureaucracy to expedite intelligence-gathering. Abe is especially keen to break the sectionalism between ministries that prevents diverse information from reaching the prime minister’s office. Sursa
Noul Consiliu de securitate se va întruni bilunar, va evalua starea de securitate și mai ales va fi o interfață interoperabilă cu dispozitivul militar american din zonă.
China se va confrunta acum cu un alt model de prezență militară coordonată americano -japoneză care va fi discutată operativ și aprobată (și nu doar diplomatic ca până acum) la nivel politico-strategic între Washington și Tokyo.
Din reacția japoneză reiese că, pe termen scurt, Tokyo nu dorește o negociere privind insulele în dispută.
Prelungirea poziției japoneze pe termen mediu (5-10 ani) și intensificarea operațiilor aeriene militare chineze va conduce la creșterea probablilității unui incident militar între cele două țări.
În concluzie, în următorii 5-10 ani ne putem aștepta la o criză majoră în zona Pacific.

Rusia cu motoarele la maxim

Interesantă și densă evoluția internațională, mai ales pe plan ONU, mă refer la modul în care s-a comportat alianța Rusia-Iran-Siria în relație cu SUA. Rolul primordial a fost cel al Moscovei, care a reușit cel puțin două mișcări foarte bune.

Prima, a obținut destul timp pentru Siria și și-a asigurat și strategia de ieșire din relația cu Damascul, în cazul în care regimul sirian nu respectă planul propus de Moscova. Probabil că a mai primit și alte asigurări de la americani privind menținerea bazei navale.

A doua, tot Rusia a reușit să sensibilizeze Teheranul să accepte reluarea discuțiilor privind procesului de negociere pentru programul nuclear. Repet, nimic nu este convenit între Iran și SUA, întâi este nevoie să se negocieze calendarul discuțiilor și după derularea acestui calendar. Pentru Putin aceasta era singura variantă ca să mențină relația strategică cu Iranul. Cu noul președinte iranian, curtat de alți mediatori, cum ar fi UE, Moscova risca și încă mai riscă să piardă din controlul asupra Teheranului.

În concluzie, pe termen scurt, Rusia a evaluat corect, cu o Sirie instabilă și lovită militar de americani ar fi fost doar o chestiune de timp ca să piardă și Teheranul. Oricum instabilitatea regională va lovi curând și Iranul. Moscova a riscat și a reușit să salveze întreaga alianță măcar pe termen scurt. Ambii aliați au convenit ceva previzibil pe termen scurt convenabil și salutat de comunitatea internațională iar Moscova a oferit soluțiile în ambele cazuri.

Efortul pe care și-l asumă rușii este imens, să se mențină ca vioara întâi în procesul de control al armelor chimice siriene și simultan să mențină evoluția negocierilor nucleare cu Iranul la un dozaj de presiune pe Washington care să le convină celor din Kremlin. Nu va fi prea ușor dar nu ar fi nici prima dată când Rusia își asumă planuri ambițioase.

 

Fragmente

 

A transatlantic rights agenda By Joelle Fiss  

On 25 July, Stavros Lambrinidis was appointed the European Union’s first special representative for human rights. In this new job, Lambrindis will be responsible for bolstering human rights within the EU’s foreign policy. While his mandate will inherently be limited to the confines of what Brussels diplomacy can accomplish, the creation of this position is nonetheless an opportunity for the EU to place human rights at the core of its broader strategy.
The new appointee enters the job with close connections to high-level policymakers in Washington, as a former Yale graduate, former chairman of the committee for human rights in the Bar Association of Washington, DC, and – more recently – as Greece’s foreign minister.
How might he make a difference on both sides of the Atlantic?

