Stări de grație, slow food, Gaudeamus și Tribuna cititorului

Vineri, pe un vânt rece, care ștergea orice urmă de weekend însorit, eram lăsat de autobuz acolo unde statuia lui Lenin a fost înlocuită cu o  parafrază estetică abstractă a proverbului că unde i-a stat capul revoluționarului rus acum îi stă doar laba piciorului. Dar chiar și rămășița aia anatomică era vopsită în roșu. După un claxon și o altă pală de vânt de noiembrie mi-am revenit repede din scurtul intermezzo estetico- reflexiv și mi-am amintit de ce eram acolo.
Acum trei săptămâni am primit invitația Alinei să merg vineri la Tribuna cititorului lansată de Booktopia în cadrul Târgului Gaudeamus. Și bine am făcut că am mers, a fost un bun prilej să văd și să reflectez la câteva lucruri observate.
Am plecat spre Gaudeamus de la o conferință academică, autobuzul m-a lăsat în Piața Presei Libere. Nu aveam nici un discurs pregătit, chiar mă întrebam, vorbim liber ? dezbatem ? va fi un interviu ? Eram convins că până se face ora 4, coborâsem din autobuz pe la 3 la Romexpo, găseam eu ceva interesant să spun.
Am intrat printre cele două turnuri de sticlă și, cum mă uitam eu spre vechea clădire Romexpo, am avut de ales să merg pe lângă șantierul unor noi clădiri sau să merg pe stânga, pe lângă mic târg de specialități gastronomice tradiționale românești.
Câtă ironie, evident că, între a contempla un șantier și a trece pe la bucătăria românească, cititorul de la noi nu va sta pe gânduri. Așa am făcut și eu, un pic de contemplație a kilogramelor de caș, brânză de burduf, șirurilor de covrigi nu strică. Păi de ce să nu vezi, măcar în treacăt, fără furculiță, o tobă tradițională care îți face cu ochiul, o slană bio de Ardeal stivuită la metru cub sau niște cârnați de Pleșcoi. Doamne ! cât îmi ploua în gură ! Era un cașcaval de Sibiu, demențial ! șunculiță trasă prin tot soiul de condimente și să nu uit ! aveau și pastramă !
Ei ! așa da ! tot să mergi la târg nene ! Altfel vezi lucrurile, chiar și cele culturale, beletristice, de fic-ti-u-neee. Uite ! treci pe lângă nuga, halviță, alune prăjite, tot felul de batoane de ciocolată de casa. Pe urmă, iar specialități de carne, un salam tradițional, niște șorici, dar mai galben, așa, ca pateul de rață. Și eram doar la jumătatea șirului de tarabe! aproape că uitasem de ce venisem ! Mă rugam ca la final să găsesc un grătar ! Dacă găseam și acel ”agregat carnivor” fumegând puteam spune că eram un cititor fericit ! Mă și vedeam la o masă, ”recenzând” la o pastramă de oaie și urmărind ultimele noutăți editoriale, o Grasă de Cotnari, o fetească, un sec alb, un cupaj roze pentru clătite. Căci musai să aibă clătite sau papanași ! sau măcar o placintă caldă cu brânză dulce, un cozonac rumen și răsucit cu cacao și stafide.
Asta zic eu ca ar fi fost un târg pe cinste !
Dar nu a fost să fie, nici grătar, nici terasă, am lăsat în urmă frumusețea de expoziție de slow food pentru a urca, puțin cam abătut, treptele spre intrarea din pavilionul principal. Mi-am mai revenit când am văzut grupurile de tineri care veniseră cu școala.
Adică, în ciuda, acelui atent studiat stereotip ”Domle ! nu se mai citește ca pe vreme mea!” și a atitudinii de a sta cu nasul pe sus, adică să nu ne înghesuim la librărie că mie îmi vin cărțile comandate de pe Amazon, tot ce vedeam la intrare chiar era rupt din cea mai normală realitate. Niște puștani, cu acele figuri atât de puțin serioase, care păreau că aterizaseră din greșeală la târg, chiar se simțeau în largul lor.
Când am intrat uitasem cu totul de discursul meu, mi-am zis, hai pe la edituri, facem un tur, trebuia să trec pe la Editura ALL, că mai aflasem de niște titluri, iar joi am fost la lansarea romanului Sanctus al lui Simon Toyne. Cumva, aveam în plan să văd marile edituri, Rao, Humanitas, Polirom, Curtea Veche. Să trec așa, ca un cărturar rutinat și să mă opresc doct la o distanță vădit destinată cunoscătorilor care nu citesc orice, oricum și pe oricine.
Dar nu mi-a mers. A fost mai greu decât pe la cârnați, șuncă, șorici, brânză grasă și untoasă, cum vă spuneam, plus fagurii de miere, borcanele cu dulceață. Mi-a căzut morga și prestanța, am luat brusc darul curiozității nestăpânite. Am observat că este contagios la Gaudeamus. La ce oferte erau pe la edituri nici se putea să mergi ca pe bulevard.
Prețurile erau cam același ca la specialitățile gastronomice românești. Adică, un mușchi țigănesc de 35 de lei kilul era cam cât ultima carte al lui Cartianu, metru de cârnați de Pleșcoi nu mai mult decât romanele de aventuri de la Rao, slana, pentru buzunare mai sărace, ajunge la prețul unui  volum din Dune sau a biografiei lui Hagi.
Echivalența asta mi-a dat de gândit. Ce este de fapt în mintea cititorului ? pâinea sau cartea ? Mușchiul Azuga sau Stieg Larsson ? Djuvara sau caltaboșul de Maramureș ?
Mai există vreo barieră între cele două nevoi ? chiar era o bună temă de elaborat, parcă mă și vedeam la Tribuna Cititorului făcând o paralelă între obiceiul lecturii și cel al mâncatului la români. Ce Marx ? ce existențialism ? ce Eliade ?! ce Patapievici ! Satisfacția era cuvântul de ordine, satisfacția este motorul unei mese bune sau al unei cărți bune. Dacă întorci o pagină sau mai tai o felie groasă de kaiser de Baia Mare ajungi cam la același rezultat, încă o esență asimilată, încă o valoare adăugată la zestrea persoanală de cultură sau kilograme.
Poate nu vă vine să credeți, ce am văzut pe la târg. De la elevi și studenți, obișnuiți ca și mine, și până la mărimi politice, nume de rezonanță, foști președinți, actuali miniștrii, nume ilustre din cultură și arte chiar și un șef de serviciu de informații (normal, de la noi, hehehe cu care m-am și salutat în timp ce gărzile studiau atent pantofii mei, pardon, oferta editorială. ”Bună ziua domnule director ! ce mai faceți ? Bună ziua ! pe la târg, după cărți! Și eu la fel!”) toți erau la târg, printre rafturi. Și aveau o atitudine comună, de căutare, curiozitate, de bine. Fără diferențe, fără fasoane, cam ca la raftul de mâncare.
Daia vă și spun că mâncatul și cititul sunt la fel, se fixează la vârste fragede, nu se schimbă obiceiul prea ușor și ne marchează pe viață.
Cum a fost la Tribuna Cititorului ? Cam ca la o masă câmpenească, ca la iarbă verde. Grătarul, adică tribuna, a fost,  un mic, dar nimerit, prilej să schimbăm bucătăria.
Hei ! care vrei un Cărtărescu tras la tigaie ?

Despre Claudiu Degeratu
Expert in securitate nationala, internationala, NATO, UE, aparare si studii strategice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: