Există un scenariu egiptean?

Pentru că este sezonul prognozelor privind viitorul politic al Egiptului, am citit articolul Sorinei și seria lui Theophyle dedicată întregului Orient Mijlociu, ambele bloguri sunt utile și in care găsiți elementele cele mai importante pentru a vă face e o idee despre situația internă.  Adaug alte 2 materiale utile, cu scenarii ceva mai structurate.

  1. All change – Egypt’s future leaders wait in the wings, publicat de Jane’s în 2008 scris de Abdel Monem Said Aly, director al Al Ahram Center for Political and Strategic Studies din Cairo. Din motive de copyright pot doar să spun că dintre cele 3 scenarii: intervenție militară, radicalizare religioasă și tranziție pașnică, autorul consideră că  probabilitatea cea mai mare o are ultimul scenariu. Mubark, în acest caz, își desemnează succesorul și va superviza personal tranziția. Cred că este și scenariul cel mai puțin relevant.
  2. Expected Scenarios for the Future of Governance in Egypt, publicat de Al Jazeera.net în Iulie 2010, scris de Abd al-Khaliq Faruq, (citez din material, cele 2 note: autoul ”is an expert in economic and strategic issues, ** This paper served as a discussion catalyst at a symposium that included a select group of experts and analysts who are members of the Jama’at al-`Amal al Watani (Group for National Action), which was formed in March 2010 during a major conference of the Journalists’ Syndicate.”). Acest grup de lucru pare să fie, după ce am făcut puțin research pe net, mai aproape de orientările islamiste. Au fost avute în vedere tot 4 scenarii: continuare regimului Mubarak, scuccesiune politică, transfer de putere către o conducere colectivă cvasi-militară, moartea lui Mubarak.

Două idei din studiu imi sugerează că acest scenariu pare să fie și cel mai aproape de partea tactică a evenimentului în desfășurare:

  1. The appointment of a vice president from the military establishment; and.- element concret deja aplicat de Mubarak prin numirea lui Omar Soliman.
  2. Based on the above, the only plausible case that might cause the emergence of a political reaction from the military institution – other than plans for succession or extending President Mubarak’s term in office – is the occurrence of widespread disturbances on the streets of Egypt that cannot be controlled by the Ministry of the Interior.-în acest sens, au fost câteva relatări astăzi pe CNN.

Aș spune că AlJazeera a fost cel mai bine pregătită din punct de vedere mediatic și a anticipat principalele etape cât și evoluția din teren.

Mai am două observații.

Prima, legată de concluzia lui Theophyle: ” Am sentimentul ca Obama isi va incheia primul si ultimul mandat, probabil in acelasi fel cum si l-a incheiat Carter.” Cred că Obama avea nevoie de implicarea SUA în Africa de nord pentru a izola mai mult Iranul. Și asta din simplul motiv că altfel ar fi trebuit să găsească o agendă complementară care presupunea o politcă americană orientată direct spre Teheran. Sigur că încertitudinea va domni multă vreme dar undeva trebuia început, dacă înțeleg eu bine logica democraților. Indirect, Obama va folosi întreaga evoluție din Tunisia, Egipt, Yemen, Iordania pentru încerca să convingă opinia publică din Iran că se poate, că și în țările arabe pot avea loc schimbări și de ce nu, opoziția din Iran tebuie să ia exemplu altor frați musulmani. Vom vedea care ca fi impactul.

A doua,  după ce am citit articolul lui Steven A. CookElBaradei’s Role am realizat că de fapt comunitatea internațională este/va fi implicată într-un joc  politic egiptean care deschide o arie de opțiuni, un spectru de posibiltăți mai larg:

1.    La nivel minimal: lansarea unor alternative in cursa prezidențială, altele decât cele pregătite de Mubarak și realizarea unei mobilizari a opoziției pe o platform transpartinică.

2.    La nivel institutional: concesii în actul de guvernare, fragmentarea regimului și acordarea unui rol precis Armatei egiptene: controlul asupra Ministerului de interne și neimplicarea Armatei in cursa electorală.

3.    La nivel maximal: forțarea plecării lui Mubarak după scenariul Tunisian.

Experiența personală îmi sugerează că ElBaradei va juca un rol important ca unul dintre cei mai activi exponenți ai opoziției unite implicate în cursa prezidențială.

Despre reacțiile oficiale din România ar fi cam puțin de spus pentru că nu au fost ieșiri relevante. Ar fi de reținut că poziția UE va fi una care ne va crea de fapt mai multe probleme decât criza egipteană în sine. Trebuie să ne facem drum spre Cairo, înainte de orice troică europeană, cât mai low profile, dar să avem propria noastră poziție care să cuprindă atât partea politică cât și pe cea militară. În special pentru dimensiunea militară bilaterală trebuie să ne pregătim cu mare atenție. Cooperarea militară a cam regresat, dar va fi clar că și în NATO dar și în UE, Egiptul, cu un nou regim, va tebui să se angajeze în diferite forme de colaborare militară, formate în care România nu trebuie doar să facă act de prezență.

 

Foto credit.

Despre Claudiu Degeratu
Expert in securitate nationala, internationala, NATO, UE, aparare si studii strategice

7 Responses to Există un scenariu egiptean?

  1. Marieta says:

    Nu mi-am permis să afirm că Obama este un preşedinte slab, copie Carter, care a fost pus pe val de faptul că e de culoare, incontestabil educat, cu charismă dar…presupun că americanii îl regretă pe Reagan. În cartea „Dans le secret des princes” contele de Marenches îi face o caracterizare perfectă lui Carter. I se potriveşte şi lui Obama.
    Despre ElBaradei trebuie să mai citesc. Deocamdată revoltele n-au lideri. Ne place sau nu dar Iliescu s-a impus în România.