 

Resursele României de la Ceaușescu la Băsescu

Când scriam aseară acest post, premierul Mihai Răzvan Ungureanu era în dialog cu Emil Hurezeanu pe tema privatizărilor din sectoarele de extracție, neferoase, energie, dar nu am comentat mai jos pe marginea răspunsurilor sale. Poate revin. Alta este tema postului meu.
Văd că se discută mult și mai ales politic pe tema gaze de șist și cupru. Colateral și cumva mai mult de interes istoric semnalez și eu un document relevant pentru relațiile economice româno-americane.
La US Department of State există o arhivă istorică cu documente declasificate privind relațiile noastre cu americanii. Mai jos aveți un fragment din transcrierea unei convorbiri dintre H. Kissinger și Vasile Pungan, consilierul lui Nicolae Ceaușescu.
Nu vreau să analizez pe larg documentul, doar să atenționez că agenda discuției a fost compusă din: stadiul acordării Clauzei națiunii cele mai favorizate, oferta economică de cooperare făcută de Nicolae Ceaușescu privind extracțiile de cupru și de petrol din Marea Neagră și situația internațională.
Probabil că din motive de ruși 🙂 oferta noastră economică a fost doar sub forma unui mesaj oral din partea lui Nicolae Ceaușescu.
Observațiile mele:
– România a folosit și va folosi mereu pârghia resurselor energetice interne sau materiale strategice doar în relație cu două țări Germania și SUA. Chiar dacă Germania pare acum securizată energetic și poate mai puțin interesată direct are însă interese clare ca 2 regiuni de hinterland Europa Centrală și Balcanii să fie bine conectate și la rețeaua românească, așa, la o adică…
–  de la oferta din 1973 au trecut 39 de ani, iar Clauza națiunii celei mai favorizate a fost înlocuită cu Visa Waiver, situația internațională pare la fel de complicată ca în 1973, oferta este și trebuie să rămână o linie de discuție permanentă cu partea americană.
– zilele acestea toți au proslăvit faptul că Nicolae Ceaușescu a protejat resursele interne, sper că este mai clar acum că nu este așa, americanii nu au răspuns atunci ofertei. De fapt, se pare că oferta inițială a venit chiar de la Dej dar nu insist acum.
– atât pe tema gazelor de șist cât și pe tema exploatării cuprului cred că nu s-ar fi făcut pași dacă nu ar fi existat și sistemul de apărare anti-rachetă.
Source: U.S. Department of State 
26. (textul integral aici)  Memorandum of Conversation, Washington, April 21, 1973, 11:50 a.m.-12:40 p.m 
Washington, April 21, 1973, 11:50 a.m.-12:40 p.m.
PARTICIPANTS:
  • Vasile Pungan, Counselor of the President of Romania
  • Ambassador Bogdan of Romania
  • Dr. Henry A. Kissinger
  • Helmut Sonnenfeldt, NSC Staff
  • Kathleen Ryan, NSC Staff
MEMORANDUM
THE WHITE HOUSE
WASHINGTON
MEMORANDUM OF CONVERSATION
DATE AND TIME: Saturday, April 21, 1973 11:50 a. m. – 12:40 p.m.
PLACE: The Map Room
The White House
V. Pungan: (Begins the message) There are greetings to President Nixon and his wife from President Ceausescu.
In accordance with the practice agreed upon on the occasion of your visit to Romania in 1969 and my visit to the United States in 1970, I felt it necessary to convey to you some considerations of my own regarding bilateral relations and some of the current international questions.
1) I would like to express our satisfaction for the positive development of relations between Romania and the United States for the favorable settlement of some problems including the Export-Import bank, which started to give some concrete results.
This is an oral message.
Dr. Kissinger: For the sake of my stenographer may we have a copy of that?
V. Pungan: No, this is an oral message.
Dr. Kissinger: After you finish may she go over it with you?
Amb. Bogdan: Certainly.
V. Pungan: ( continues reading) In the same spirit we are expected to get to the point when Most Favored Nation treatment is granted to Romania, which would lead to a substantial growth of our economic relations.
2) We would be interested in a wider participation of the United States turning into account some of the natural resources of Romania. We have in mind the participation in: the exploration and exploitation of the oil reserves of the Black Sea and in the extraction and processing of copper deposits, valued at over one billion tons. We would like to achieve this cooperation in mutually advantageous conditions including financial credit arrangements under the terms granted to the developing nations, of which Romania is one.
3) At the same time we look with interest to a larger participation of American companies in the achievement of some economic projects in Romania. It is only natural that these companies are expecting an appropriate encouragement from your government.