    • semanticus says:

      @Marieta,
      ai dreptate, fiecare epoca are liderii pe care ii merita. Obama chiar nu poate fi peste alti lider democrati, asta e. ElBaradei este un om politic dezirabil in zona euro-atlantica altfel nu primea sefia agentiei etomice.

  2. al says:

    bun articol, felicitari. pertinente observatiile. am citit si articolele romanesti la care faci referire, dar sunt subtiri, n-au substanta (amintiri, „am sentimentul” etc.).
    in legatura cu dimensiunea militara bilaterala la care faci referire: a fost o relatie destul de solida pana in ’89. export de tehnica, ofiteri de-ai lor la noi la studii etc. pe de alta parte NATO nu prea are treaba cu Egiptul, americanii sunt implicati masiv insa (Bright Star etc.). UE nu prea exista din punct de vedere militar, e doar un embrion. e asa, ceva gen „castile albastre” ONU. vezi EUFOR Chad/RCA.
    deci nu prea inteleg ce incerci sa spui aici:
    „și în NATO dar și în UE, Egiptul, cu un nou regim, va tebui să se angajeze în diferite forme de colaborare militară, formate în care România nu trebuie doar să facă act de prezență.”

    • semanticus says:

      @Al,
      multumesc mult.
      La NATO cadrul de cooperare este unul flexibil sub titlul de NATO’s Mediterranean Dialogue. As mai avea in vedere securitatea maritimă, securitatea energetica si noua directie care va fi gestionata de Emerging Security Challenges Division. Oricum o armata egipteana care va fi factor de echilibru in viitorul proces electoral cred ca ar merita si un incentive de tip profesional, de cooperare militara ceva mai atenta din partea macar a unor tari din Alianta. Sigur ca vor fi probabil anul asta sau in 2012 initiative americane care vor urmari lansarea de programe in zona Mediterana, programe care sa acorde un rol de lead nation si Egiptului. Asa cum este bagata in seama Iordania.
      ”Switzerland has contributed to NATO/PfP Trust Fund projects in PfP countries. Along with individual Allies and Partners, Switzerland has made contributions to voluntary funds among others for the destruction of mines, arms, or ammunition in Albania, Azerbaijan, Kazakhstan, Georgia, Serbia, Montenegro and Ukraine. More recently, the country is co-leading the first ever NATO/PfP – Mediterranian Dialogue Trust Fund project in Jordan. Switzerland is also co-leading a Trust Fund on Building Integrity in Defence Institutions as part of the PAP-DIB.” www. nato.int

      Pe UE, Romania chiar ar trebui sa incurajeze ca la Bruxelles-ul sa discute mai mult pe prevenirea crizelor cu tarile din nordul Africii.

  3. al says:

    yep, no argue. doar ca Egiptul este de facto 100% treaba americanilor. apoi si Israelul are un cuvant de spus. dupa aia, la mare distanta ar fi Marea Britanie, UE (Franta-Germania), Rusia etc.
    incentives de tip profesional au fost o gramada si pana acum. lead nation, nu stiu ce sa zic…
    Iordania e un caz particular, regele a fost la Sandhurst nu la Frunze, colaboreaza f intim cu americanii etc. de-aia au deschis si un centru pentru operatii speciale f bun (fortele lor speciale au fost in Ro anu trecut).
    pe UE treaba cu „tarile din nordul Africii” e la francezi. care de cand e Sarko au o „simpatie” deosebita pt Ro.
    uita-te ce se intampla acum in Sudan, Darfur, Chad, rolul Chinei, al Frantei etc si o sa ai o imagine mai cuprinzatoare.

    • semanticus says:

      @Al,
      asta ar fi si intrebarea, daca Egiptul va mai fi 100% treaba americanilor? vorbesc pe termen lung, daca nu cumva asta este pretul care va fi platit de americani pentru schimbare in Orientul extins? Stiu ca e greu de vandut ideea de lead nation europenilor, evreilor, in America nu cred ca ar fi asa greu cu tot lobiul israelian. Dar nici nu poate fi exclusa optiunea din sfera strict militara. Din experienta mea limitata pe Med Dialogue cam toate tarile arabe dar si Israelul ar dori sa fie considerate exceptii. Daca as vorbi global as zice ca prefer pentru Egipt un model turcesc decat unul pakistanez. Cu o relatie solida cu America, cu o contributie militara la operatii NATO si UE, sa balanseze altfel Iranul si sa ofere formate de colaborare pentru secuirtatea regionala. Da, ma rog, e doar o idee personalapur teoretica.

  4. al says:

    nu stiu sa raspund la intrebarile astea…
    si Egiptul si Turcia si Pakistan sunt state f importante dpdv strategic.
    Pakistanul e un fel de collateral damage. adica ar fi si mai nasol in Afghanistan daca nu s-ar baga bani la ei. vor juca mereu la doua capete.
    Turcia, hmmm. se inarmeaza la greu via Korea de Sud. Ii inarmeaza pe georgieni si pe azeri, deci nu-i bai, Europa nu-i in pericol :D. e deja o putere regionala. pe de alta parte armata lor si-a pierdut din influenta politica se pare, ceea ce nu e incurajator.
    tragand linie, da, ai dreptate, ar fi preferabil modelul turcesc.
    ce e esential legat de Egipt este sa aiba o relatie solida cu Israelul. altfel e nasol, revenim la epoca post 1973.
    back to square one. cu diferenta ca acum Egiptul are un arsenal comparabil cu Israelul.
    Doamne-ajuta 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: